sâmbătă, 12 august 2017

„Cu toții suntem făcuți din molecule” de Susin Nielsen - Recenzie

Editura: Epica

Anul publicării: 2017

Număr pagini: 265

Disponibilă: Elefant


Heei, blogosferă! După o absență îndelungată, iată că revin cu forțe proaspete (sper) pentru a vă prezenta una dintre cele mai noi apariții ale editurii Epica. Să-i dăm drumul.

Recenzie
Ceea ce m-a făcut să cumpăr această carte a fost, după cum probabil vă așteptați, titlul. Am aruncat un ochi și pe descrierea de pe copertă, dar titlul a fost cel care a stârnit acea curiozitate în mine.

Haideți să vă spun despre ce este vorba. Practic, în acest roman, Susin Nielsen urmărește povestea a doi adolescenți, Stewart și Ashley, cu personalități total diferite, dar care ajung să locuiască împreună și chiar să se accepte unul pe celălalt. Stewart e un tip mai retras de numai 13 ani, zis și „înzestrat” deoarece inteligența lui este peste medie, pasionat de știință, care e nevoit să se mute în casa lui Ashley datorită relației tatălui său, Leonard, cu Caroline, mama lui Ashley. Chiar dacă Ashley e cu un an mai mare decât Stewart, comportamentul ei denotă contrariul. Aceasta se comportă foarte urât cu toată lumea, dar mai ales cu Stewart, fiind preocupată doar de statutul ei social la școală și de faptul că acum fratele ei vitreg o va „trage în jos”.

Important de precizat e faptul că familia lui Ashley s-a destrămat deoarece tatăl ei le-a mărturisit că este homosexual. Neavând unde să se mute, acesta locuiește cu Caroline și cu Ashley în casă, doar că într-o cămăruță separată, undeva în spatele casei. Tânăra de 14 ani este încă supărată pe tatăl ei, acest sentiment amplificându-se odată cu venirea lui Stewart, care aduce cu el o mulțime de lucruri aparținând mamei sale decedate și le împrăștie prin casă. Toate aceste schimbări sunt descrise din perspectiva celor doi naratori ai romanului: Ashley și Stewart.

Chiar dacă i-am dat un rating destul de mic pe Goodreads (2.5 steluțe din 5), există câteva aspecte care mi-au plăcut: de exemplu, faptul că autoarea abordează problema homosexualității (dacă la început Ashley e supărată pe tatăl ei pentru că „a hotărât” să devină homosexual, pe parcurs ajunge să înțeleagă că nu el „a hotărât” asta, iar relația celor doi se consolidează), a hărțuirii și a superficialității.

Mi-a plăcut faptul că a ridicat cumva un semnal de alarmă asupra acestor chestiuni. Înconjurată de faimă și popularitate, Ashley crede că are tot ce și-ar putea dori, până când lucrurile ies la lumină și se dovedește că, de fapt, oamenii apropiați ei nu sunt cine crede ea că sunt. Atunci își dă seama că singurul ei prieten e acel ciudat pe care nu îl putea suporta când a pășit în casa ei, Stewart. 

Într-adevăr, în acest roman sunt tot felul de jocuri de cuvinte, iar glumele pe care le face Stewart sunt chiar simpatice, dar nu mi se pare că te-ar putea face „să râzi în hohote” - precum e menționat pe coperta cărții. Pentru mine a fost o lectură lejeră, previzibilă și ușor amuzantă, care aș zice că e mai degrabă potrivită pentru 13-14 ani.

Cât despre titlu, nu vă mai spun decât că e o „poveste” în spatele acestuia, poveste pe care vă las pe voi să o descoperiți, în cazul în care veți citi cartea.

2 comentarii:

  1. Ce recenzie frumoasă; îmi place că reușești să rămâi scurtă și la obiect, și totuși să detaliezi într-un mod foarte plăcut!

    Sună foarte bine titlul, însă pare, așa cum ai zis și tu, genul ăla de lectură lejeră și previzibilă. Poate o s-o am în vedere pentru când simt nevoia de o lectură care să mă relaxeze. :D

    Felicitări pentru recenzie și zile însorite îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțuumesc frumos! De obicei scriu (sau obișnuiam să scriu, că nu am mai scris de ceva timp) recenzii mai lungi, dar la cartea asta nu prea am avut de zis mare lucru.

      Ștergere