Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini este o carte plină de viață, pe care, fie că vrei, fie să nu, o trăiești cu toată ființa, mai ales dacă ești un iubitor de animale.
Am tăiat peste cuvântul „carte” deoarece mi-am amintit de prefața acestei cărți, care spune așa: Să știi, așadar, că nu ții în mână acum o carte. Nu ții un mănunchi de foi colorate. Ții o lume. Ții lumea Laurei, a lui Andrei și a lui Tic. Ții o viață de povești despre trei suflete îngemănate care au avut șansa să se regăsească din nou. Ții în mână emoții și lacrimi, bucurii imense și nemărginite tristeți, ții dimineți însorite și ceaiuri cu povești. Ții în mână acum un suflet dăruit cu drag și prietenie. (Dana Chiru)
Așadar, să vă vorbesc puțin despre această lume pe care am ținut-o pentru câteva ore în mână și care, cel mai probabil, îmi va rămâne de acum încolo în suflet.
Povestea începe simplu și cum ar fi trebuit să înceapă orice poveste: cu începutul. Mai exact cu Laura care, pe la sfârșitul facultății, îl găsește pe Tic. Sau Tic o găsește pe Laura? Știți ce, cred că se găsesc unul pe altul!
Tic, un cățel crețuliu și cu chef de joacă, și
Laura, o tânără visătoare mereu cu zâmbetul pe buze și gata oricând să le aducă un strop de veselie trecătorilor pe lângă care va urma să treacă în fiecare zi, ea pe bicicletă, iar Tic în coșulețul din față.
Andrei e prietenul Laurei și, totodată, persoana care la început nu-l prea bagă în seamă pe Tic, însă, bineînțeles, pe măsură de timpul trece, lucrurile se schimbă. Fiindcă, serios acum, cine îi poate rezista lui Tic?!
Mi-a plăcut povestea Laurei, a lui Andrei și a lui Tic pentru că este una diferită, pentru că mi-a demonstrat cât de frumoasă poate fi viața alături de oamenii potriviți, și pentru că mi-a adus un strop de veselie. Pentru că am văzut în această poveste doi oameni simpli, care se duc la muncă în fiecare zi pentru a-și câștiga traiul, dar care nu uită cel mai important lucru: să fie oameni, să fie copii. Nu uită să iubească și să zâmbească, nu uită să se bucure de ploaie, de dimineți începute prea devreme, de muzică, de fotografii, de artă. Nu uită să trăiască împreună.
Personal, mărturisesc că am citit în jur de 70 de pagini dintr-o răsuflare, nici nu știu cum au trecut paginile și minutele, zău că nu știu! Stilul Laurei de a-și însemna întâmplările și trăirile este unul atât de sensibil și de aproape de cititor. Au fost momente când citeam și nu-mi puteam stăpâni zâmbetul și momente în care lacrimile îmi năvăleau pe obraji. Am râs la năzbâtiile lui Tic și am plâns alături de Laura (e adevărat, nu chiar în stradă și nici lângă un Andrei care să plângă alături de mine) atunci când l-a pierdut pe Tic.
Prin urmare, după părerea mea, este, într-adevăr, o carte emoționantă care își merită un loc în biblioteca fiecărui iubitor de animale. Și chiar dacă nu ai un câine, după ce vei fi citit această carte, îți vei dori și mai mult unul.
Viața cu un cățel înseamnă zâmbet, râs, drag, dragoste. Nu poți fi trist când ai un cățel, iar el e sănătos, e bun, e tandru, e iubicios și iertăcios. Viața cu un cățel înseamnă „noapte bună, sunt și eu aici, ridică plapuma, locul meu e la spatele tău, lasă-mi nasul în pace!” (p.24)
Dacă sunteți doritori, îl puteați lua și voi acasă pe
„Domnul Tic..” de
AICI .
Iar volumul II îl găsiți
AICI. Lecturi plăcute și vesele vă doresc!
Nu în ultimul rând, îi mulțumesc mult Laurei Baban pentru ocazia de a pătrunde în această lume de vis și de a face cunoștință cu Tic! Mulțumesc frumos, Laura!