vineri, 16 octombrie 2015

Angajații companiilor multinaționale le citesc copiilor povești din cărțile Litera

Pe 19 octombrie, orele 14-16, Litera sărbătorește Read across the Globe Day, un eveniment internațional dedicat lecturii și alfabetizării în rândul copiilor. Alături de zeci de voluntari, angajați ai companiilor multinaționale din București și Cluj, vom oferi sute de cărți copiilor defavorizați înscriși în programele United Way România.

Fiecare copil își va alege câte o carte din bibliotecile Litera aflate la recepția mai multor clădiri de birouri din Pipera, Militari-Preciziei, Școala Rut, Sala Radio din Cluj (Raiffeisen, Arobs & ISDC) și i-o va înmâna persoanei desemnate să îi citească, urmând ca fiecare volum să rămână la cel care l-a ales. În aceste sesiuni de lectură, angajații companiilor (HP, Luxoft, Accenture etc.) vor încerca să îi inspire pe copii și să le ofere o experiență frumoasă, care sa le cultive obiceiul de a citi în afara orelor de școală.

Printre cărțile oferite se numără volume din colecția Disney cum ar fi Întors pe dos. Povestea filmului, Star Wars Rebels. Jurnal de rebel, Mickey și prietenii săi, Sofia Întâi. Învăț să citesc, Violetta. Totul pentru muzică, dar și din colecțiile Biblioteca pentru toți copiii și Scriitori români ilustrați.

Prin proiectele de educație United Way, mii de copii sunt sprijiniți în fiecare an să învețe și să nu abadoneze școala. Litera susține această cauză oferindu-le copiilor cărți care să îi aducă mai aproape de lumea lecturii și a poveștilor.

*Informații din comunitatul de presă pe care l-am primit de la editură.

Un comentariu: