joi, 11 februarie 2016

Booksharing.ro - noua platformă a schimburilor de cărți

Cred că fiecare cititor înrăit preferă să-și procure cărțile din librării online, ori reale, să le așeze apoi pe rând în bibliotecă, să le citească, să le pună la loc în bibliotecă și să le admire de câte ori are ocazia. Ei bine, da, dar o fi oare biblioteca noastră locul potrivit pentru toate acele cărțulii de pe rafturile ei?

Ceea ce vreau să spun este faptul că se întâmplă, la un moment dat, să dăm peste cărți care nu ne plac sau pe care pur și simplu le-am citit deja și nu mai avem nevoie de ele... parcă ar fi mai bine dacă am face ceva loc pentru altele noi, nu-i așa?

Despre asta este Booksharing.ro. Această platformă este locul potrivit în care cititorii pot schimba cărți între ei. În primul și în primul rând, precizez că nu, nu este vorba de a schimba cărți în format pdf, ci cărți tipărite, din acelea care se află la noi în bibliotecă.

Care este mecanismul după care funcționează acest site?
  1. Adaugi cărți pe care ești dispus să le trimiți altora
  2. Primești cereri pentru cărțile adăugate
  3. Primești puncte pe baza cărților trimise persoanelor care îți cer cărți
  4. Cu ajutorului punctelor primite, trimiți cerere altor utilizatori pentru cărți

Simplu, nu? Unul dintre avantajele acestui site mi se pare acela de a se îndepărta de clasicul schimb de cărți „reciproc” - în sensul că nu este neapărat ca persoana la care trimiți tu o carte, să îți trimită și ea înapoi. Ideea e ca tu să trimiți cărți, să acumulezi astfel puncte, cu aceste puncte având posibilitatea de a cere oricărui utilizator alte cărți.

Personal, când am auzit pentru prima data de acest site am fost puțin sceptică și nu i-am dat prea mare importanță, dar datorită postării Alinei m-am gândit să mă implic și eu. De ce? Pentru că am câteva cărți în biblioteca pe care aș vrea să le dau mai departe, întrucât oricum spațiul meu pentru cărți este destul de limitat, iar aceste cărți ori le-am citit, ori probabil nu le voi citi vreodată - pentru că nu mă mai atrag.

Până acum am primit cereri pentru două cărți: Căderea în timp de Emil Cioran (știți că nu-mi place Cioran, nu?) și Paranormal de Kiersten White, iar eu, la rândul meu, am trimis o cerere pentru o carte. Momentan mai am pentru schimb următoarele:
Știu, știu, cele de la revistă probabil le are toată lumea deja, dar am încercat și eu. Probabil o să le șterg peste un timp dacă nu va fi nimeni interesat de ele. Până atunci, dacă vă interesează cumva vreuna dintre ele, vă aștept pe site la un schimb! :D

P.S: Cărților „ghicește-mi, Păpușa” și „Dosarul Shakespeare” le-am scris câte o recenzie pe site-ul GoodRead.ro, în caz că doriți să le citiți.

Voi ce părere aveți referitor la acest site? Ați făcut pânâ acum vreun schimb?

miercuri, 10 februarie 2016

Recomandări...

Heei, oameni frumoși. Ce mai faceți? Cum o mai duceți?
Pentru început, îmi cer scuze pentru această lungă absență a mea de pe blog și sper ca în următoarea perioadă să nu se mai întâmple asta. Adevărul e că am fost prinsă cu tot felul de lucruri, dar, cu toate astea, am reușit să ies puțin din rutina asta „haotică”, făcând lucruri care îmi plac și care mă relaxează.

M-am gândit inițial să vă povestesc despre ce am mai făcut eu, ce am mai citit, ce filme am mai vizionat, însă probabil ar fi prea plitisitor, așa că mi-a venit o altă idee... M-am gândit la niște așa-zise rubrici pe baza cărora vă voi face una sau mai multe recomandări (cum ar fi recomandări de lectură, seriale, etc.). Ce spuneți? 

Eu zic că merită încercat, poate poate se întâmplă să vă fie ceva de ajutor. :)

Recomandări de:

  • Cărți
Că tot acest blog este unul destinat cititorilor, să începem așadar cu ele. Nu știu dacă ar trebui să mă simt prost sau nu, însă luna ce tocmai a trecut nu a fost prea bogată în lecturi pentru mine (în mare parte din cauza serialelor pe care le-am început - o să le menționez mai jos). Oricum, cartea pe care v-aș recomanda-o la această rubrică este Fahrenheit 451 de Ray Bradbury. E puțin trasă de coadă această recomandare, recunosc, pentru că încă nu am terminat cartea, e în curs de citire, dar vă mărturisesc că m-a fascinat de la primele pagini. Ador felul în care este scrisă, pur și simplu. Așa că eu zic că merită să o încercați. Plus că mi-a fost recomandată și mie de multe persoane.
  • Ceai
După poza inserată mai sus presupun că era inevitabil să nu continuăm cu ceaiul, nu? :) Cei care citiți blogul de mai mult timp probabil știți de obsesia mea pentru ceai. E cam aceeași poveste ca și în cazul cărților. Mereu vin acasă cu câte un nou ceai.
Revenind la ceaiul despre care vreau să vă vorbesc, acesta face parte din gama 
Lord Nelson și este cu aromă de portocale roșii și vitamina C. Tocmai astăzi l-am cumpărat de la Lidl și are un gust chiar pe placul meu. Așa că, aviz amatorilor de ceaiuri, dacă aromele astea două vă sună bine... give it a try!

  • Seriale
Niciodată n-am fost o persoană care să urmărească în mod constant un serial (exceptând, bineînțeles, perioada aceea în care era nebunia TVD și PLL - seriale la care am renunțat pe parcurs) sau care să înceapă seriale, așa, „unul după altul” cum s-ar zice.

Ei, ei... cine-ar fi crezut că o întreagă săptămâna din vacanța de iarnă mă găsește în fața laptopului, urmărind serialul Once upon a time? Au urmat apoi câteva zile în care am spus tuturor apropiaților cât de fain poate fi serialul ăsta.
Bun, bun, dar stați puțin. Atât mi-a ținut starea aia până ce m-am apucat de Orphan Black, un serial pur și simplu extraordinar. Clone, acțiune, sinucineri, psihopați, polițiști, crime, o actriță incredibilă (Tatiana Maslany), care intră în pielea a mai mult de 5 „personaje” - ce îți poți dori mai mult de la un serial?! Ce să zic, cei de la BBC sunt foarte tari! În curând plănuiesc să mă apuc și de renumitul Sherlock.
(Helena, Orphan Black)
  • Filme
Dacă tot suntem în sfera aceasta, să vedem și un film: The revenant (2015), de care cel mai probabil ați auzit cu toții măcar o dată, pentru că, da, DiCaprio în rolul principal. Mi s-a părut un film bun, chiar mi-a plăcut, deși spre final m-a plictisit puțin. Mi s-a părut filmat foarte atent, peisajele mi-au plăcut iar foarte mult și, bineînțeles, actorii.


  • Motivational video
Am primit acest video de la o prietenă și mi se pare chiar tare drăguț. Îmi place să-l ascult din când în când.


  • Activitate antistres
Cărțile acelea apărute la editura Litera (și nu numai) sunt, într-adevăr, miraculoase. E atât de relaxant să colorezi în ele, mai ales la școală. în pauze, după o oră mai solicitantă (mate) sau chiar și în timpul orelor (atunci când poți).


Voi ce cărți bune ați mai citit? Dar pasionați de filme/ seriale avem pe aici? Vă aștept cu recomandări!