Astăzi, în ora de diringenție, am avut un fel de dezbatere despre ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi, iar în urma acestei „dezbateri” la care am asistat în mod pasiv - întrucât nu mi-am spus părerea (asta din diferite motive, principalul motiv fiind acela cum că nu mă simt tocmai confortabil să vorbesc în fața unei clase întregi -story of my life-) - m-au lovit tot felul de gânduri și chiar și în timp ce scriu asta mă întreb dacă chiar mi-aș putea defini fericirea.
Nu vă așteptați ca în rândurile ce urmează să vă prezint o definiție universală a fericirii, căci nu există așa ceva. Fericirea e atât de relativă, încât mi-ar fi imposibil să fac asta.
Adevărul e că primul lucru care-mi vine în minte când mă gândesc la această „fericire” e un proverb budist care spune că nu există o cale spre fericire, căci fericirea este însăși calea.
