miercuri, 27 aprilie 2016

„Anamneza” de Ana Săndulescu - Recenzie

Editura: Herg Benet

Anul publicării: 2015

Număr pagini: 213

Disponibilă: Libris | Elefant | Herg Benet

Scriitura Anei Săndulescu este atât de cursivă încât deseori mi-am zis că mai citesc doar câteva pagini și-apoi fac o pauză, însă m-am trezit luată de val, sfârșind, ei bine, prin a  termina cartea chiar într-o zi (și jumătate).

Cartea debutează cu imaginea Luisei, o adolescentă de șaptesprezece ani, care se trezește dintr-o comă îndelungată. Aceasta, pe parcursul romanului, se proiectează pe sine în trecut, în amintiri, rememorând întâmplări sau evenimente din viața ei care au marcat-o și care au adus-o, într-un final, în locul în care se află acum: pe un pat de spital.

Pe Luisa o definesc cărțile, iubirea pentru Sorin, fobia de apă sărată, „instinctul de supraviețuire”, drogurile pe care le consumă și, nu în ultimul rând, scrisul. Conversând cu prietenul ei drag, jurnalul, Luisa se află într-o continuă căutare de sine, iar tocmai acest lucru m-a făcut să cred că, poate, acesta este lucrul care o apropie cel mai mult de noi, adolescenții.
Constantin m-a întrebat deunăzi: „Tu, Luisa, cine ești? Ce ești?” „Sunt nimic, Constantine”, i-am răspuns. „Toate posesiile și preocupările mele vin în demolarea plictiselii, un joc de amânare a sfârșitului. Cu fiecare fotografie ruptă sau cu aruncarea la gunoi a hainelor pe care nu le mai port sau a obiectelor pe care nu le mai recunosc ca fiind ale mele, câte o Luisa se eliberează și dispare. Asta sunt eu, Constantin, un personaj dintr-o carte, personaj cu care se poate identifica oricine.



Lucrul care m-a suprins cel mai mult la acest personaj a fost modul în care este construit, unele caracteristici ale acestuia parcă contrazicându-le pe altele. De pildă, cine s-ar fi gândit că o elevă atât de „cu burta pe carte”, care a terminat liceul cu media 9,97 și care, mai târziu, primește un mesaj cum că ar fi fost acceptată la facultatea dorită (la buget!), se confruntă cu atâți „demoni” interiori? Prin urmare, Luisa este un personaj construit din opoziții, care, în ciuda iubirii pe care i-o poartă lui Sorin, nu se dă în lături nici de la câte o aventură de seară.

Un alt lucru pe care l-am remarcat a fost diferența relativ mare de vârstă dintre cei doi, Luisa fiind doar o adolescentă care abia ce a terminat liceul și a intrat la facultate, pe când Sorin este un bărbat însurat, care are undeva pe la 30 de ani (din câte îmi amintesc), cu o familie și un job destul de bine cotat (este polițist) în spate.

Cât despre acțiune, n-aș putea spune precis „ce se întâmplă” în acest roman. Acțiunea, în cea mai mare parte, are loc în Iași, dar și în București și Londra. Acest roman cuprinde, de fapt, o înșiruire de fragmente extrase din viața unei adolescente: conversații cu prietenii, sms-uri de la Sorin, mesaje de la cea mai bună prietenă a ei, Andreea, confesiuni, dar și drame existențiale.
Oare asta este viața? Să călătoresc, să cunosc, să colecționez amulete? Să îmi construiesc micul meu grupuleț de amici? Să am un prieten pe care să îl numesc „Curaj”, unul să fie „Încredere”, pe altul să-l strig „Liniște”?
Aceste fragmente din viața Luisei alternează cu câteva pagini de jurnal, care îi aparțin mamei sale, Dora. Prin intermediul acestor secvențe se conturează relația dintre Dora și tatăl Luisei și modul în care aceștia s-au cunoscut. Personal, am apreciat această alternare între cele două lumi oarecum opuse (și zic asta pentru că paginile din jurnalul Dorei au loc cu mult timp în urmă: mai exact, înainte să se fi născut Luisa) deoarece mi s-a părut că dau o notă mai personală și mai sensibilă operei în sine.

Conflictul interior al fetei se materializează ceva mai târziu când, prinsă în mrejele vieții, constată că toți prietenii și amicii ei sunt fericiți, au pe cineva alături și viața e frumoasă, pe când ea este condamnată singurătății, lucru care o obsedează și care îi seacă sufletul.
Singurii mei prieteni sunt singurătatea și jurnalul ăsta. Și amândoi complotează împotriva mea. Nu pot să plâng, pot doar să respir sacadat și zgomotos. Nu pot să scot răul afară. Nu este atac de panică. Nu este leșin. Nu se întâmplă nimic fiziologic. Sunt doar un suflet sufocat. Și cu cât scriu mai mult despre asta, cu atât nu mai am scăpare.

Înainte de a încheia, doresc să recomand cu drag acest roman celor care doresc să pătrundă mai adânc în gândurile Luisei, s-o descoasă de toate temerile și problemele adolescentine. După cum spuneam și la început, mie una chiar mi-a plăcut (chiar mai mult decât mă așteptam), iar dacă, din cele prezentate mai sus, simțiți că vă atrage ceva, că ar putea fi pe placul vostru, eu zic s-o încercați!

Notă: 4/5

Mulțumesc mult autoarei pentru această carte și îmi cer scuze pentru că am întârziat atât de mult cu această recenzie! 

Dacă ați citit deja acest roman, nu ezitați să-mi spuneți într-un comentariu cum vi s-a părut, ce v-a impresionat pe voi sau ce nu v-a plăcut! 

10 comentarii:

  1. Pare interesantă cartea și destul de profundă. Se pare că autorii români au început să se evidențieze într-un mod foarte plăcut. :D Cât despre ce ziceai tu, că cine ar fi crezut că o fată cu o medie atât de mare se poate confrunta cu niște demoni interiori, mie una mi se pare normal; până la urmă notele nu ne definesc și nu constituie întreaga noastră viață. Bine, tu cred că ai vrut să subliniezi faptul că se creează tot felul de opoziții, așa cum ai zis și mai jos , dar tot am ținut să-mi exprim opinia. :D
    Mă bucur că te-a surprins cartea și sper să ai parte numai de lecturi frumoase, pupicei! *.*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heei, Roxi, mulțumesc pentru comentariu. Ai dreptate, nu e ceva ieșit din comun faptul ca o adolescentă "silitoare" să se confrunte cu probleme, însă când am scris acea frază m-am gândit și la modul în care face față acestor "demoni". Raportându-mă la oamenii din jurul meu și la cei cu care am interacționat de-a lungul timpului nu prea am întâlnit persoane care să fie atât de dedicațe scolii și care totuși să frecventeze cluburi, să se drogheze, să aibă o relație aproape imposibilă cu o persoană mult mai matură. Sau na, poate am întâlnit dar nu știam asta că astea nu-s tocmai lucruri pe care le spui oricui.
      Mulțumesc, lecturi frumoase și ție! :*

      Ștergere
  2. Frumoasa recenzie! As avea de comentat doar sa revizuiesti ultimul citat (este gresit redactat, dar e ok, suntem oameni nu masini). Am auzit destul de mult de cartea aceasta, cred ca o voi citi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Acum sunt pe mobil, dar o să-l corectez imediat ce intru pe laptop. Mulțumesc pentru observație și spor la lectură! ^_^

      Ștergere
  3. Am citit și eu cartea, mi-a plăcut mult introspecția. Oricum, a fost neașteptată!
    Lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasă recenzie! Nu am citit prea multe cărți de autori români contemporani, dar sunt câteva care chiar cred că merită citite, iar această carte este una dintre ele.:D
    Sunt atât de delicate subiectele acestea, mai ales cu bolile, spitalul și războiul. Ador aceste cărți, nu știu, îmi ating coarda sensibilă și mă fac să intru în pielea personajelor.
    La cât mai multe lecturi frumoase! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumeesc mult pentru apreciere! Și bine te-am găsit pe aici :D Lecturi frumoase și ție! :)

      Ștergere
  5. Am citit-o și eu și am avut cam aceleași impresii. Și pe mine m-au intrigat opozițiile din care era construit personajul principal. Nu am reușit s-o înțeleg în totalitate pe Luisa, însă m-am regăsit în bucățele din ea. Faină recenzia! Lecturi plăcute în continuare îți doresc! :)

    RăspundețiȘtergere