vineri, 1 ianuarie 2016

Cum a arătat anul 2015 (în cărți) pentru mine

Salutări, dragi cititori, și bine v-am regăsit în anul 2016. Doamne, parcă nu-mi vine a crede că a mai trecut încă un an, parcă acum câteva zile eram pe la sfârșitul verii. Am impresia că a trecut atât de repede timpul din septembrie și până acum, hmm. De altfel, perioada asta a fost și una destul de încărcată pentru mine și nici nu prea am avut timp de citit, dar să lăsăm acest aspect la o parte pentru moment.

În următoarele rânduri am de gând să vă enumăr cărțile pe care le-am parcurs eu pe perioada anului 2015, împreună cu raiting-ul pe care l-am acordat fiecărei cărți în parte pe Goodreads. Vă zic de pe acum că am citit multe cărți bune, adică bune în sensul că mi-au plăcut foarte mult, m-am identificat cu textul respectiv, ori pur și simplu lectura în sine m-a fascinat și m-a captivat.

Precizez că nu voi comenta conținutul fiecărei cărți, asta deoarece m-aș lungi mult prea mult cu această postare, iar cele mai multe dintre cărțile citite în 2015 au deja o recenzie pe blog, așa că dacă sunteți interesați puteți căuta respectiva recenzie în secțiunea Recenzii A-Z.

Să începem, așadar:
  1. „Ion” de Liviu Rebreanu (4 steluțe din 5)
  2. „Veronika se hotărăște să moară” de Paulo Coelho (5 steluțe din 5)
  3. „1984” de George Orwell (4 steluțe din 5)
  4. „Te-aș recunoaște dintr-o mie” de Laura Lippman (3 steluțe din 5)
  5. „Marele Gatsby” de Fitzgerard F. Scott (5 steluțe din 5)
  6. „Suflet pierdut” de Silviu Urdea (2 steluțe din 5)
  7. „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde (5 steluțe din 5)
  8. „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery (5 steluțe din 5)
  9. „De profundis” de Oscar Wilde (5 steluțe din 5)
  10. „Viermele de mătase” de Robert Galbraith (4 steluțe din 5)
  11. „Mesaj către tineri: Redescoperiți literatura!” de Alex Ștefănescu (4 steluțe din 5)
  12. „Ce ne spunem când nu ne vorbim” de Chris Simion (4 steluțe din 5)
  13. „Olive Kitteridge” de Elizabeth Strout (4 steluțe din 5)
  14. „Magazinul de sinucideri” de Jean Teule (4 steluțe din 5)
  15. „40 de zile” de Chris Simion (5 steluțe din 5)
  16. „Împăratul muștelor” de William Golding (4 steluțe din 5)
  17. „Faust” de Goethe (3 steluțe din 5)
  18. „Dosarul Shakespeare” de Anthony King (2 steluțe din 5)
  19. „Incredibila și trista poveste a bunicii Erendira și a bunicii sale fără suflet” (5 steluțe din 5)
  20. „Ghici cine moare primul” de M.J.Arlidge (5 steluțe din 5)
  21. „Oscar și Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt (5 steluțe din 5)
  22. „Milarepa” de Eric Emmanuel Schmitt (3 steluțe din 5)
  23. „Belzhar” de Meg Wolitzer (2 steluțe din 5)
  24. „Exuvii” de Simona Popescu (5 steluțe din 5)
  25. „Extrem de tare și incredibil de aproape” de Jonathan Safran Foer (4 steluțe din 5)
  26. „Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath (4 steluțe din 5)
  27. „Copiii întunericului: Neamul Corbilor #1)” de Lavinia Călina (4 steluțe din 5)
  28. „Malad” de Alexandru Voicescu (5 steluțe din 5)
  29. „Ghicește-mi, păpușa” de Raluca Ciochină (3 steluțe din 5)
  30. „Seara cântărețelor” de Lidia Jorge (5 steluțe din 5)
  31. „Toate sfârșiturile sunt la fel” de Andrei Cioată (5 steluțe din 5)
  32. „O seară la club” de Christian Gailly (4 steluțe din 5)
  33. „Bătrânul și marea” de Ernest Hemingway (5 steluțe din 5)
  34. „Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman (5 steluțe din 5)
  35. „Fata din tren” de Paula Hawkins (5 steluțe din 5)
  36. „Cerul din burtă” de Ioana Nicolaie (4 steluțe din 5)
  37. „Blestem curgerea timpului” de Per Petterson (3 steluțe din 5)
  38. „Elixirul dragostei” de Eric Emmanuel Schmitt (4 steluțe din 5)
  39. „Tronul reginei Jinga” de Alberto Mussa (3 steluțe din 5)
  40. „Portretul reginei” de Emmanuel Kattan (4 steluțe din 5)
  41. „Labirintul: Evadarea, vol. 1” de James Dashner (5 steluțe din 5)
  42. „Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini” de Laura Baban (4 steluțe din 5)
*Titlurile marcate cu o culoare reprezintă cărțile pe care le-aș reciti oricând și pe care chiar plănuiesc să le recitesc anul acesta. Pur și simplu superbe! Recomand!

De asemenea, am mai început și următoarele cărți, însă nu am reușit să le finalizez în anul 2015:
  1. „Pe culmile disperării” de Emil Cioran, carte pe care nu cred că o voi mai relua, cel puțin nu într-un viitor apropiat.
  2. „Sticletele” de Donna Tartt - atât de rău îmi pare că nu m-am ținut de cartea asta. Nu mă înțelegeți greșit, pe asta nu am „abandonat-o” pentru că nu-mi plăcea, ci mai degrabă din lipsă de timp, până când am ajuns să o las baltă pentru că mi-am dat seama că nu mai îmi amintesc ce-i cu unele personaje și nu prea are rost să continui așa lectura. Mai am vreo 200 de pagini. Sper să revin totuși anul acesta la ea și să o termin. :)
  3. „Curajul de a fi tu însuți” de Jacques Salome - pentru că mă plictisesc teribil de repede de altfel de cărți. Am spus-o, asta e. Le-am tot acordat câte o șansă, dar pur și simplu nu se prind de mine.
  4. „Labirintul: Încercările focului” de James Dashner - nu știu de ce m-am împotmolit la această carte, sincer. Cred că doar aveam nevoie să evadez puțin în alte tipuri de lecturi. Intenționez să o finalizez, oricum.
  5. „The ocean at the end of the lane” de Neil Gaiman - o cărțulie drăguțică așa, de care tot am auzit, pe care am decis acum vreo câteva săptămâni să o iau de la bibliotecă. Trebuia să returnez deja cartea la bibliotecă, de fapt, de vreo 2 zile, iar acum încă mă mai gândesc dacă să o termin mai întâi sau să o duc direct. 
  6. „Kafka pe malul mării” de Haruki Murakami - cartea pe care o citesc în prezent. Adică chiar o citesc, nu e „în așteptare”, ca și cele menționate mai sus.
În 2015 mi-am propus să citesc 52 de cărți, însă, după cum vedeți, nu am reușit să citesc decât 42. Oricum, eu nu sunt nicidecum dezamăgită deoarece consider că în anul 2015 am descoperit destul de multe cărți bune, ceea ce cred că este mai important decât un simplu număr. Bine, recunosc că dacă mi-aș fi organizat mai bine timpul lucrurile ar fi putut să stea altfel. 
Cât despre acest an, nu cred că voi mai lua parte la vreun reading challenge, vreau doar să citesc când simt că vreau să fac asta (și am și timp), fără a mă simți presată de nimic.

Eu închei aici, cam atât am avut de spus. 

Pentru voi cum a fost anul 2015? Ce cărți bune ați mai descoperit? Aștept cu drag recomandările voastre. Seară plăcută! :)

vineri, 25 decembrie 2015

Ho-ho-ho.. Crăciun fericit!

Salutări, dragi cititori! Știu că n-am mai prea scris pe blog în ultimele luni și, sincer, nu plănuiam să fac asta acum, dar tot stând și așteptând să mi se descarce serialul (oh da, am început un serial nou) m-am gândit să trec puțin și pe aici să vă salut și să vă urez sărbători fericite. :)

Vă doresc un Crăciun plin de bucurii, de împliniri și, de ce nu, de cadouri! Știu, știu, și mie mi-ar fi plăcut să avem măcar un pic de zăpadă, dar se pare că anul aceasta zăpada se lasă așteptată!

Ei bine, dragilor, eu am fugit să-mi pornesc instalația, să aprind câteva lumânări parfumate și să urmăresc în continuare ce se mai întâmplă cu micul orășel numit Storybrooke (din serialul Once upon a time). V-aș sugera și vouă să faceți la fel, haha!

Iar ca o paranteză, serialul ăsta mi se pare pur și simplu perfect pentru atmosfera asta de Crăciun, de iarnă. Nu vreau să transform postarea aceasta într-o recenzie, însă dacă vă plac serialele fantasy, cu un strop (sau mai mult) de romance, adventure și drama, go for it! Urmăriți un trailer sau uitați-vă măcar la primul episod! Mie mi-au fost de ajuns câteva episoade ca să ajung să vizionez 2 sezoane (a câte 22 de episoade) în mai puțin de o săptămână. Pam pam.

Crăciun fericit și sper să ne citim cu bine în curând! *hugs*

duminică, 20 decembrie 2015

„Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini” de Laura Baban | Recenzie

Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini este o carte plină de viață, pe care, fie că vrei, fie să nu, o trăiești cu toată ființa, mai ales dacă ești un iubitor de animale.

Am tăiat peste cuvântul „carte” deoarece mi-am amintit de prefața acestei cărți, care spune așa: Să știi, așadar, că nu ții în mână acum o carte. Nu ții un mănunchi de foi colorate. Ții o lume. Ții lumea Laurei, a lui Andrei și a lui Tic. Ții o viață de povești despre trei suflete îngemănate care au avut șansa să se regăsească din nou. Ții în mână emoții și lacrimi, bucurii imense și nemărginite tristeți, ții dimineți însorite și ceaiuri cu povești. Ții în mână acum un suflet dăruit cu drag și prietenie. (Dana Chiru)

Așadar, să vă vorbesc puțin despre această lume pe care am ținut-o pentru câteva ore în mână și care, cel mai probabil, îmi va rămâne de acum încolo în suflet.

Povestea începe simplu și cum ar fi trebuit să înceapă orice poveste: cu începutul. Mai exact cu Laura care, pe la sfârșitul facultății, îl găsește pe Tic. Sau Tic o găsește pe Laura? Știți ce, cred că se găsesc unul pe altul! Tic, un cățel crețuliu și cu chef de joacă, și Laura, o tânără visătoare mereu cu zâmbetul pe buze și gata oricând să le aducă un strop de veselie trecătorilor pe lângă care va urma să treacă în fiecare zi, ea pe bicicletă, iar Tic în coșulețul din față.

Andrei e prietenul Laurei și, totodată, persoana care la început nu-l prea bagă în seamă pe Tic, însă, bineînțeles, pe măsură de timpul trece, lucrurile se schimbă. Fiindcă, serios acum, cine îi poate rezista lui Tic?!

Mi-a plăcut povestea Laurei, a lui Andrei și a lui Tic pentru că este una diferită, pentru că mi-a demonstrat cât de frumoasă poate fi viața alături de oamenii potriviți, și pentru că mi-a adus un strop de veselie. Pentru că am văzut în această poveste doi oameni simpli, care se duc la muncă în fiecare zi pentru a-și câștiga traiul, dar care nu uită cel mai important lucru: să fie oameni, să fie copii. Nu uită să iubească și să zâmbească, nu uită să se bucure de ploaie, de dimineți începute prea devreme, de muzică, de fotografii, de artă. Nu uită să trăiască împreună.

Personal, mărturisesc că am citit în jur de 70 de pagini dintr-o răsuflare, nici nu știu cum au trecut paginile și minutele, zău că nu știu! Stilul Laurei de a-și însemna întâmplările și trăirile este unul atât de sensibil și de aproape de cititor. Au fost momente când citeam și nu-mi puteam stăpâni zâmbetul și momente în care lacrimile îmi năvăleau pe obraji. Am râs la năzbâtiile lui Tic și am plâns alături de Laura (e adevărat, nu chiar în stradă și nici lângă un Andrei care să plângă alături de mine) atunci când l-a pierdut pe Tic.

Prin urmare, după părerea mea, este, într-adevăr, o carte emoționantă care își merită un loc în biblioteca fiecărui iubitor de animale. Și chiar dacă nu ai un câine, după ce vei fi citit această carte, îți vei dori și mai mult unul.
Viața cu un cățel înseamnă zâmbet, râs, drag, dragoste. Nu poți fi trist când ai un cățel, iar el e sănătos, e bun, e tandru, e iubicios și iertăcios. Viața cu un cățel înseamnă „noapte bună, sunt și eu aici, ridică plapuma, locul meu e la spatele tău, lasă-mi nasul în pace!” (p.24)
Dacă sunteți doritori, îl puteați lua și voi acasă pe „Domnul Tic..” de AICI . 
Iar volumul II îl găsiți AICI. Lecturi plăcute și vesele vă doresc!

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc mult Laurei Baban pentru ocazia de a pătrunde în această lume de vis și de a face cunoștință cu Tic! Mulțumesc frumos, Laura!

vineri, 13 noiembrie 2015

Editura Litera la Gaudeamus

Editura Litera își așteaptă cititorii cu o ofertă editorială bogată și reduceri de preț, la standul său din Pavilionul Central al Romexpo, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2015, în perioada 18-22 noiembrie.

Printre noutățile editoriale pe care Litera le-a pregătit se numără Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată, scrisă de Karl Ove Knausgård și distinsă cu Premiul Criticilor Norvegieni, O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanagan, câștigătoarea Premiului Man Booker 2014 și De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei scrisă de doi dintre cei mai importanți experți din lume în domeniul dezvoltării: Daron Agemoglu și James A. Robinson.
Noile albume pentru pasionații de vinuri, călătorii, spiritualitate și dezvoltare personală  sunt cele mai potrivite alegeri pentru un cadou deosebit: Atlasul mondial al vinului, de Hugh Johnson și Jancis Robinson, 1000 de vinuri excelente, Ocolul pământului în 80 de minuni, Capitalele Europei, Cele mai frumoase orașe, Biblia ilustrată. Repovestită și explicată, Psihologie. Idei fundamentale.  

Pentru copii, Litera Mică a pregătit cele mai noi și camptivante serii de cărți Disney: Descendenții, Bunul dinozaur, Întors pe dos și Regatul de gheață. Specialiștii în educație pot alege colecția Academia copiilor isteți, care îi ajută pe cei mici să dobândească principalele abilități de învățare.

Vizitatorii standului Litera se vor bucura de reduceri de preț de până la 75%, vouchere cu sume între 12 și 15 lei, lansări în prezența unor mari personalități și acțiuni dedicate copiilor.

Împreună cu Uber, Litera va asigura transportul gratuit la Gaudeamus tuturor celor care folosesc serviciul Uber pentru prima dată! Tot ce trebuie să facă doritorii este să își activeze GPS-ul, să își instaleze aplicația Uber și cel mai apropiat șofer, înregistrat în baza de date Uber, se va opri să îl ducă la Gaudeamus. Pe drum, călătorii pot răsfoi cărți din colecțiile Clasici moderni și Thriller, iar o dată ajunși la târg pot profita de reducerea de 30% oferită la câteva titluri Litera, în baza voucherului primit.

Lista evenimentelor Litera la Gaudeamus 2015:

Vineri, 20 noiembrie, ora 10.00
Lansare seria Descendentii
Invitați: Roxana Totoli și cititorii pasionați de povești ecranizate

Vineri, 20 noiembrie, ora 17.00
Lansare De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei de Daron Acemoglu și James A. Robinson
Invitați: Theodor Paleologu, Ion Bogdan Lefter, Bedros Horasangian

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 11.00
Atelier de lectură Regatul de gheață. Cele mai frumoase povești
Invitat: Monica Davidescu

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 13.00
Lansare O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanagan
Invitați: Ciprian Măceșaru, Bedros Horasangian. Lectură: Maia Morgenstern

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 14.30
Lansare Atlasul mondial al vinului de Hugh Johnson și Jancis Robinson
Invitați: Mircea Dinescu, Cătălin Păduraru

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 17.30
Lansare Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată de Karl Ove Knausgård
Invitați: Tove Bruvik Westberg, Laura Câlțea, Ioana Andreea Mureșan, Bedros Horasangian

joi, 12 noiembrie 2015

„Toate sfârșiturile sunt la fel” de Andrei Cioată, în curând la Editura Celestium

Probabil mulți dintre voi îl știți deja pe Andrei de pe blogul său, Where the rain falls. Ei bine, în această postare am plăcerea de a vorbi despre romanul său de debut, roman care urmează să apară la Editura Celestium, după cum am menționat și în titlu.

Trebuie să recunosc, pentru mine această „mișcare” sau „evoluție” a lui Andrei pe plan literar nu m-a luat prin surprindere, întrucât mă așteptam ca asta să se întâmple la un moment dat și mă bucur tare mult că această carte va fi, în sfârșit, publicată. Totodată, conținutul ei nu-mi este deloc străin, asta pentru că am lecturat-o deja prin luna august, când Andrei mi-a trimis pdf-ul. 

vineri, 30 octombrie 2015

Câștigătorii concursurilor „Istoria lecturii” de Alberto Manguel

Da, da, știu, concursurile astea două (cel de pe blog, respectiv cel de pe pagina de facebook) s-au încheiat fix acum...o lună. Îmi pare sincer rău pentru această lungă întârziere. Nu prea am nicio scuză că na, adevărul e că, cu tot cu programul meu super încărcat, tot aș fi putut găsi câteva minute, o jumătate de oră pe care să o dedic extrăgând și, respectiv, afișând câștigătorii. Cred că această inactivitate a mea a fost datorată în mare parte faptului că am vrut să mă „rup” puțin de blog, punând alte lucruri pe primul loc (cum ar fi dormitul, care îmi cam lipsește în timpul săptămânii). 
Una peste alta, să vedem către cine pleacă două exemplare din „Istoria lecturii” de Alberto Manguel!
Începem cu concursul de AICI. Lista participanților este următoarea:

vineri, 16 octombrie 2015

The Autumn Book Tag

Că tot îmi place mie atât de mult toamna, m-am gândit că de ce să nu fac eu atunci un tag bazat pe asta?

Am observat că a mai circulat prin blogosferă un tag, ceva de genul „Coffee book tag” - însă mie nu-mi place absolut deloc cafeaua, deci l-am trecut cu vederea.

O parte dintre următoarele întrebări/ cerințe sunt inspirate de aici, asta pentru că mi se par interesante unele cerințe și chiar vreau să răspund la ele.