Top 10 cărți citite vara aceasta

Hei, ce faceți? Ei bine, sper că s-a mai răcorit și pe la voi - eu mă pot lăuda cu o vreme exact pe placul meu (adică o vreme de toamnă, în adevăratul sens al cuvântului), mai exact: o atmosferă plăcută și liniștitoare care-mi conferă starea necesară penru a privi puțin în urmă și a medita asupra cărților citite vara aceasta.

Inițial voiam să scriu o postare despre cele mai bune cărți citite anul ăsta până acum, însă cum nu mai este atât de mult până la finalul anului (când au trecut deja opt luni?!?), m-am gândit că mai bine postez la finalul anului o evaluare de genul acesta a celor mai bune cărți pe care le-am citit în decursul anului.

În aceste trei luni caniculare (iunie, iulie și august) am reușit să citesc, conform Goodreads, 19 cărți. Nu sunt atât de multe (iar majoritatea lor sunt de dimensiuni reduse), însă trebuie să recunosc că multe dintre ele mi-au plăcut foarte mult, așadar am ales să fac acest top 10 pentru a le putea cuprinde pe toate cele care m-au impresionat în mod deosebit. Adevărul e că mi-a fost foarte greu să le clasez și vă spun de pe acum că, după mine, absolut toate cărțile din acest top merită citite.

10. Oscar și Tanti Roz  și Elixirul dragostei de Eric Emmanuel Schmitt (Ed. Humanitas)

Prima este recitită, iar cea de-a doua citită tocmai acum, pe sfârșitul lunii august. Stilul lui Schmitt este inconfundabil, iar poveștile sunt pe măsură, emoționante și plăcute (și, bineînțeles, așa cum ne-a obișnuit autorul, foarte scurte). Oscar și Tanti Roz mi-a plăcut ceva mai mult decât Elixirul dragostei, însă totuși am zis că merită menționate amândouă, căci și aceasta din urmă este foarte drăguță.  Oscar și Tanti Roz poate fi comandă cu transport gratuit de AICI, iar Elixirul dragostei, tot cu transport gratuit, de AICI.

9. Cerul din burtă de Ioana Nicolaie (Ed. Polirom)

O lectură mai specială, neobișnuită, diferită de restul lecturilor mele. Scriitura Ioanei Nicolaie mi s-a părut foarte sensibilă și delicată, iar acestă proză mi-a demonstrat cu siguranță că autoarea știe să rânduiască cuvintele, și încă într-un mod foarte frumos. Puteți achiziționa cartea de AICI (la un preț foarte bun!).

„Blestem curgerea timpului” de Per Petterson – Recenzie

În schimb, eu citeam cărți. Multe cărți, și lui i se părea atât de intens și de ademenitor felul în care mă cufundam în citit, încât de câteva ori a încercat el să mă copieze pe mine și îmi aduc aminte că asta m-a bucurat. 

Un roman nostalgic despre singurătate, despre relațiile dintre membrii unei familii – relații care suferă o ruptură – și despre inevitabila trecere a timpului.

Scriitorul norvegian Per Petterson (n. 1952) a debutat în 1987 cu volumul de povestiri Aske i munnen, sand i skoa (Cenușă în gură și nisip în pantofi). De atunci a publicat mai multe romane, între care Jeg nekter și Det er greit for meg (în curs de apariție la Editura Univers) și un volum de eseuri, ajungând printre cei mai traduși scriitori norvegieni. 

Cel mai cunoscut roman al autorului, Ut og stjæle hester (La furat de cai) – publicat în 2003 – a ajuns imediat best‑seller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste 140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți. În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. 

Să ne întoarcem acum la ale noastre, mai exact la romanul Blestem curgerea timpului. Romanul îl urmărește pe Arvid, un bărbat de o vârstă mijlocie a cărui viață pare a lua o întorsătură radicală – acesta, pe lângă faptul că trece printr-un divorț, este nevoit să facă față și maladiei grave care pune stăpânire pe mama lui. De asemenea, printre gândurile și îngrojorările acestuia se numără și situația politică a lumii.

„Seara cântărețelor” de Lidia Jorge - Recenzie

Fiindcă ce e viața, dacă nu o simplă ocazie? Indiferent că profiți sau nu de ea, 

viața tot se termină.

Cât poate sufletul uman să strângă în brațe o amintire fără, de fapt, a o atinge de-adevăratelea? Ce înseamnă asta? Înseamna fără a o atinge cu toată ființă, cu sufletul, cu privirea, fără a-i simți parfumul de mult risipit. Nu-mi rămâne decât să cred că unele povești, fie ele oricât de vii în memoria omului, la un moment dat sunt menite să îmbrace o altă formă, asta pentru a nu risca să fie pierdute definitiv.

Lídia Jorge (n. 1946) a făcut studii de literatură franceză în Lisabona. Primul său roman, O Dia dos Prodígios, apărut în 1980, e considerat o contribuţie majoră la literatura portugheză a ultimelor decenii. Următoarele două romane, O Cais das Merendas (1982) şi Notícia da Cidade Silvestre (1984), au câştigat ambele Premiul pentru Literatură al oraşului Lisabona. În 1998,

O Vale da Paixão a fost distins cu numeroase premii, printre care The P.E.N. Club Fiction Prize, iar în 2000, aceeaşi carte a obţinut Premiul Jean Monnet pentru Literatură Europeană. Romanul  (2002) i‑a adus Lídiei Jorge Grande Prémio da Associação Portuguesa de Escritores şi Prémio Correntes d’Escritas. 

Le Magazine Littéraire, într‑un număr dedicat celor mai mari zece scriitori străini traduşi în Franţa, o aşeza pe Lídia Jorge printre autori precum Zadie Smith, Mo Yan, Orhan Pamuk, Alice Munro, John Irving.

Elegantă, cutremurătoare și deopotrivă originală, Seara cântărețelor de Lidia Jorge este o lectură intrigantă care urmărește povestea a cinci tinere femei care cuceresc publicul prin talentul lor muzical, acestea completându-se una pe cealaltă. 

Un pian care cântă singur în garajul unei clădiri din Lisabona, cântă fără încetare, iar muzicalitatea lui ajunge până în Africa - un pian ca contribuie la formarea acestui grup muzical; sau cel puțin, așa este relatată povestea formării grupului publicului. 

O poveste relată de Solange, tânăra femeie vizată să compună piese pentru Gisela Batista (coordonatoarea grupului) și, de asemenea, să se alăture grupului - o poveste relatată după douăzeci și unu de ani.

Solange, vocea naratică a acestui roman, de-a lungul acestei lungi călătorii ne dezvăluie treptat micile impedimente sau secrete, ori minciuni, cum vreți voi să le numiți - care au dus la destrămarea grupului. O poveste relatată de o voce narativă atât de caldă, iar celelalte persoanje se contopesc, de asemenea, foarte bine în acest peisaj plăcut, și în același timp răsunător.

O poveste despre devotament, prietenie și iubire. Până la urmă, cât de mult poți înainta în iubire când

acest lucru distruge, de fapt, o parte din făptura care ești? Însă adevărul e că, oricât de mult ne-am amăgi, iubirea nu e ceva de care ai putea sta deoparte, ca și cum ai trage jaluzele și-ai adormi la loc. Să fie oare iubirea, această forță care, împreună cu dedicația și talentul, așa cum le-a unit pe cele cinci cântărețe.. să fie oare tot dânsa cea care duce la destrămarea grupului? Să nu uităm însă că iubirea poate lua multiple forme.

Fără a încerca să vă induc în eroare, ceea ce încerc să spun e că fiecare dintre cele cinci membre ale grupului muzical sunt puse în situația în care trebuie să facă niște sacrificii, una în favoarea alteia, în favoarea grupului, mai bine zis. Dintr-un motiv sau altul, nu toate pot face acel sacrificiu, iar acest lucru duce, încet-încet, la o ruptură puternică între ele.

Cele cinci femei, pe lângă legătura pe care o dobândesc prin intermediul muzicii, sunt legate una de cealaltă prin altfel de forțe, sunt ca un fel de puzzle care este complet doar atunci când ele sunt împreună, când dau glas muzicii împreună. Solange, studenta de nouăsprezece ani care compune poezii; surorile Nani și Maria Luisa Alcidea, soprane cu formație clasică; Madalena, supranumită și „The African Lady”, cea mai tulburătoare și extraordinară voce a grupului, și, nu în ultimul rând, Gisela Batistă, femeia ambițioasă și puternică care încearcă să păstreze grupul intact, să-l păzească de pericolele ce ar fi putut să apară.

Personal, povestea și, într-un final, destinul celor cinci sufletele feminine m-au capturat; faptul că ni se spune deja pe copertă faptul că grupul se va destrăma nu a făcut decât să-mi sporească interesul, întrucât sunt pasionată de aceste povești care se sfârșesc într-o mare de.. nimic. Povești care se destramă, care se topesc, se preling puțin câte puțin, până când tind să se piardă în neant. Însă povestea celor cinci tinere femei nu s-a pierdut și nu ne va pierde - căci este mai vie ca niciodată, iar acest roman este dovada pură.

Iată și un pasaj care mi-a atras atenția în mod deosebit:

De ce? Pentru că, la urma urmei, oamenii nu au nici o valoare, nu sunt nimic. Chiar după o viață intensă, chiar înzestrată cu o voce frumoasă, o persoană poate dispărea de pe o zi pe alta fără să lase urme. Sau să lase o urmă pe care nimeni nu vrea s-o vadă. Asta se întâmplă oricui, chiar și celor care se străduiesc să sculpteze această urmă. Dar n-am știu asta decât târziu, după mulți ani.

Vă recomand cu căldură acest roman, stilul autoarei este foarte plăcut și deloc greoi, iar povestea care se țese printre paginile acestei cărți este una pe atât de tragică, pe atât de minunată.

Mulțumiri multe Editurii Univers pentru exemplarul oferit pentru recenzie!
Puteți achiziționa acest roman chiar acum de pe site-ul editurii (AICI) sau de pe site-ul librăriei online Libris (AICI). De asemenea, vă amintesc că cei de la Univers au un concurs de manuscrise în desfășurare - asta așa, un mic detaliu pentru pasionați!

Noutăți de la Editura Univers

1.      ll Maresi. Cronici dinMânăstirea Roșie, Maria Turtschaninoff, traducere Karmen Bålko

Primul volum al trilogiei Cronici din Mânăstirea Roșie, Maresi este o carte despre chipurile întunecate ale Răului și despre puterea magică a prieteniei capabile să învingă totul, povestea unei fete care descoperă pe insula femeilor nu numai cunoașterea din cărți, dar și forța străveche, irezistibilă, redutabilă a feminității.

Maria Turtschaninoff (n. 1977) a început să scrie încă de la vârsta de cinci ani. Autorii ei preferați sunt Michael Ende, J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis. A devenit cunoscută pentru abilitatea ei de a crea lumi fictive impregnate de realism magic, inspirate din istorie și conținând elemente din mitologie și povești. Romanele sale pentru adolescenți (Arra, Underfors, Anaché, Maresi) i‑au adus Mariei Turtschaninoff Finlandia Junior Prize, The Swedish YLE Literature Prize și Society of Swedish Literature Prize.

„Maresi este povestea dramatică, scrisă cu multă îndemânare și fantezie, a unei lumi matriarhale izolate pe o insulă, un refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și opresive. În această carte plină de un suspans feroce, memorabilă, cu acțiunea situată într‑un trecut nedeterminat, există multe analogii cu femeile și fetele din societățile moderne: cunoașterea îi oferă lui Maresi, personajul principal, puterea de a schimba lumea.“
Juriul Finlandia Junior Prize 2014

2.      Portretul reginei, Emmanuel Kattan, traducere Diana Crupenschi

Colecția Romanul secolului XXI

                     

„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străină viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască într‑un colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care n‑o va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).

Emmanuel Kattan a studiat filosofia la Universitatea din Montréal, orașul său natal, și la Oxford. Și‑a publicat primul roman, Nous seuls (Noi singuri), în 2008 la Éditions du Boréal. Au urmat Les Lignes de désir (Cărări clandestine), în 2012, tradus de Editura Univers, și Le Portrait de la reine (Portretul reginei).

 3.      Problema umană, François Emmanuel, traducere Irinel Antoniu

Ce legătură există între lumea corporatistă contemporană şi Holocaust? În această narațiune alegorică, François Emmanuel scoate în evidenţă dezumanizarea produsă prin cinismul unui limbaj abstract şi tehnic. Eroul cărţii, psiholog într‑o mare firmă, primeşte ingrata misiune de a‑şi supraveghea propriul şef, dar mizele se dovedesc mai mari decât bănuise, iar peste dramele prezentului (criză, concedieri, restructurare) se profilează în filigran ororile trecutului.

François Emmanuel (născut la Fleurus, în Belgia, în 1952) este de profesie psihiatru. Participarea, în 1979, la Teatr Laboratorium al marelui regizor Jerzy Grotowski îl va stimula să scrie ficțiune. Debutează în 1989 cu romanul Retour à Satyah şi continuă să publice constant atât proză, cât şi poezie. La Passion Savinsen îi aduce în 1998 Premiul Rossel, iar Regarde la vague Premiul Trienal pentru roman în 2007. În 2004, devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia. La question humaine (2000), tradusă în cincisprezece limbi, este ecranizată de regizorul Nicolas Klotz, cu Mathieu Amalric în rolul principal.

4.      Escal-vigor, Georges Eekhoud, traducere Irinel Antoniu

Castelul Escal‑Vigor şi insula din jurul lui, Smaragdis, sunt scena pe care se construieşte utopia tânărului nobil Henry de Kehlmark. Dorinţa acestuia de a trăi conform naturii sale se loveşte de prejudecăţile unei întregi comunităţi care, deşi nu se dă înapoi de la propriile‑i excese, nu poate accepta dragostea dintre doi bărbaţi.

Georges Eekhoud (1854‑1927) a debutat cu două volume de poezii, dar avea să se impună prin romane precum Kees Doorik (1883) sauNoua Cartagină (1888; până acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se apropie de mişcările anarhiste. Romanul Escal‑Vigor (1899), unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea, provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de Zola, André Gide sau Anatole France. În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.

 5.      Ziua Morților, Cees Nooteboom, traducere Luminița Bobu

Seria de autor Cees Nooteboom

Un regizor olandez de documentare filmează lucruri socotite de ceilalţi banale şi neinteresante, într‑un Berlin care poartă, asemenea lui, o tragică urmă a trecutului. Existenţa lui în mijlocul unui grup pitoresc de prieteni – care amestecă discuţiile despre artă şi istorie cu ospeţe la fel de spectaculoase – este tulburată de apariţia unei femei misterioase. Cineastul încearcă atunci să unească toate acele cadre vagi şi să dea sens propriei sale vieţi, iar povestea de dragoste se inserează în întinsa meditaţie asupra istoriei şi amintirii care este romanul lui Nooteboom.

Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul Philip și ceilalți. Opt ani mai târziu, a publicat Cavalerul e mort, un scurt roman borgesian despre un scriitor care se sinucide, lăsându‑i manuscrisul cărții sale neterminate unui alt scriitor, care la rândul lui repetă istoria. Următorul roman, Ritualuri, a fost cartea care l‑a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize, primită cu foarte multe elogii în Olanda și tradusă în mai multe limbi. Următoarea poveste, Paradisul pierdut, Vulpile vin noaptea i‑au adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel. Ziua Morților a fost salutată de presa literară ca „o carte de o frumusețe orbitoare“ (De Volkskrant), „un roman în care autorul aduce în discuție toate întrebările pe care ar trebui să și le pună oamenii secolului XX“ (De Telegraaf).

6.      Biografia, Didier Desbrugères, traducere Ana Mihăilescu

Colecția Globus

Fiecare copil vine pe lume cu biografia gata scrisă. E responsabilitatea părinţilor, desigur, să angajeze din timp un biograf bun. Dar biografii buni nu se găsesc chiar pe toate drumurile, iar tarifele lor sunt destul de pipărate. Cu bani puţini, Harry şi Zadel nu‑şi permit să‑i cumpere fiului lor, Simon, decât o biografie de mâna a doua, ba chiar una neterminată. Când viaţa lui se apropie de paginile albe, Simon descoperă că mai sunt şi alţii ca el, oameni cu biografii incomplete sau ale căror destine prescrise s‑au pierdut într‑un incendiu sau care s‑au revoltat şi au reuşit să se elibereze singuri din capcana cuvintelor. Biografia este o distopie transparentă care îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni le‑au schiţat părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul leneş şi prost‑dispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui corector bun, în vieţile noastre s‑ar strecura greşeli catastrofale?

Didier Desbrugères s-a născut în 1960 şi locuieşte în Bretagne. A ţinut o galerie de artă, a lucrat în domeniul aeronauticii, a practicat pictura şi sculptura. A debutat în 2010 cu romanul Delegatul (premiul Draveil pentru roman de debut), apoi a publicat romanul Biografia(2013) şi volumul de proză scurtă Limon (2014).

„Fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski“, Ouest-France.

„În Biografia, nu emoţia este cea care adânceşte un rid nou pe chipul cititorului, ci chiar surpriza. […] Astfel de romane sunt hrană, omagii aduse stomacului nostru literar. Se întâmplă adesea să te simţi absorbit de o lectură, mult mai rar să simţi cum ieşi din ea stors, răvăşit, încântat, ca de pe o altă planetă.“ Le Vif

„Un univers se impune. Şi, de asemenea, un autor cu o scriitură unică, vibrând de umanitate. Această poveste atemporală, volubilă şi complexă, devine, în acest fabulos teatru care e viaţa, rând pe rând amuzantă, stranie, umanistă şi profundă […] Cu un stil strălucitor graţie căruia redescoperim toată bogăţia limbii franceze şi curioasele ei subtilităţi, Didier Desbrugères ne conduce spre cel mai profund strat al sufletului omenesc.“ Librăria Gargan’Mots

Concurs de manuscrise la Editura Univers

Dragi cititori, astăzi vin cu o super veste privind Editura Univers: e vorba de un concurs de manuscrise organizat de editură - ceea ce mi se pare o inițiativă atât de frumoasă de a promova valorile noastre românești. Să vedem ce ne spun prietenii de la editură..

„Literatura română contemporană poate sta oare alături de celelalte cărţi publicate până acum în traducere la Editura Univers în cei aproape cincizeci de ani de existenţă, alături de autori ca Márquez, Faulkner, Vian? Intenţionăm să aflăm! Autorii români care şi-ar dori să-şi vadă cărţile publicate la Univers sunt rugaţi să ne trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa concurs@edituraunivers.ro, până la data de 15 septembrie 2015. Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul nostru editorial. Vom anunţa pe 15 octombrie 2015 cărţile selectate.

Pot participa cărţi care fac parte din următoarele categorii:

•  Roman
•  Proză scurtă 
•  Literatură pentru copii
  De asemenea, atenţie, ilustratori!
•  Carte de colorat pentru adulţi

Pot participa autori din toată ţara, indiferent de vârstă şi CV.”

Acestea fiind spuse, dacă aveți înclinații către scris și ați scris ceva sau intenționați să o faceți - Editura Univers vă așteaptă cu brațele deschise manuscrisele până pe data de 15 septembrie 2015! Succes!

Editura Univers își bucură cititorii cu un e-book gratuit

E-book gratuit – cea mai căutată carte de la Univers!

Timp de șapte zile (29 iunie - 6 iulie), Editura Univers, în parteneriat cu platforma Streamland, le oferă gratuit cititorilor săi ediția electronică a cărții Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire, primul roman semnat de  Andreï Makine cu pseudonimul Gabriel Osmonde.

Dă click AICI  și poți să afli mai mult despre carte și să citești începutul. Dacă îți dorești cartea, fă-ți cont de cititor pe platforma Streamland. Astfel, poți să descarci gratuit cea mai căutată carte a Editurii Univers în 2015. Fără a avea nevoie să te înregistrezi la Adobe Digital Editions, poți începe să citești romanul imediat, în orice browser de pe computer, tabletă sau telefon.

După ce ți-ai făcut cont de cititor pe Streamland, apasă pe butonul BUY și în fereastra care se va deschide să introduci cuponul univers1969 care îți va da acces gratuit la descărcarea cărții. Poți începe să citești romanul imediat și va rămâne în  contul tău de pe Streamland, la pagina Cărțile mele.  

Trimite acest mesaj prietenilor tăi: îți vor mulțumi pentru că i-ai anunțat cum pot primi cadou dintre cele mai citite cărți de la Univers.

Despre carte..

„Laura Baroncelli, văduvă la cincizeci de ani […], aflând că fusese înşelată toată viaţa de soţ, neizbutind să aibă un dialog cu propria fiică, detestându-şi dimensiunile corporale (prea generoase, în stilul matroanelor slave), ca şi viaţa burgheză – de proprietară a unui magazin de băi şi accesorii sanitare din Paris –, hotărăşte să se sinucidă. Dar, intrând în baie, observă urma unui picior – şi, de aici, sinuciderea e oprită […] Această urmă aparţinea unui tânăr care se vădeşte a fi mult aşteptata mare pasiune, până atunci nici măcar bănuită de captiva într-o viaţă banală. 

Stilul e, aşa cum spuneam, cel care ridică nivelul: nu mult diferit de al lui Makine, cu descrieri ample şi amănunţite, cu simboluri recurente, descifrabile sub diferite înfăţişări (de exemplu, sticla compactă în care e montat un scorpion, din Călătoria unei femei…, la un moment dat spartă, poate fi comparată cu lacul îngheţat, memento ameninţător în Crima Olgăi Arbelina; sau motivul zăpezilor veşnic pure – versus mizeria societăţii de consum, aşa cum apare în majoritatea romanelor lui Makine/Osmonde). Sunt fraze ample, cu observaţiile unui ochi atent la realitate, dar şi cu suflul unui poet talentat, care salvează astfel de schematism etapele călătoriei autotransformatoare“.

Grete Tartler, Limba alternașterii, România literară, nr. 17/2015

Editura Univers la Bookfest

Noutăți ale Editurii Univers pregătite pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția X
20-24 mai 2015
Stand Univers: nr. B12, pavilion C2

1. O mie de păduri într-o ghindă. Mari scriitori de limbă spaniolă aleg paginile preferate din opera lor, Valerie Miles, traducere Lavinia Similaru
Lansare: Sâmbătă, 23 mai, ora 12.00
Invitați: Valerie Miles, José María Merino, Simona Sora
Scena Arena din Pavilionul C1, Romexpo

O mie de păduri într‑o ghindă cuprinde fragmente din operele a douăzeci şi doi dintre cei mai importanţi scriitori de limbă spaniolă din a doua jumătate a secolului al XX‑lea. Textele din antologie nu sunt selectate după cum se potrivesc sau nu pe vreo grilă rigidă, ci înşişi autorii au fost supuşi torturii de a alege din propriile lor cărţi ceea ce au considerat ei că îi reprezintă mai bine. Până la urmă, toţi scriitorii cuprinşi în antologie au dat dovadă de spirit sportiv, au suportat cu bine tortura (care a inclus, printre altele, plimbări pe Ramblas în căutarea unui ziar, conversaţii cu şampanie după‑amiaza, răscoliri prin bibliotecă în căutarea unei anumite pagini din Nabokov), apoi au ales câte o ghindă din propria lor pădure de hârtie. Iar scriitorii aleg altfel decât criticii şi editorii, ei sunt întotdeauna mai aproape de cititori. Pentru cititorii români, această antologie va fi şi un prilej de a descoperi cărţi şi autori cu care nu sunt încă familiarizaţi, nu doar o plăcută reîntâlnire cu opere pe care le iubesc deja, văzute chiar din perspectiva autorilor.

Valerie Miles s‑a născut în 1963 la New York, dar şi‑a desfăşurat cea mai mare parte a carierei editoriale (este scriitoare, publicistă, traducătoare, editoare) la Madrid şi Barcelona. Este co‑fondatoarea revistei Granta în limba spaniolă, specialistă în opera lui Roberto Bolaño, traducătoare în limba engleză a unor scriitori ca Enrique Vila‑Matas, Lucía Puenzo, Fernando Aramburu. La ediţia din 2013 a Târgului de Carte de la Buenos Aires a fost votată printre „Cei mai influenţi profesionişti în domeniul editorial“. Pentru prezenta antologie, a lucrat timp de patru ani, pe două continente, în strânsă colaborare cu scriitorii antologaţi, unul mai celebru decât altul.

2. Viaţa,jocul şi moartea lui Lul Mazrek, Ismail Kadare, traducere Marius Dobrescu
Lansare: Duminică, 24 mai, ora 15.00
Invitați:
Luan Topciu, Ministru Consilier - Ambasada Albaniei în România
Miruna Vlada poetă, specialist în relații internaționale, zona Balcanilor de Vest

Marius Dobrescu, scriitor
Stand Univers: nr. B12, pavilion C2

O poveste de dragoste se înfiripă între un soldat şi o tânără turistă, într‑un oraş de pe litoralul albanez. Numai că nimic nu este ceea ce pare în acest minunat decor estival. Pe fundalul ruinelor unui teatru antic, regimul comunist montează o înscenare grotescă pentru a‑şi ţine sub teroare propriul popor, iar protagoniştii devin, cu sau fără voia lor, actori.

Ismail Kadare s‑a născut în 1936 la Gjirokaster, în Albania. A studiat la Facultatea de Litere din Tirana, iar apoi la Institutul de Literatură Maxim Gorki de la Moscova. A debutat în 1954 cu un volum de poezii, Visări juvenile, dar consacrarea i‑a adus‑o primul roman, Generalul armatei moarte, publicat în 1963 (apărut pentru prima dată în traducere românească la Editura Univers, în 1973). Au urmat, printre numeroasele romane, care au fost traduse în multe limbi şi l‑au transformat într‑unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani şi în candidat la Premiul Nobel: Cronică în piatră (1970), Aprilie spulberat (1980), Palatul viselor (1981), Piramida (1992) sau Accidentul (2008). Între 1990 şi 2001 a trăit şi a publicat în Franţa, apoi s‑a întors definitiv în Albania.

Ce mai e nou la Editura Univers

Bună-bună! Ce mai faceți? Da, cred că v-ați dat seama deja din titlu despre ce are să fie această postare: despre cărțile nou apărute la Univers. Răsfoind (virtual) printre aceste cărți proastăt ieșite din tipar, îmi dau seama că cei de la Univers se mențin, ca întotdeauna, la înălțime și ne încântă cu o mulțime de bunătăți literare! Asta îmi amintește că încă mai am câteva cărți de la ei pe noptieră, care așteaptă să fie citite. Curând, cât de curând, le voi da gata, sper!

Acum să revenim la ale noastre! Prima carte pe care v-o prezentăm, împreună cu prietenii de la editura Univers, este Alt nume, altă uşă de Eduardo Caballero.

Prefață de Jesús Ferrero

Traducere și note de Iulia Bobăilă

„Iată o carte pe care să o citeşti încet şi cu inima strânsă, o carte pe care să o simţi aşa cum simţi ploaia bătând darabana pe geamurile unui azil situat chiar aici şi, în acelaşi timp, la hotarele visului: acest tărâm atât de îndepărtat şi, în acelaşi timp, atât de al nostru.

O zeiţă stranie pare să domine universul acestei opere singulare: boala, în multiplele ei variante, fizice şi mentale, fără a uita că fiecare boală are o ieşire, uneori spre lumina cea mai neaşteptată, alteori spre cea mai neaşteptată umbră.

Ne aflăm în faţa unei cărţi pline de delicateţe şi de moderaţie, care‑şi trage vitalitatea din realism, din umanitate şi, în acelaşi timp, din delir, şi care s‑ar putea citi ca un roman polifonic, înţesat de voci care vorbesc în noapte.“ Jesús Ferrero (în Prefaţă)

Eduardo Caballero s‑a născut în 1968 în Madrid, unde a studiat literatura la celebra Escuela de Letras, fondată de Alejandro Gándara. A publicat: în 1999 romanul Camino del Mar, în 2014 volumul de povestiri Otro nombre, otra puerta (Alt nume, altă uşă) şi în 2015 romanul Ahora que no estás. Câteva dintre povestirile lui au fost traduse în română şi au apărut în revista Dilemateca. 

Cartea poate fi cumpărată de AICI la o reducere de 10%!

Ne mutăm acum la ceva mai.. altfel: Patimile după G.H. de Clarice Lispector

Traducere și note de Dan Munteanu Colan

Colecția Globus

Considerată de mulţi dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile după G.H. este cartea despre care şi Clarice Lispector considera că i‑a împlinit cel mai bine propriile exigenţe de scriitoare. Roman mistic şi filosofic, set de exerciţii spirituale în căutarea non‑sinelui ascuns în miezul sinelui, Patimile după G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar şi femeia din toate femeile.

Păşind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptoriţă a cărei viaţă, bine organizată, are acum o neaşteptată breşă, păşeşte într‑o altă stare mentală, o altă conştiinţă a lumii. Dincolo de prag găseşte un semn tulburător lăsat în urmă de servitoarea mereu ignorată, care tocmai şi‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentând un bărbat, o femeie şi un câine. Suntem în Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodată inocent. Nici măcar pentru o artistă sofisticată şi mondenă. În urma umilei servitoare cu pielea întunecată, G.H. se va confrunta şi cu un mesaj întrupat: un gândac bătrân, atât de bătrân încât este martorul întregii istorii umane, pe care o precede şi căreia îi va supravieţui. Efortul ei trepidant de a înţelege mesajul, de a‑l încorpora, de a gândi, de a discerne limita limbajului şi a propriei capacităţi de a gândi în limitele limbajului este transpus într‑una dintre cele mai frumoase, în austeritatea ei, cărţi ale secolului trecut. O răvăşitoare aventură intelectuală, la care bine ar fi să nu se încumete, aşa cum cere autoarea în avertismentul de la început, decât persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva.

Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri şi culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat şi l‑a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i‑a adus celebritatea peste noapte. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei, se numără romanele Patimile după G.H. (A Paixão segundo G.H., 1964), Água Viva (1973), Ora stelei (A hora da Estrela, 1974), Un suflu de viaţă (Um Sopro de Vida, 1978). Este adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene”.

Amintesc că puteți achiziționa cartea chiar acum de AICI, de pe site-ul editurii, tot la o reducere de 10%. 

Următoarea carte cu care vă invit să faceți cunoștință este Tronul reginei Jinga de Alberto Mussa.

Traducere de Laura Bădescu

Alberto Mussa s‑a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A studiat matematica, apoi limbi străine (între care araba, tupi și Yoruba), a predat pentru o vreme poezie preislamică la Universitatea din Rio de Janeiro, a lucrat ca lexicograf și traducător. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri Ẹlẹgbara, urmat de romanele O trono da rainha Jinga (Tronul reginei Jinga – 1999) și Enigma lui Qaf (publicat în 2004, i‑a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Artă São Paulo). Mișcarea pendulară (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman al anului. Toate aceste titluri au apărut la Editura Univers.

Enigma unor crime sângeroase din secolul al XVII‑lea, tradiţii africane aduse de sclavi, o confrerie secretă – toate acestea se împletesc în firul unei poveşti spuse de diferiţi protagonişti, într‑un amestec de perspective şi rase care redă însăşi esenţa Braziliei. Iar deasupra tuturor se profilează figura misterioasei regine Jinga.

Pe aceasta o puteți cumpăra de AICI, de asemenea, la o reducere de 10%.

Iar ultima, dar nu cea din urmă, carte pe care o menționez în această postare este Ẹlẹgbara, carte scrisă tot de Alberto Mussa.

Traducere de Laura Bădescu și Anca Ferro

Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa amestecă – într‑o manieră care va deveni o marcă a scriitorului – evenimentele istorice, mitologia şi ficţiunea, plimbându‑l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate şi din Europa până în Africa şi Brazilia şi oferindu‑i tabloul fantastic şi uneori crud creat de întâlnirea dintre aceste culturi.

Pentru cei mai curioși și nerăbdători să citească această carte, faceți click AICI pentru a o achiziționa la o reducere de 10%.

Nu știu ce spuneți voi, dar pe mine mă atrag tare mult aceste cărți, ca o grămadă de alte cărți apărute la editura Univers, de altfel. Recunosc că cel mai mult mă atrage prima carte menționată, Alt nume, altă ușă... De ce? N-am o explicație concretă, vreau să amintesc doar secvența: „Iată o carte pe care să o citeşti încet şi cu inima strânsă, o carte pe care să o simţi aşa cum simţi ploaia bătând darabana pe geamurile unui azil...”. Parcă deja am și intrat în atmosfera cărții.
Oricum, în caz că vă hotărâți să citiți aceste cărți, vă urez lectură plăcută! În mod evident, nu le-am citit încă, dar sunt convinsă că merită încercate! Nu m-au dezamăgit cărțile de la Univers până acum și nu cred că o vor face prea curând, sunt atrasă de acest stil al autorilor apăruți la Univers.

Atât deocamdată, lecturi plăcute să aveți!

Recenzie „Pana de dinozaur” de Sissel-Jo Gazan

Cercetătoarea Anna Bella Nor, specialistă în paleobiologie, se pregătește să-și susțină teza de doctorat ce rezumă și structurează teoriile științifice conform cărora păsările descind din dinozaurii cu pene. Când coordonatorul disertației ei, profesorul Lars Helland, este găsit mort în biroul său, lumea universitară este zguduită. Inspectorul-șef Søren Marhauge trebuie să investigheze această crimă cu totul neobișnuită și încearcă să afle adevărul despre relațiile complicate dintre cercetătorii din universitate. Dar totul devine și mai enigmatic atunci când este descoperită o a doua crimă, iar singura legătură între cele două pare să fie Anna Bella.

Recenzie

Am început să citesc acest roman din pură curiozitate și m-am îmbarcat în această călătorie alături de nicio urmă de așteptare de la ea și se pare că intuiția mi-a fost de folos și de data asta, ajutându-mă să aleg o carte bună (din nou). Mi s-a părut o lectură mai mult decât interesantă și captivantă datorită acțiunii în sine, care este amplă, desfășurându-se pe mai multe fire narative și generând tot felul de situații, parcă una mai neașteptată decât alta. Pot afirma convingător că m-au fascinat pur și simplu toate chestiile „științifice” prezente în acest roman (și precizez că au fost multe), toate dezbaterile și contrazicerile dintre „cele două tabere”, anume cei care susțineau teoria conform căreia păsările provin din dinozaurii cu pene și cei care afirmă contrariul (Clive). Lucrul care m-a bulversat cel mai tare și m-a făcut să-mi pun întrebări a fost legat de a doua crimă, care apare destul de târziu în roman. Evenimentele sunt întru totul originale și neașteptate, păstrând o urmă de umor.

Odată cu schimbarea capitolelor, acest roman te aruncă în brațele altui personaj sau în cel mai bun caz, chiar în brațele investigării crimelor, iar acest lucru mi s-a părut ușor amuzant, dar și frustrant, deoarece m-am simțit de multe ori așa cum te simți atunci când, în mijlocul unui film bun, intervine publicitatea exact în punctul culminant al acestuia. Primele capitole vorbesc, în mare parte, despre viața personajelor principale, a Annei, al lui Johannes, cât și a lui Clive, deșirând o parte din povestea lor de viață, fiind îmbinate cu câteva capitole despre investigarea crimei, despre Soren Marthauge (cel care investighează crima) și concepțiile lui referitoare la crimă.

Citind această carte aș putea spune că m-am simți ca într-unul dintre romanele lui Dan Brown, acestea având în comun nu numai tema științei, cât și plauzibilitatea acțiunii, stârnind curiozitatea și păstrând cititorul fidel lecturii. Cu toate că este o operă de ficțiune, în consecință toate întâmplările se datorează imaginației scriitoarei, am citit această carte transpunându-mă parcă în pielea personajelor și trăind totul, și astfel acțiunea a părut atât de reală, de adevărată și de plină de viață. Vorbind strict despre crimă, aceasta mi-a creat exact aceeași reacție pe care mi-a conferit-o romanul „Crima din Orient Express” de Agatha Christie în urma dezlegării misterului: m-a lăsat perplexă, m-a șocat puțin, dar m-a și amuzat, nevenindu-mi să cred că așa ceva s-ar fi putut întâmpla.

Recomand această carte celor care caută o lectură complexă, palpitantă și interesantă.Un roman captivant care cu greu îți va mai permite să-l lași din mână.

Țin să mulțumesc Editurii Univers pentru șansa de a citi acest roman și pentru faptul că ne sunt aproape.

În caz că această carte ți-a stârnit deja interesul, ea poate fi comandă de aici.

Scriitoarea daneză Sissel-Jo Gazan, născută în anul 1973, a absolvit Facultatea de Biologie a Universității din Copenhaga. În 2008, a publicat thrillerul Pana de dinozaur, ale cărui drepturi s-au vândut în șaisprezece țări. Pana de dinozaur i-a adus autoarei premiul pentru cel mai bun roman al anului, acordat de Societatea Radio din Danemarca, și a fost declarat romanul polițist favorit al deceniului în Danemarca.

„Apartamentul” de Hakan Bicakci - Recenzie

Titlu: Apartamentul

Autor: Hakan Bicakci

Traducere: Diana Crupenschi și Emilia Diehl

Număr pagini: 192

Editura: Univers

Anul apariției: 2013

În Apartamentul, un roman care poate fi definit ca un thriller psihologic, tânărul Arif renunță la slujba sa într-o agenție de publicitate, se desparte de iubita lui și se mută într-un nou apartament. Este hotărât ca, de acum înainte, să-și împlinească visul vieții lui: acela de a deveni compozitor de muzică. În noul apartament, pe peretele dormitorului există un straniu orificiu din care se aud voci, iar pocnetele din instalația de încălzire a imobilului se articulează în ritmuri. Înstrăinat de prieteni și de familie, Arif devine tot mai obsedat de cântecele lui, iar simțul realității i se deteriorează din ce în ce mai tare.

Acum, că am terminat acest roman psihologic ce mi-a lăsat o grămadă de întrebări pe buze, pot spune că mă simt ca și cum pământul mi-ar fi fost luat de sub picioare, ca și când aș fi plecat într-o călătorie de lungă durată, departe, într-un loc pe atât de ciudat, pe atât de tentant, iar dintr-o dată o furtună izbitoare mi-ar fi tăiat calea și m-ar fi oprit din drum.

Un roman atât de bine structurat ce m-a uimit însăși prin modul în care este „aranjată” narațiunea, naratorul variind în funcție de capitole, prezentând astfel de multe ori situații din două puncte de vedere, un lucru pe care îl găsesc atât de atrăgător: să afli cum cântăresc situația ambele persoane în cauză.

Un alt lucru pe l-am remarcat este faptul că în acest roman se sublinează superficialitatea oamenilor și minciunile pe care le înghițim zi de zi, de la vânzătoarea de la magazinul din colț până la vecinul de la trei.

Am apreciat acest roman pentru originalitatea de care dă dovadă și cred că ceea ce m-a atras cel mai mult a fost exact faptul că întâmplările erau atât de neașteptate, autorul creând un peisaj atât de ciudat, de bizar în adevăratul sens al cuvântului.

M-a impresionat mult, dar în același timp m-a făcut și confuză, paranoia lui Arif care i-a adus până la urmă succesul, acesta dând crezare unui adevăr ce era de fapt absurd, îndepărtându-se de toate persoanele ce-l înconjurau și izolându-se în noul lui apartament împreună cu sunetele „din interior”.

Conversațiile lăuntrice ale lui Arif au dat romanului un aer psihologic mai special, acele rânduri întortocheate conducându-te în universul devastat al personajului.

Metroul.. Melodia asta mi se pare cunoscută. Stația de după ultima stație…Nu-mi mai amintesc cum sună. Cea de după ultima stație…E o cafenea unde obișnuiam să mergem tot timpul, îți mai aduci aminte? Trebuie neapărat să ne întâlnim. O barcă ce-și proiește drum printre valuri…Coș plin cu fructe…Dacă nu găsești telecomanda, poți s-o oprești introducând codul în panoul de comandă al alarmei. Arif, băiete, dacă vrei să te faci bine, încetează să mai vorbești de unul singur.

O carte diferită de restul cărților pe care le citeam care pot spune că m-a marcat și mi-a lăsat o urmă de regret, gândindu-mă că nu voi avea posibilitatea să citesc și o continuare a ei. Am citit ultimele pagini cu teamă, cu teama de a sfârși cartea și de a avea încă povestea neterminată în propriile mâini, fiind responsabilă eu însămi de ea de acum încolo.

Ceren, fosta iubită a lui Arif, mărturisește într-o conversație cu Arif:

– Una dintre cele mai importante diferențe dintre narațiunea din cărți și cea din filme este aceea că, într-un film, nu poți decât să simți când va lua sfârșit, în timp ce într-o carte știi foarte bine când va ajunge la final. Filmul curge, se va termina la un moment dat, dar când? Pe când într-o carte este destul de evident când se va termina povestea: la ultima pagină. Filmul poate să se termine brusc, în cel mai neașteptat moment. Se termină când tu te aștepți să continue. În loc de imagini începe să curgă genericul. Dar textul care curge într-o carte nu are șansa să-ți facă o asemenea surpriză. Când ajungi la ultimul rând de pe ultima pagină, știi că acela este sfârșitul cărții. Într-un film, nu ai de unde să știi dacă scena pe care o urmărești este ultima sau nu. În cel mai fericit caz, nu poți decât să simți asta.

Dragă Ceren, țin să te contrazic – o carte nu sfârsește după ce întorci ultima pagină, ci atunci când disparte din memoria omului. Cel puțin asta îmi place să cred. Unele cărți le vei simții neterminate și vei citi de nenumărate ori ultimele pagini asigurându-te că nu ți-a scăpat nimic și totuși nu va fi de ajuns. O carte bună întotdeauna va fi prea scurtă, și întotdeauna vei căuta o continuare pe care, într-un final, nu o vei găsi.

Înainte de a încheia vreau să mai fac o mărturisire: de îndată ce am început acest roman am știut că avea să fie unul bun numai prin limbajul utilizat care m-a capturat de la primele rânduri, simțind că naratorul vorbește pentru mine, iar eu eram nevoită să-l ascult, să-i intru în joc.

Acum iată câteva citate care mi-au plăcut:

Cântecul pe care-l asculta la căști era mai trist decât vremea de afară și mai rece decât realitatea care-l înconjura.

Vocea pe care credeam că o am și cea pe care o auzeam spunând cuvinte erau diferite. Vocea pe care mi-o imaginam era mai blândă, mai moale, mai liniștitoare și mai frumoasă. Cea care ieșea din gura mea era ascuțită, neliniștită și obositoare, înșelătoare și, mai presus de toate, nefamiliară.

Dispărea treptat-treptat din locul în care stătea, transformându-se în scris. Își abandona propria ființă tridimensională, așternându-se pe hârtia bidimensională.

Nota acordată acestei cărți este 5/5.

O carte care m-a surprins în mod plăcut și care o recomand cu toată căldura!

Mulțumesc mult Editurii Univers pentru șansa de a citi acest roman!

Cartea o puteți găsi pe site-ul editurii dând click AICI.