duminică, 12 martie 2017

Cum m-am apucat de citit?

Primul meu contact cu lumea literară a fost, dacă stau bine să mă gândesc, la o vârstă destul de fragedă, prin clasa a III-a. Doar că nu mă apucasem să citesc de bunăvoie, ci pentru că nu prea aveam de ales.

Mama nu a fost niciodată o devoratoare de cărți, având mai degrabă o înclinație pentru partea concretă a lumii. Pe de altă parte, pasiunea cea mai mare a tatălui meu a fost (și încă este) arta: fotografia, cinematografia și literatura. Țin minte cum mă uitam câteodată la cele peste 100 de volume adunate în biblioteca sa și mă întrebam de ce le-a păstrat atât de mult timp, multe din ele fiind de pe vremea când era adolescent. Abia peste câțiva ani aveam să aflu răspunsul la această întrebare: pentru mine. Le păstrase pentru mine.

Încercările tatălui meu de a mă determina să îndrăgesc literatura au fost, totuși, zadarnice. Prima carte pe care am citit-o datorită lui a fost „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain, însă nu mi-a plăcut. Am continuat cu „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu și apoi cu „Singur pe lume” de Hector Malot, cărți a căror lectură mi s-a părut chiar plăcută pe alocuri, dar care tot nu mi-au schimbat percepția despre cărți – aceea că sunt plictisitoare. Pasiunea pentru literatură am descoperit-o abia prin clasa a VII-a când au început să apară la chioșcurile de ziare diferite reviste împreună cu mai multe serii de cărți destinate adolescenților. Așa am început să citesc serii precum „Forțele răului absolut” de Kelley Armstrong și „Academia vampirilor” de Richelle Mead, care mi-au deschis o poartă spre o lume fantastică și m-au propulsat într-un univers pe care nu mi-l putusem imagina până atunci. De asta aveam eu nevoie de fapt – de o lume magică, cu vampiri și forțe supranaturale, de o lume în care să evadez întru totul. Citeam câte un volum în câteva zile și simțeam că ceea ce mi se întâmpla era extraordinar. Deveneam de neoprit. Am început să împrumut cărți de la o prietenă și să-mi petrec nopțile citind, chiar dacă dimineața trebuia să mă trezesc devreme. Astfel am înțeles, oarecum, valoarea cărților și de ce ținea tatăl meu atât de mult ca eu să citesc.

Anii au trecut și preferințele mele în materie de cărți s-au diversificat. Astăzi, în biblioteca mea se află mai multe cărți de beletristică decât în cea a tatălui meu: psihologice, de aventură, polițiste, cât și clasici ai literaturii române și universale, majoritatea fiind cărți noi. Departe de a fi doar un mod de evadare, cărțile reprezintă acum o parte din mine.

Dacă în copilărie vedeam cărțile ca pe niște simple obiecte, acum, când încep să citesc o carte, simt vibrația unui suflet care parcă se deschide timid în fața mea. De ce iubesc, de fapt, cărțile? Pentru că sunt precum niște prieteni loiali, dar tăcuți - apar în viața noastră exact la momentul potrivit, ne strâng de mână și ne ajută să ne ridicăm din mizeria în care ne aflăm, ne pansează rănile și ne stau alături până când ne facem bine. Pentru că lectura îmi dă putere și curaj în forțele proprii, fiind ca un fel de medicament fără de care nu aș mai putea trăi. Când deschid o carte, simt că ceva cu adevărat magic se întâmplă: simt cum o mare de necunoscut îmi învăluie ființa, încercând să îi găsească un sens. Cuvintele care mi se derulează în fața ochilor se rostogolesc în aer și creează un fel de aură în jurul meu, izolându-mă de lumea înconjurătoare, acaparându-mă.

Am să închei cu un pasaj din cartea „Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth George Speare care descrie mai bine cum stă treaba cu cititul și cu care eu mă identific foarte bine.

„Ce-o fi fost în cărțile alea? Stătea acolo ceasuri în șir, atât de concentrat încât uneori ajungea să miște din buze fără să-și dea seama, iar în obrajii palizi îi ardeau două pete roșii, ca și cum un secret extraordinar l-ar fi îmbiat dintre pagini. Uneori uita cu totul de ora mesei. Abia când licăreau ultimele raze ale apusului și umbrele puneau stăpânire pe ape, învăluindu-i cartea, ridica înciudat privirea și-și aducea aminte unde se afla.” 

Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov

7 comentarii:

  1. Frumos articolul! Nu am citit cartea "Vrajitoarea de la iazul Mierlei"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! E o carte care mie mi-a plăcut foarte mult. O recomand cu drag!

      Ștergere
  2. Ce bine imi pare ca te-ai apucat de citit :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, și mie! Și de blog, de asemenea, așa am cunoscut oameni minunați la fel de pasionați de cărți, printre care te numeri și tu :D

      Ștergere
  3. Un articol foarte frumos scris! Felicitări! ^.^
    Îți doresc mult succes la concurs! ❤

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu este niciodata prea tarziu sa revi la carti, cartile ne dezvolta mintea foarte mult.

    RăspundețiȘtergere