duminică, 26 aprilie 2015

„Olive Kitteridge” de Elizabeth Strout - Recenzie

Editură: Litera
Anul publicării: 2008
Număr pagini: 320
Traducere: Ioana Opaiț

Câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru ficțiune în 2009, Olive Kitteridge este o carte despre condiția umană, despre cunoașterea de sine, cât și despre relațiile umane care împăienjenesc existența. O carte despre pierdere, speranță și iubire.
Premiul Pulitzer, de care posibil să mai fi auzit, vă amintesc că este un premiu pentru jurnalism american creat în anul 1904 de către jurnalistul american Joseph Pulitzer. Pentru jurnaliști, acesta este un premiul echivalat cu premiul Nobel aocrdat cercetătorilor sau cu premiul Oscar din cinematografie.
De menționat este faptul că această carte este ecranizată, iar dacă doriți să urmăriți și ceva 4 episoade apărute, dați click AICI pentru a afla mai multe informații despre serial și despre actorii pe care îi veți întâlni în acest mini-serial.

Autoarea acestui roman, Elizabeth Strout, este o romancieră americană contemporană, născută în anul 1956, în Portland, Maine. Aceasta urmează cursuri la Oxford, iar după un an, în 1982, își publică primul text literar în revista New Letters. Se mută apoi la New York și continuă să scrie la primul său roman (timp de șapte ani), acesta intitulându-se Amy and Isabelle. Publicat în anul 1998, romanul se bucură de un mare succes în Statele Unite. Al doilea roman scris de Elizabeth Strout este Abide with me (2006), acesta devenind bestseller național.

Olive Kitteridge este o carte cu care am avut ceva probleme la început, căci nu puteam să trec de primele pagini, considerând-o destul de plictisitoate. Cu toate acestea, într-o zi însorită m-am încumetat și m-am așezat frumos pe scăunel în grădină și am lăsat textul să curgă prin mine precum înaintează un râu în drumul său. Asta e și ideea: această carte este precum o apă stătătoare liniștită care îți alunecă atât de ușor printre degete dacă te rupi puțin de această aglomerare zilnică, de stres, de nervi, de repezeală. Un volum care se citește în liniște, pe care nu trebuie să îl grăbești.

Olive Kitteridge, personajul principal al acestul volum, care participă câte puțin la toate micile întâmplări ce ne sunt prezentate, este o fostă profesoară de matematică, acum pensionată, care nu recunoaște mereu schimbările petrecute în cei din jurul ei: o pianistă de bar bântuită de o iubire din trecut sau un fost elev care și-a pierdut dorința de a trăi. 

Această carte dă într-adevăr viață banalului, iar faptul de a te identifica cu personajele cărții face lectura mult mai plăcută și dă lecturii în sine un avânt mult mai puternic. Mie, de pildă, mi-a plăcut mult să examinez fiecare personaj în parte, iar faptul că toate aceste întâmplări se întrepătrund cu elemente ale naturii precum oceanul, ori flori (de exemplu laleaua) crează o atmosferă atât de plăcută și de liniștitoare. De fapt frumusețea acestei cărți se naște din lucruri mărunte care dau o semnificație aparte, din banalități care întrec limina banalității prin modul în care sunt redate.

O carte cu adevărat interesantă, cu persoanje foarte bine structurate, care redau diferite stări sufletești, care trăiesc fel și fel de emoții. Un volum impresionant pe care îl recomand cu cel mai mare drag. Alegerea perfectă pentru o după-amiază însorită de primăvară petrecută în grădină.
Iată și câteva citate care m-au impresionat:
Vedea prin parbriz valurile mari venind către tărm, lovind atât de puternic marginea falezei, încât împroșcau spumă în aer, apoi apa cădea leneș înapoi, cu stropii cernându-se printre razele de soare strecurate printre norii întunecați.
O, lume nebună, ridicolă, de nepătruns! Uite cât își dorea ea să trăiască, uite cum își dorea să se agațe de viață.
Sprijinându-și capul de perete, jucându-se cu fusta neagră, Angie își dădu seama că înțelesese ceva prea târziu și probabil că așa e viața - înțelegi ceva atunci când e prea târziu. 
Oamenilor le place să creadă că misiunea generației tinere este să ducă lumea la pieire. Dar nu e adevărat, nu? De fapt, sunt buni și plini de speranță, și așa ar și trebui să fie. 
De parcă ar fi știut ceea ce Harmon nu știa: că viețile oamenilor se sudează asemenea oaselor, iar fracturile ar putea să nu se mai închidă niciodată. 
Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc frumos editurii Litera pentru acest volum impresionant. Vă amintesc că acest roman poate fi comandat de AICI, de pe site-ul editurii, cu o reducere de 56%, la numai 19,90 RON! 

...sau ați parcurs deja acest roman? În cazul acesta, secțiunea comentarii este deschisă tuturor celor care vor să-mi comunice părerea lor în legătură cu această carte!


Impresii despre Gaudeamus, Cluj-Napoca


Salut, salut! Ce mai faceți? Nu știu voi, însă eu zilele astea mi-am făcut ceva „provizii” pentru perioada ce urmează, vorbind despre cărți. 

Cu siguranță știți că pe data de 23 aprilie a fost sărbătorită Ziua Internațională a Cărții, iar cu această ocazie, după cum spuneam și în postările anterioare, un eveniment foarte frumos de promovare a lecturii a avut loc la București, respectiv la Cluj-Napoca. Ei bine, cu toate că nu am putut ajunge joi în Cluj-Napoca pentru a lua parte la eveniment, am fost astăzi la târgul de carte Gaudeamus desfășurat în Cluj în perioada 22-26 aprilie. Să nu vă închipuiți cumva că aș fi putut pleca de acolo fără câteva bunătăți literare. Iar, deoarece mi-a plăcut foarte mult, mă gândeam să împărtășesc cu voi părerea mea.

Încep prin a spune că atunci când ajunsesem în fața cortului, pe la 10 dimineața, parcă încă nu-mi venea a crede că totuși eram acolo. Atunci s-a întâmplat o chestie tare drăguță: am fost întâmpinată cu un balon și o înghețată de la Algida, dacă nu mă înșel. Mi se pare foarte tare ideea asta de a împărți gratuit oamenilor câte o înghețată și un balonaș, mai ales că a fost o zi călduroasă. Am apreciat asta. De asemenea, am mai avut parte de ceva surprize plăcute, le voi menționa imediat ce vă arăt ce cărți am întâlnit pe la edituri.

Deci, am intrat în cortul unde se desfășura târgul și...bum: multe, multe cărți. Peste tot. Înainte de a vă arăta ce mi-am cumpărat eu, vă invit să aruncați o privire alături de mine printre standurile unora dintre editurile prezente:

Corint
Am aruncat și eu o privire peste cărțile de la Corint, însă nu m-a prea atras nimic. Unele dintre cele clasice se găsesc și la editura Art și îmi plac mai mult edițiile respective, de aceea nu mi-am luat nimic de la ei.

Curtea veche
Interesante cărțile de la Curtea Veche! Mi-aș fi luat probabil Mesaj către tineri de Alex Ștefănescu dacă nu aș fi citit-o deja, haha. Apare și recenzia cât de curând.

Humanitas
Nu mai încape vorbă, editură de excepție, dacă mă întrebați pe mine. Mă pasionează tot ce înseamnă Humanitas. Au avut și ei ceva reduceri, de altfel.

Okian

Știu că Okian nu este editură, însă dacă tot am făcut ceva poze, am zis să le pun și pe acestea. Mă gândeam să îmi cumpăr ceva clasici de aici, dar apoi m-am răzgândit pentru că mai am o grămadă de alte cărți de citit, iar colecția aceasta, deși foarte frumoasă, are un scris minuscul care probabil m-ar fi incomodat. 

TREI
Aceasta este doar o mică parte a standului celor de la Trei. Mi-a plăcut că au avut multe cărți și că cele mai multe erau accesibile, la un preț bunicel.

Nemira
La Nemira m-am uitat așa mai fugitiv după Omul obsedat de cărți de Allison Hoover Bartlett, carte pe care nu am găsit-o. Dacă a fost din cauza neatenției mele sau nu - n-aș putea spune. În orice caz, am apreciat mult modul în care au fost organizate cărțile pe rafturi și acele postere cu The hunger games chiar mi-au captat atenția. Reducerile au fost destul de bune, mi se pare. Eu nu am găsit pe moment ceva care să mă atragă atât de tare încât să cumpăr cartea respectivă, însă și-a luat o prietenă o carte la o reducere frumoasă.

Rao
...și am găsit Raiul. Iubesc colecția asta, pur și simplu. E atât de perfectă.

All
Hmm, aici n-am zăbovit prea mult, momentan mi-am făcut plinul la editura All: am primit la un schimb Magazinul de sinucideri, carte tradusă la All, lucru care mă încântă tare mult.

Litera
Și ultima, dar nu cea din urmă, editură pe care v-o arăt este Litera, editură după care m-am învârtit o bună bucată de vreme fiindcă, dintr-un motiv sau altul, nu am observat-o. Oricum, au fost destul de puține cărți aici, iar cele care au fost nu erau tocmai pe gustul meu.

Acum să vă arăt și cărțile pe care mi le-am luat:

  • 40 de zile de Chris Simion
  • Împăratul muștelor de Wiliam Golding
  • Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi de Herta Muller
  • Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul
Recunosc, dintre cele două cărți de la Humanitas mi-a fost cel mai greu să aleg. Și ce faci când nu știi pe care să o cumperi? Le iei pe amândouă! Ambele premiate cu Premiul Nobel - presimt că o să-mi placă. 40 de zile de Chris Simion e prima pe care mi-am cumpărat-o și, surprinzător, am găsit-o la prețul de numai 20 de lei.
De asemenea, am primit și un semn de carte atât de drăguț:


...și un voucher de 20 de lei pe cartepedia.ro (acesta l-am găsit în cartea Dama cu camelii)!
Prin urmare, cu siguranță a fost o experiență minunată și am o părere foarte bună despre acest târg (cel puțin despre cel de anul acesta). Totuși, am fost destul de dezamăgită să constat că lipsește standul celor de la Univers..
În final, vă amintesc că târgul mai este deschis și duminică, 26 aprilie, între orele 10:00 și 15:00, în cazul în care nu ați ajuns deja la el. Eu zic să faceți o vizită dacă puteți, nu veți regreta.

Voi ați fost anul acesta la târgul Gaudeamus?
În caz că da, aștept impresiile voastre într-un comentariu, împreună cu orașul în care ați fost.
Sunt nerăbdătoare să aflu și părerea voastră.



sâmbătă, 25 aprilie 2015

Noaptea cărților deschise alături de Editura Litera


Joi, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, a avut loc a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise, desfășurată simultan în București și în Cluj. Peste 4500 de iubitori de carte au participat la cel mai mare manifest pro-cultură din România, formând lanțuri umane impresionante ca lungime în jurul Palatului Parlamentului, respectiv Universității Babeș-Bolyai. 

Litera a oferit în cadrul campaniei peste 10 000 de cărți, din colecțiile Clasici Moderni, Biografii, Thriller, Agatha Christie, Biblioteca pentru toți, Biblioteca pentru toți copiii, Scriitori români ilustrați. 

Noaptea Cărților Deschise a fost  ocazia cu care ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a anunțat că a primit sprijinul necesar pentru a reduce TVA-ul la cărți la 5%.  
Printre persoanele publice care s-au alăturat campaniei Noaptea Cărților Deschise se numără Andreea Marin, Monica Davidescu, Rareș Bogdan, Dorin Chiotea, Aneta Sîngeorzan, Cristian China Birta, Laura Câlțea, Camelia Cavadia.
Cei mai mici manifestanți  pro-cultură s-au  jucat și s-au distrat împreună cu Gașca Zurli.

„23 aprilie 2015, Ziua Internațională a Cărții, va rămâne o zi memorabilă și acest lucru se datorează miilor de iubitori de carte care au răspuns provocării noastre și au venit în număr impresionant la Casa Poporului și la Universitatea Babeș-Bolyai, în cea mai mare manifestație pentru cultură din țară. Îi felicităm pe participanți că i-au oferit cărții și acestei zile atenția cuvenită!  Ne bucurăm că peste 10 000 de cărți au ajuns la cititori și că acțiunea de încurajare a lecturii s-a bucurat de un mare succes.” – Marin Vidrașcu, director executiv al Editurii Litera.  

Campania Noaptea Cărților Deschise este organizată de Editura Litera și ziarul Ring. Partenerii ediției 2015: Universitatea Babeș-Bolyai și Cărțile pe față. Sponsorul ediției 2015: Apa Nova.

marți, 21 aprilie 2015

Cel mai mare manifest pro-cultură din România de Ziua Internațională a Cărții

Salutări, salutări!
Dacă acum câteva zile publicasem o postare de tipul unui comunicat de presă despre acest eveniment ce se va desfășura la București, în data de 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, atunci astăzi revin cu o veste bună pentru cei care nu pot ajunge la București: acest eveniment a fost extins, prin urmare se va desfășura simultan în București și în Cluj
Să vedem ce ne spun prietenii de la editura Litera:

Joi, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, are loc a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise. Anul acesta, campania se va desfășura simultan în București și în Cluj, reprezentând cel mai mare manifest pro-cultură din România. Iubitorii de carte sunt invitați să formeze lanțuri umane impresionante ca mărime, în jurul clădirilor-simbol din cele două orașe. Fiecare participant va ține în mâini câte o carte deschisă, oferită de editura Litera
Începând cu ora 18.30, peste 12 mii de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului din București și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Organizatorii îi provoacă pe bucureșteni și pe clujeni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții. 

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, va fi prezent în București, la Noaptea Cărților Deschise, pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții alături de cititori. Punctul de întâlnire al participanților este vis-a-vis de Casa Poporului, în alveola de la Parcul Izvor.
Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și se aliniază țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample. 

Primele două ediții ale campaniei Noaptea Cărților Deschise au oferit participanților un impresionant spectacol al miilor de cărți deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucureștiului, așteptându-și cititorii. Aproximativ 20 000 de bucureșteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar și sărbătorind Ziua Internațională a Cărții.
Evenimentul este organizat de Litera și Ring, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai și Cărțile pe față.

Mai multe detalii pe paginile evenimentelor de pe Facebook:

Nu știu voi, însă eu mă bucur tare mult că a ajuns și la Cluj această frumoasă inițiativă. Am fost plăcut surprinză să aud această veste. Cu toate că sunt de prin zonă (Hunedoara, aproximativ 3 ore distanță de Cluj), nu voi ajunge la eveniment, însă sper totuși să mă întâlnesc săptămâna aceasta cu Clujul în cadrul târgului de carte Gaudeamus (care se desfășoară în perioada 22-26, în Piața Unirii, apropo). Ceea ce va fi, rămâne de văzut. Oricum, noi ne citim curând și promit să vă țin la curent!




sâmbătă, 18 aprilie 2015

„The little prince” de Antoine De Saint-Exupery - Recenzie


Disponibilitate: Okian
Editura: Wordsworth Editions
Data publicării : 5 iunie 1995
Număr pagini: 112

„The little prince” de Antoine De Saint-Exupery este o carte pe care, cu toate că am citit-o luna trecută, abia astăzi am început să îi recenzia - asta pentru că imediat ce am terminat-o am simțit că am nevoie de o mică pauză, cu scopul de mă aduna cumva, căci această carte m-a ghicit atât de mult. Să vă spun că numai cu puțin timp înainte de a începe a lectura această carte m-am gândit la subiectele abordate de către Antoine De Saint-Exupery ar suna poate puțin superficial din partea mea. Dar este adevărat.

Personajul principal al acestei povești este, după cum probabil v-ați dat seama, Micul prinț, un băiețel venit de pe altă planetă să viziteze al nostru teritoriu. Acesta vizitează mai multe planete, iar cea de-a șaptea planetă pe care o vizitează este Pământ. În călătoria sa, acesta se întâlnește cu diferite persoane sau animale cu care poartă converații, iar din convorbirile acestora se desprinde întotdeauna câte o morală. Această carte este o alegorie, este o întreagă metaforă. Antoine De Saint-Exupery accentuează contrastul, bariera care se clădește cu timpul între cele două lumii contradictorii: pe de o parte de află lumea celor mari, o lume din plastic, unde domină monotonia, dreptatea, adevărul; pe de altă parte avem lumea celor mici, lumea celor care văd frumosul și îl crează, unde arta este pestre tot, unde viața este magie. Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, am să-mi permit să inserez un citat în rândurile ce urmează:
When you talk to them about a new friend, they never ask questions about essential matters. They never say to you: „What does his voice sound like? What games does he prefer? Does he collect butterflies?” They ask you: „How old is he? How many brothers does he have? How much does he weight? How much money does his father earn?” It is only then they feel they know him. If you were to mention to grown-ups: „I've seen a beautiful house built with pink bricks, with geraniums on the windowsills and doves on the roof..” the would not be able to imagine such a house. You would gave to say to them: „I saw a house worth a hundred thousand pounds.” Then they would exclaim: „Oh! How lovely.”
„The little prince” este o povestioară clasică care mi-a plăcut extrem de mult, tocmai de aceea are 5 steluțe de la mine pe Goodreads. De altfel, această carte i-a adus un succes neașteptat scriitorului francez, aceasta fiind stradusă în aproximativ 110 limbi. În mod evident, această carte a fost scrisă în original în limba franceză, iar dacă cunoașteți cât de cât limba sau, mai bine, dacă vreți să vă îmbogățiți vocabularul referitor la limba franceză, eu v-o recomand cu drag. Eu am ales să o citesc în limba engleză deoarece franceza nu-mi place atât de mult, plus că e mult mai la îndemână de găsit în limba engleză sau română. O carte într-adevăr fascinantă despre condiția umană, însoțită de ilustrații pe măsură, care creionează mai adânc lumea micului nostru Prinț. Această carte este, de fapt, un adevăr, un adevăr trist, aș putea spune, al zilelor noastre - și nu numai.

Dacă vreți să pătrundeți mai bine în lumea Micului Prinț, haideți să parcurgem împreună următoarele citate extrase din carte, citate care pe mine chiar m-au emoționat:
But the eyes are blind. One must look with the heart.
"What does „admire” mean?"                                                                                                "To admire means that you consider me the hand-somest, the best dressed, the richest and the most intelligent man on this planet. "                                                                       "But you are all alone on this planet!"                                                                                   "Do me this kindness. Admire me all the same!"                                                                   "I admire you," said the little prince with a slight shrug of his shoulders, "but why should that mean so much to you?"                                                                                                   And the little prince went away. "Grown-ups are really very odd," he said to himself, as he continued on his journey.
Înainte de a încheia, țin să menționez că această carte este destinată publicului întreg, nu este o carte pentru copii! Sincer să vă spun, dacă mi-ar sta în putere, aș dori să pot influența mai mulți adulți să citească această povestioară, căci poate se vor regăsi și ei printre paginile cărții. 

De asemenea, pe voi, cei care ați citit această recenzie, vă invit să-mi spuneți părerea voastră, în caz că ați citit și voi cartea.

miercuri, 15 aprilie 2015

Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise


Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise. Anul acesta, campania își propune să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România. Participanții sunt invitați să înconjoare Casa Poporului, ținând în mâini câte o carte deschisă, de la editura Litera.

Joi, 23 aprilie, începând cu ora 18.30, peste 10 mii de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului. Organizatorii îi provoacă pe bucureșteni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții. Personalități importante din lumea culturală și din alte domenii vor participa la Noaptea Cărților Deschise.

Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și se aliniază țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample. De exemplu, în Spania se organizează un maraton de citit care dureză două zile, iar regele Spaniei decernează premiul Miguel de Cervantes. În Marea Britanie şi Irlanda au fost inventate "jetoanele pentru carte", care valorează 1 liră fiecare şi care sunt distribuite pe parcursul anului în toate şcolile şi liceele pentru a fi folosite la achiziția de cărți de Ziua Internațională a Cărții. În Dubai, compania aeriană Emirate oferă cărți pasagerilor, încurajându-i să le ofere la rândul lor în ţările unde călătoresc, orchestrând astfel o iniţiativă de schimb de cărţi pentru mai mult de 100 de destinaţii din toată lumea. În Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii se organizează evenimente în cadrul cărora diverse organizaţii, companii și persoane fizice donează sute de mii de volume. Concursuri de costume ale personajelor din cărţi sau concursuri pe Instagram cu fotografii ale cititorilor la metrou sunt alte forme de a marca Ziua Internațională a Cărții în mari orașe din lume.

Primele două ediții ale campaniei Noaptea Cărților Deschise au oferit participanților un impresionant spectacol al miilor de cărți deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucureștiului, așteptându-și cititorii. Aproximativ 20 000 de bucureșteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar și sărbătorind Ziua Internațională a Cărții.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului de pe Facebook:
https://www.facebook.com/events/1578407239043510/

marți, 14 aprilie 2015

„Ce ne spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion – Recenzie


Editura TREI
Anul publicării: 2011
Nr. pagini: 251

Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era... nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

Înainte de a începe recenzia propriu-zisă, aș dori să vă spun câteva cuvinte despre Chris Simion, autoarea acestei cărți pe care sunt pe cale să o recenzez, căci aceasta se enumeră, totuși, printre scriitorii noștri români contemporani care știu ce fac cu literatura.

Așadar, ca să încep cu începutul, Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în București. Aceasta a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” - București secția teatrologie în 2000 și secția religie teatru în 2005. În 2000 a înființat Compania de Teatru D'AYA împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, iar ulterior, în anul 2009, Chris Simion devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre scrierile acesteia se numără „Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”(1994), „Disperarea de a fi”(1996), „Dumnezeu se roagă la mine”(2002), cât și cele două romane ale sale mai recente: „Ce ne spunem când nu ne vorbim”(2011) și „40 de zile”(2015).
De asemenea, a realizat și numeroase spectacole, printre care: „Dragostea durează trei ani” după Frederic Beigbeder, „Maitreyi” după Mircea Eliade și „Oscar și Tanti Roz” după Eric Emmanuel Schmitt.

Acum că am terminat cu această scurtă introducere, să trecem la mine – la părerea mea. Trebuie să mărturisesc să iar mă aflu într-un impasNu știu de unde să iau această carte, fiindcă a năvălit asupra mea asemenea unui val care se lovește de țărmul mării. În primul rând, aș dori să clarific un lucru: cu toate că „Ce ne spunem când nu ne vorbim” este un roman alcătuit din emailuri (unele trimise, altele nu) scrise de cărtre cele două ființe care înfățișează tipologia umană, anume femeia, respectiv bărbatul, accentul nu cade pe iubirea dintre cei doi, ci pe condiția umană, pe descoperirea sinelui. Iar acest aspect al cărții m-a înnebunit întru totul, m-a făcut să o ador (deși termenul acesta se poate să fie puțin exagerat). 

Citisem primele 100 și ceva de pagini și deja îmi formasem o opinie... total greșită: am catalogat-o ca fiind o carte care nu are altceva de oferit decât niște pasaje destul de siropoase, mărturisirile de iubire dintre cele două personaje, Floarea Soarelui și Zmeul Albastru, neîmpresionându-mă deoarece nu sunt o adeptă a genului romance. Apoi, azi-noapte, ghidată de curiozitate în mare parte, am deschis cartea la pagina la care rămăsesem și am lăsat cuvintele să-mi invadeze eul. Să vă spun despre ceea ce am dat... ar fi puțin rușinos, având în vedere opinia mea greșită pe care o aveam cu câteva ore mai devreme. Am pătruns dincolo de cuvintele scriitoarei - nu, nu, ce nebunii tot îndrug aici?! -, am trăit fiecare cuvânt, frază, pagină, astfel am făcut cunoștință cu un suflet care se căuta pe sine, un suflet frânt printre mii de suflete, m-am împrietenit cu un suflet care mi-a spus o poveste despre adevăr, iubire și viață, dar mai mult decât atât: mi-a spus o poveste despre mine, o poveste pe care nu o voi uita prea curând. Căci întâlnirea cu un suflet este de neuitat. 

Într-adevăr, mi s-a părut că această carte a avut și unele scăpări, aici fiind strict subiectivă, în sensul că m-a deranjat puțin repetarea intenționată a unor pasaje, spre exemplu „respir prin tine” și alți termeni de genul aceasta, însă cu siguranță și pasajele respective au avut rolul lor în această.. poveste.

Dacă protagonista noastră într-adevăr s-a luptat cu cancerul sau nu.. asta vă provoc pe voi să aflați, citind cartea!

Nu că m-aș crede critic literar, însă simt nevoia de a-mi exprima punctul de vedere în legătură cu următorul lucru. Citisem azi niște opinii ale altor cititori și unele dintre ele mi-au rămas în minte, iar de aici se desprinde următorul sfat pe care vi-l dau: dacă căutați o narațiune tipică, scrisă la persoana a treia, în care ne este prezentată viața protagonistei, atunci nu ați ajuns la cartea potrivită. Din nou, în opinia mea, această carte este mult mai mult decât o simplă conversație dintre două voci, este ceva superior, o lectură cu o anumită sensibilitate și, de ce nu, chiar profunzime aș putea spune. „Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o carte care pune anumite probleme existențiale. Nu este ceva genial, nu mă-nțelegeți greșit, este pur și simplu o lectură pe care eu o recomand cu drag, căci consider că merită citită. O carte care, mie una, mi-a făcut pielea de găină – cel puțin finalul chiar mi-a creat această stare. 

Atâta vorbărie și iată că.. era să uit tocmai de citate. Și credeți-mă, încă câte am selectat! Mă voi limita însă la câteva:
Să cazi, să te ridici, să mergi mai departe. Ce e mai important: să trăiești călduț, fără întrebări, fără suferință. să înnoți la suprafață sau să te lași sfâșiat, să te doară, să cureți mizeria din tine, să smulgi toate buruienile și să înoți în adânc fără teamă că te încolăcește vreo iarbă?
Unii dorm, alții aleargă, iar eu, singură, ascult viața. De ce unii zic că viața are melodie? Eu nu aud nimic. Viața nu face zgomot. Trece ușor, adie ușor, adie atât de ușor, că dacă nu ești atent, îți scapă printre degete.
Obstacolele cu care te confrunți în afară reprezintă limitele pe care le porți înlăuntrul tău. Încearcă o fază: crede pentru a vedea, nu a vedea pentru a crede. Singurul care te poate face fericit ești tu însuți.
Aș putea să fiu orice nimic care să aducă în suflet o bucată de frumos. Dar, ca să uiți o secundă de tine, îți trebuie curaj. S-ar putea să îți placă atât de mult să rămâi altceva, încât să te pierzi pe tine însuți, să-ți pierzi identitatea. 
 Lupta adevărată se naște în momentul în care te ai și începi să te păstrezi, să nu te mai pierzi.

Voi ați citit deja această carte? Atunci vă invit să împărtășiți cu mine impresiile voastre, dacă doriți!






duminică, 12 aprilie 2015

Despre Topul blogurilor de cărți

Probabil ați mai auzit prin blogosferă vorbindu-se despre acest top, însă pentru cei nefamiliarizați cu această inițiativă am să fac o scurtă prezentare: Topul blogurilor de cărți de o inițiativă adresată bloggerilor înființată de către comunitatea GoodRead.ro, unde bloggeri își înscriu blogul, apoi își invită cititorii să voteze blogul (sau blogurile) preferat. 

În urma propunerii celor de pe GoodRead.ro, am decis să-mi înscriu și eu blogul în această „competiție”, dacă tot sunt atât de multe bloguri înscrise. Să vă spun sincer, nu am intrat în această competiție cu scopul de a câștiga, nicidecum, ci pentru a vedea - orientativ - cam câte voturi ar putea să strângă blogul acesta. Așa că dacă credeți că merit acest vot, intrați pe pagina aceasta și apăsați butonașul like. Libertatea vă aparține!

De asemenea, doresc să le urez mult succes și celorlalți bloggeri participanți, am votat și eu câteva dintre blogurile acestora!

Paște fericit!

Bună dimineața!

Scriu aceste rânduri cu scopul de a vă ura toate cele bune în preajma acestei sărbători sfinte. Sper să aveți parte numai de împliniri sufletești și să petreceți momente frumoase alături de cei dragi! Paște fericit și gânduri pozitive. Hristos a înviat!


sâmbătă, 11 aprilie 2015

Recenzie „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde

Dacă ai mai citit cel puțin o recenzie de-a mea până acum, atunci probabil te vei întreba de ce încep direct cu recenzia, cu propria-mi părere și nu cu un sinopsis, ori niște opinii publice. Adevărul este că sunt foarte nerăbdătoare în a-mi exprima părerea în legătură cu acest volum.. de-a dreptul superb. Ce pot spune?! Oscar Wilde m-a fascinat intru totul.

Citind această carte mi-am demonstrat mie însămi de ce ar trebui să mă apropii mai mult de clasici ai literaturii universale. Nu mă înțelegeți greșit, există, într-adevăr, o grămadă de cărți bune, care merită citite, acestea începând de la romane thriller, romance, până la psihologie practică, însă la un moment dat, în viață, avem nevoie de niște literatură adevărată, aveam nevoie nu de ceva bun, ci de ceva strălucitor, remarcabil. „Portretul lui Dorian Gray” este una dintre acele opere care au mișcat grămezi de suflete și care, de-a lungul atâtui timp, au lăsat, cred eu, mii se întrebări pe buzele a nenumărați cititori. Mai mult decât atât: a oferit răspunsuri, poate, la propriile frământări interioare ale cititorului.

Ca să pătrundeți și voi, odată cu mine, în lumea acestui prim volum al lui Oscar Wilde, încep prin a vă spune despre Dorian Gray. Acest tânăr ce poartă un nume atât de frumos și de elegant este o persoană care fascinează prin frumusețea sa orbitoare. Tinerețea – alt element care îl definește. Dorian Gray este tânărul care a reușit prin aspectul său fizic să atragă atenția pictorului Basil Hallward, ajungând astfel să pozele pentru acesta. Acasă la Basil Hallward, în timpul unei ședințe, Dorian îl cunoaște și se împrietenește cu lordul Henry, acesta fiind un personaj care va avea mai apoi o importanță majoră în evoluția lui Dorian.

M-a atras tare mult și, de asemenea, mi-a dat de gândit modul în care Dorian vedea, la începutul romanului, portretul ce îi fusese făcut de către Basil: acesta este supărat pe portret, nu îl încântă, fiindcă, deși un portret foarte reușit, îl vede superior lui, acesta păstrându-și tinerețea pentru totdeauna, pe când el nu va putea beneficia de acest lucru. Un concept foarte interesant.

Cred, de fapt, că această carte este o figură de stil, o metaforă atât de frumoasă. Reprezintă evoluția lui Dorian către autocunoaștere, acesta fiind încercat de diferite sentimente, trăiri care, într-un fel sau altul, îl domină și îl marchează. Acesta cunoaște gustul dragostei, iar mai târziu parcă își schimbă modul de a fi.. sau poate doar abia atunci îi iasă la iveală adevărata ființă.

Acest roman are la baza trei personaje, trei caractere puternice și diferite: Dorian, lordul Henry și Basil Hallward, iar contrastul dintre ei este unul destul de puternic, ceea ce face ca acest roman să fie unul atât de bun. Chiar înainte de a începe să citesc cartea, am sesizat mărturiserea autorului,

„Portretul lui Dorian Gray reflectă mult din mine însumi: Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry – ceea ce crede lumea că sunt, iar Dorian – ceea ce aș vrea să fiu – în alte vremuri, poate.” (Oscar Wilde)

vorbe care m-au intrigat și, chiar în timp ce citeam, analizam mereu aceste trei persoanje, gândindu-mă la această frază.

Ah, da, era să uit: adevărul este că am întâlnit și un obstacol în lecturarea acestei cărți, iar acest obstacol poatră numele de Capitolul XI, capitol pe care l-am parcurs destul de greu datorită multelor referiri la alte personalitări ori evenimente din trecut. Însă a meritat să mă chinui puțin cu el, cu siguranță.

Am remarcat, de asemenea, o asemănare oarecare în stil cu F. Scott Fitzgerald, referindu-mă la romanul Marele Gatsby al acetuia, însă „Portretul lui Dorian Gray” este ceva mai profund, are acea sclipire care îl diferențiază de multe alte opere. Este un clasic care, la naiba, trebuie, dar trebuie citit la un anumit moment în viață.
Și iată că m-am lungit mult de tot cu această recenzie. Asta se întâmplă când ai prea multe de spus, nu-i așa?

Am să vă las, de asemenea, câteva pasaje mai micuțe din carte care m-au impresionat:

Cel care pozează nu-i decât un accident, un simplu prilej. Nu pe el îl dezvăluie pictorul, ci mai degrabă pictorul este acela care, prin pânza zugrăvită, se dezvăluie pe sine însuși.
Scopul vieții este autodezvoltarea. Deplina înflorire a personalității – iată sensul existenței existenței sub soare a fiecărui dintre noi. În zilele noastre însă, oamenilor le e teamă de ei înșiși.
Este sufletul o umbră al cărei sălaș se află în casa păcatului? Ori adevărul e că trupul sălășluiește în suflet, așa cum credea Giordano Bruno? Separația dintre spirit și materie este un mister, după cum contopirea spiritului cu materia tot mister este.
De câte ori sunte fericiți, suntem și buni, dar nu de câte ori suntem buni suntem și fericiți.
Deseori am impresia că arta îl ascunde pe artist într-o măsură mult mai mare decât îl dezvăluie.
Iar după cum spusesem și într-o postare anterioară, pur și simplu iubesc această ediție a cărții. Coperta îmi place extrem de mult, iar formatul cărții este de asemenea de ajutor.

Menționez că ediția curentă poate fi cumpărată de AICI, în cazul în care vreți și voi să o achiziționați.

Recenzie „Pana de dinozaur” de Sissel-Jo Gazan


Cercetătoarea Anna Bella Nor, specialistă în paleobiologie, se pregătește să-și susțină teza de doctorat ce rezumă și structurează teoriile științifice conform cărora păsările descind din dinozaurii cu pene. Când coordonatorul disertației ei, profesorul Lars Helland, este găsit mort în biroul său, lumea universitară este zguduită. Inspectorul-șef Søren Marhauge trebuie să investigheze această crimă cu totul neobișnuită și încearcă să afle adevărul despre relațiile complicate dintre cercetătorii din universitate. Dar totul devine și mai enigmatic atunci când este descoperită o a doua crimă, iar singura legătură între cele două pare să fie Anna Bella.

Recenzie

Am început să citesc acest roman din pură curiozitate și m-am îmbarcat în această călătorie alături de nicio urmă de așteptare de la ea și se pare că intuiția mi-a fost de folos și de data asta, ajutându-mă să aleg o carte bună (din nou). Mi s-a părut o lectură mai mult decât interesantă și captivantă datorită acțiunii în sine, care este amplă, desfășurându-se pe mai multe fire narative și generând tot felul de situații, parcă una mai neașteptată decât alta. Pot afirma convingător că m-au fascinat pur și simplu toate chestiile „științifice” prezente în acest roman (și precizez că au fost multe), toate dezbaterile și contrazicerile dintre „cele două tabere”, anume cei care susțineau teoria conform căreia păsările provin din dinozaurii cu pene și cei care afirmă contrariul (Clive). Lucrul care m-a bulversat cel mai tare și m-a făcut să-mi pun întrebări a fost legat de a doua crimă, care apare destul de târziu în roman. Evenimentele sunt întru totul originale și neașteptate, păstrând o urmă de umor.

Odată cu schimbarea capitolelor, acest roman te aruncă în brațele altui personaj sau în cel mai bun caz, chiar în brațele investigării crimelor, iar acest lucru mi s-a părut ușor amuzant, dar și frustrant, deoarece m-am simțit de multe ori așa cum te simți atunci când, în mijlocul unui film bun, intervine publicitatea exact în punctul culminant al acestuia. Primele capitole vorbesc, în mare parte, despre viața personajelor principale, a Annei, al lui Johannes, cât și a lui Clive, deșirând o parte din povestea lor de viață, fiind îmbinate cu câteva capitole despre investigarea crimei, despre Soren Marthauge (cel care investighează crima) și concepțiile lui referitoare la crimă.

Citind această carte aș putea spune că m-am simți ca într-unul dintre romanele lui Dan Brown, acestea având în comun nu numai tema științei, cât și plauzibilitatea acțiunii, stârnind curiozitatea și păstrând cititorul fidel lecturii. Cu toate că este o operă de ficțiune, în consecință toate întâmplările se datorează imaginației scriitoarei, am citit această carte transpunându-mă parcă în pielea personajelor și trăind totul, și astfel acțiunea a părut atât de reală, de adevărată și de plină de viață. Vorbind strict despre crimă, aceasta mi-a creat exact aceeași reacție pe care mi-a conferit-o romanul „Crima din Orient Express” de Agatha Christie în urma dezlegării misterului: m-a lăsat perplexă, m-a șocat puțin, dar m-a și amuzat, nevenindu-mi să cred că așa ceva s-ar fi putut întâmpla.
Recomand această carte celor care caută o lectură complexă, palpitantă și interesantă.Un roman captivant care cu greu îți va mai permite să-l lași din mână.

Țin să mulțumesc Editurii Univers pentru șansa de a citi acest roman și pentru faptul că ne sunt aproape.
În caz că această carte ți-a stârnit deja interesul, ea poate fi comandă de aici.



Scriitoarea daneză Sissel-Jo Gazan, născută în anul 1973, a absolvit Facultatea de Biologie a Universității din Copenhaga. În 2008, a publicat thrillerul Pana de dinozaur, ale cărui drepturi s-au vândut în șaisprezece țări. Pana de dinozaur i-a adus autoarei premiul pentru cel mai bun roman al anului, acordat de Societatea Radio din Danemarca, și a fost declarat romanul polițist favorit al deceniului în Danemarca.





Recenzie „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu


Pădurea spânzuraților reprezintă o carte care m-a lăsat rece, seacă la sfârșit, însă acest fapt s-a datorat greșelii mele de a împărți cartea în două (am să explic imediat ce încerc să spun aici) și acest fapt m-a derutat complet deoarece nu-mi explicam sfârșitul atât de previzibil, atât de banal, până când nu m-am întors înapoi și am studiat mai în de aproape sentimenele de care a fost cuprins Apostol Bologa, ofițerul român nevoit să lupte contra românilor lui și totodată personajul principal al romanului.

Am spus mai sus că am împărțit cartea în două deoarece după lecturarea a 100 și ceva de pagini (din 200) am lăsat cartea să se odihnească în bibliotecă o bună bucată de timp până ce am cuprins-o iar între degete, acest fapt datorându-se unei mici ezitări, însă nu regret deloc că am terminat cartea, din contră, mă bucur.

Complexitatea emoțiilor acestui personaj m-a impresionat foarte mult și conștiinta acestuia m-a pus pe gânduri, acesta fiind nevoit să aleagă între respectarea datoriei lui față de stat și păstrarea respectului față de propria-i patrie deoarece aceste două opțiuni se excludeau reciproc. Confruntările interioare pe care acesta și le însușește sunt atât de profunde, arătându-se la începutul romanului brav, curajos și stăpân pe sine, însă aceste calități se dovedesc a fi o urmă a lașității și a orgoliului care-i stăpâneau sufletul. Era teama de a îndrepta lucrurile, de a le recunoaște măcar, teama de a fi cine ești. Pe parcursul lecturii acesta își lasă sufletul mânat de dragoste și își lasă în urmă lașitatea, dovedindu-și curajul încetând astfel să lupte contra conștiinței sale și arătând lumii întregi cine este, un român care-și poartă patria în suflet și care nu și-ar abandona-o pentru nimic pe lume.

Ar fi în zadar să intru în amănunte povestind cartea deoarece aș risca să spun lucruri care n-ar trebui spuse și cred că deja am spus destul, deși într-un mod destul de subtil.

N-aș putea recomanda această carte unui grup specific de cititori deoarece cred că ar trebui citită de oricine, reprezentând o lectură plăcută datorită modului în care este scrisă, aflându-se într-o lumină atât de caldă și de aproape de tine. Dacă luați această carte în mână, asigurați-vă doar că puteți să vă păstrați fideli personajului principal care merită pe deplin examinat, atât din punct de vedere spiritual, cât și moral.

Dacă ar fi să evaluez acest roman cap-coadă nota pe care i-aș acorda-o este 4/5 deoarece îl consider un roman bun, cu toate că este unul destul de diferit de restul și asta cred că îl face special.


Recenzie „O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell


Anul apariției: 2012

Editură: POLIROM

Colecție: Top 10+

Număr pagini: 348

Domeniu: Literatură universală


Sinopsis

Winston Smith este un personaj oarecare: el urăște, iubește și muncește ca orice alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul că trăiește într-o lume infernală, în care a urî, a iubi sau a munci sunt venite dintr-un efort supraomenesc al fiecărei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomică, sediul unui regim totalitar în care orice logică pare să fi fost abolită. Execuțiile fără rost, disparițiile peste noapte au devenit un lucru firesc. Trecutul este rescris mereu spre a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorbă”, o limba robotizată, care completează imaginea de lume ordonată „științific” după voința Fratelui cel Mare, care spune că „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.
Romanul O mie noua sute optzeci si patru a inspirat o celebra ecranizare, in anul 1984, avându-i în distribuție pe John Hurt, Richard Burton și Suzanna Hamilton.



Recenzie

O mie nouă sute optzeci și patru este un roman pe care l-am citit cu pasiune, un roman extraordinar de bun și de bine construit. Nu știu dacă în timp ce citeam chiar realizam că parcă mă îndrăgosteam de el cu fiecare pagină citită, însă de îndată ce am ajuns să îl compar cu alte romane, am văzut diferența. Este un roman complex, care îți dă de gândit, și asta e ceea ce iubesc cel mai mult la el.

O distopie care înfățișează tabloul unei Londre din secolul al XX-lea, roman care, deși publicat în anul 1949, ne vorbește despre o Londră din anul 1984.

O Londră în care Partidul domina lumea, acesta având puterea și, de asemenea, posibilitatea de a modifica trecutul și de a modela gândirea celorlalți, făcându-i astfel să gândească cum trebuie. Un ținut unde războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere.

Vorbele acestea, războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere, aflate și pe una dintre coperțile cărții, m-au nedumerit atât de mult la început, încât eram de-a dreptul confuză, însă atunci când am terminat acest romanul, totul a prins sens. E un concept pe atât de interesant, pe atât de ciudat. Îmi place asta.

Încă de la început, când abia începeam să mă acomodez cu această operă, care nu îți oferă prea multe informații chiar din primele pagini, eram puțin nedumerită, asemenea unui om care nu știe ce se întâmplă în jurul lui. Ceea ce mi-a atras apoi atenția a fost apariția lui Winston Smith, protagonistul acestui roman, acesta aflându-se pe punctul de a se decide a ține un jurnal în care avea să-și noteze până și cele mai negre gânduri, deși era conștient de pericolul ce îl aștepta, dacă va fi prins.

Mi s-a părut interesant faptul că în casele oamenilor erau amplasate niște așa-numite tele-ecrane, prin intermediul cărora aceștia puteau fi urmăriți la fiecare mișcare pe care o făceau. De asemenea, această limbă pe care partidul o impunea, Nouvorba, această limbă robotizată mi s-a părut un concept tare interesant, cu toate că eu, ca persoană, nu mă văd vorbind această limbă.Aceasta sună cam așa…



Prima parte a romanului, deși concentrându-se cel mai mult pe descrierea acestei Londre și a vieții pe care oamenii o duc sau sunt obligați să o ducă, m-a fascinat. Îmi place la nebunie când o carte mă face să părăsesc lumea în care mă aflu și mă plasează în spațiul acela neimaginat de mine până atunci. Partea a doua a cărții m-a luat complet prin surprindere într-un mod tare plăcut, în scenă făcându-și apariția Julia, fata de la Secția Literatură, alături de care acesta se avântă într-o frumoasă (sau poate că nu) poveste…amoroasă, aș putea spune. Începând de aici începe adevărata acțiune.

O mie nouă sute optzeci și patru cred că este prima carte pe care am citit-o din colecția TOP 10+ de la editura Polirom și mă bucur tare mult că am avut inspirația de a o cumpăra, deși nu citisem nicio recenzie înainte, ci m-am lăsat condusă de instinct. Cu siguranță voi mai încerca și alte cărți din această colecție (mai ales ținând cont că am o obsesie pentru colecții, în general)! Ca și o consecință a citirii acestui roman, mi-am adăugat în Wishlist trilogia 1Q84 scrisă de Murakami și Fahrenheit 45 de Ray Bradbury.

O recomand cu mare drag tuturor celor care caută un roman bun, nu doar o lectură ușoară și superficială!


A citit-o cineva?Sunt nerăbdătoare să vă aflu părerile, așa că nu ezitați să lăsați un comentariu dacă aveți ceva de spus.
În caz contrat, sper că v-am convins că îi acordați măcar o șansă acestui roman.

joi, 9 aprilie 2015

Și eu iubesc.. să iubesc!

Am primit această provocare de la Adela(Vanilla Moon Books) și, cu toate că încă n-am început să scriu despre ceea ce iubesc, deja mă încearcă un sentiment puternic deoarece realizez că sunt atâtea lucruri pe care le iubesc. Atâtea lucruri care mă definesc, ceea ce mă înspăimântă puțin.

"Iată provocarea: Realizați o imagine, o serie de imagini, citate, articole, filmulețe sau desene, orice vă face fericiți, tot ce iubiți voi. Adăugați la această postare imaginea de mai sus și provocați-vă măcar un prieten să facă asta, pe blog, pe twitter sau facebook, tumblr, google, instagram. Motivul este simplu. Violența din jurul nostru, prea multă, prea pătimașă, îndeamnă la răutate, la ură, la suferință și nu mai vreau să văd asta. Finalitatea este următoarea: ce simțiți când vă lăsați în voia sentimentelor? Când vă așterneți cele mai frumoase amintiri, momente, persoane pe hârtie, când pictați, când priviți apusul. Zâmbiți? Ei bine, iată finalitatea. Dacă, pentru o clipă, am reușit prin această provocare să vă fac fericiți, mi-am îndeplinit sarcina."

Menționez că această postare va cuprinde doar o parte din ceea ce iubesc. Nu vreau să intru în chestii.. mai personale.

Fiind un blog despre cărți, inevitabil voi începe cu...


Humanitas, Polirom & Rao for life! +Univers(cărți care, după cum puteți vedea, nu mi-au mai încăput în bibliotecă, însă au un locșor special!) și Litera(titlurile în imaginea de mai jos).







“You have two choices, to control your mind or to let your mind control you.” ― Paulo Coelho, Veronika Decides to Die



Nothing ever ends poetically. It ends and we turn it into poetry. All that blood was never once beautiful. It was just red. – Kait Rokowski



„And if you can’t see anything beautiful about yourself,
 get a better mirror,
look a little closer,
stare a little longer
Because there’s something inside you
that made you keep trying
despide everyone who told you to quit.
You built a cast around your broken heart
and signed it yourself.
You signed it yourself, “They were wrong!”.”
(preluat din videoclipul de AICI)




Okay, eu mă opresc aici. Sper că v-a făcut plăcere să urmăriți această postare și nu ezitați să îmi spuneți dacă v-ați regăsit și pasiunile voastre în aceste imagini!

În final, dau provocarea mai departe următoarelor persoane: Alina (de pe blogul Din dragoste pentru cărți), Ilinca (Surorile bibliotecă) și Andrei(Where the rain falls).