„Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman – Recenzie

01:34

– Primul lucru pe care trebuie să-l găsim este un motiv de a trăi, a spus domnul Golan privind pilulele mici și colorate ce se rostogoleau în palma lui, după care le-a înghițit rapid. Apoi a început să râdă. (pag.19)

Romanul de față, cel despre care urmează să vorbesc de altfel, anume Când Dumnezeu era iepure, reprezintă romanul de debut al scriitoarei britanice Sarah Winman, un roman care pe mine m-a emoționat nespus de mult și m-a cuprins întru totul în ale sale brațe.

Întâi de toate, să ne familiarizăm puțin cu autoarea acestui roman, Sarah Winman. Aceasta s-a născut în anul 1964, iar în prezent locuiește în Londra. A crescut în Essex și a urmat cursurile Academiei de Arte Dramatice Webber Douglas, apoi a început o carieră în teatru, film și televiziune.  Pe lângă statutul de scriitoare, aceasta este, de asemenea, actriță, jucând în numeroase seriale și filme pe parcursul anilor (găsiți aici lista completă cu serialele și filmele la care a luat parte). Romanul său de debut a devenit bestseller internațional, iar autoarea a câștigat mai multe premii printre care se numără Galaxy National Book Award, secțiunea New Writer of the Year.

Romanul o urmărește e Elly, o fetiță a cărei lume se învârte în  jurul fratelui ei mai mare homosexual, a părinților ei iubitori, precum și în jurul vecinului bătrân care-i face avansuri și a prietenei sale cele mai bune, Jenny Penny. Dacă stau bine să mă gândesc, acest roman vorbește despre relațiile care se înfiripează între noi, ființele umane; este nu mai mult și nici mai puțin decât o adunătură de emoții, de trăiri, de gânduri și de cugetări.

M-am gândit că așa ar fi dacă soarele ar muri; ca un organ adormit care încetează treptat să funcționeze. Nici o explozie la capătul vieții, ci doar această lentă dezintegrare întru întuneric, unde viața așa cum o știm nu se trezește niciodată, fiindcă nimic nu ne amintește că trebuie să ne trezim. (pag.249)
Romanul este împărțit în două părți, prima parte fiind reprezentată de perioada copilăriei personajului principal, Elly, acțiunea petrecându-se astfel la sfârșitul anilor '60, urmând ca partea a doua să surprindă persoaneje noastre la o vârstă mai îndepărtată, maturitatea strecurându-se puțin câte puțin în viețile acestora; aflându-ne, mai exact, undeva prin anii '90.

Inițial, să vă spun sincer, nu am dat atenție acelei pagini pe care scria „Partea I” – bineînțeles, am trecut cu privirea peste ea când am început lectura, însă pe parcurs ce înaintam în lectură am dat-o uitării, până în momentul în care m-am ivit de „Partea a II-a”, ceea ce m-a surprins puțin întrucât nu mă așteptam la asta în momentul respectiv. Ceea ce vreau să spun prin această mărturisire este faptul că mi s-a părut un plus, un avânt puternic această „Parte a II-a”, căci, personal, consider foarte interesantă această paralelă dinre atunci și acum, dintre eu din trecut și eu din prezent sau eu din prezent și eu din viitor, depinde cum vreți să o luați.

Încă de la începutul romanului am dezvoltat o pasiune, o curiozitate privitor la  acest suflet tânăr pe nume Elly. O copilă inocentă, isteață și curioasă, care ar putea trece fiind catalogată drept „ciudată” de către marea majoritate a oamenilor. Cred, de fapt, că acesta ar fi fost și scopul autoarei: de a crea o lume defectă, departe de toată această așa-numită normalitate care ne înconjoară; departe de perfecțiune, fiindcă viețile oamenilor nu sunt și nu vor fi niciodată perfecte (și, la drept vorbind, cine ar vrea să citească despre așa ceva, despre perfecțiune(?) – care, la naiba, nu e decât o iluzie!). Ei bine, cred cu desăvârșire că Sarah Winman a reușit să definească într-un mod atât de frumos și de plin de emoție personajele, pătrunzând cu măiestrie în sufletele lor.

Să vă prezint un dialog între Elly și un personaj apropiat ei pe nume Arthur:
– Tu crezi în Dumnezeu, Arthur? l-am întrebat, în timp ce mâncam ultima bucățică de brioșă.
– Dacă cred că un bătrân cu barbă albă din nori ne judecă pe noi, muritorii, conform unui cod moral de la unu la zece? Doamne ferește, draga mea Elly, nu! Aș fi fost aruncat de mulți ani din viața asta, ținând cont de istoria mea de prost gust. Dacă cred într-un mister, fenomenul inexplicabil al vieții înseși? Acel ceva măreț care dă un sens inconsecvenței din viețile noastre; care ne oferă aspirații, dar și umilința de a ne scutura după o căzătură și de a o lua apoi de la capăt? Atunci da, cred. E sursa artei, a frumuseții, a iubirii și dăruiește omenirii bunăstarea supremă. Asta înseamnă pentru mine Dumnezeu. Asta înseamnă pentru mine viața. În asta cred eu.(pag.149)

Mă întorc din nou la faimilie, să vedem cum este privită ea în esență. Doi părinți iubitori, dar neatenți, o fiică care își numește iepurele „Dumnezeu” și care abia de își face câțiva prieteni la școală, un fiu cu o orientare sexuală diferită de cea a altor băieți de vârsta lui, o mătușă lesbiană. Totul pare atât de ireal, de ciudat, de ieșit din tipar – iar acest lucru cred că m-a atras cel mai tare la această carte. Care ar mai fi fost farmecul lecturii dacă în loc de asta citeam despre o familie superficială fericită, bogată, perfectă (în aparență), a căror fiică în loc să se întrebe dacă „Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii”, s-ar fi întrebat ce rochie să poarte seara asta în club?

Concluzionând, Când Dumnezeu era iepure de Sarah Winman pentru mine a fost o poveste despre prietenie, iubire și acceptare; și mai presus de toate, o poveste despre dragoste, în toate formele ei.

Mărturisesc că nu este tocmai genul de roman pe care să-l citești dintr-o singură răsuflare (cel puțin așa îl consider eu), însă este cu siguranță un roman de care te vei atașa, tu, ca cititor. Cât despre limbaj, acesta este foarte accesibil oricărui cititor, întrucât naratorul povestirii este însăși Elly. 

De asemenea, doresc să vă mai prezint un ultim citat care pe mine chiar m-a pus pe gânduri:
Era ciudat, deopotrivă o nevoie vitală și o slăbiciune, până când am realizat că poate nevoia de a fi ținut minte e mai puternică decât nevoia de a-ți aminti. (pag. 323)
Eu vă recomand cu drag acest roman, dacă doriți să pătrundeți într-o lume a prieteniei și a dragostei; dacă vreți să faceți cunoștință cu un suflet inocent precum cel al lui Elly. Mi s-a părut, pur și simplu, o poveste minunată! De la mine a primit 5 din 5 steluțe pe Goodreads.
Puteți achiziționa și voi acest roman de AICI.
Editura Litera
Nr. de pagini: 333
Anul apariţiei: 2012
Traducere din engleză de Ioana Avădănei

Mulțumesc frumos Editurii Litera pentru exemplarul oferit spre recenzie!

You Might Also Like

6 comentarii

  1. Sună așa bineeee! Abia aștept s-o citesc și eu. Coperta asta-i superbă, de fapt îmi plac toate cărțile din colecția Premium de la Litera! Și, da, chiar ți-a reușit recenzia! :)) Mult spor în continuare și lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi frumos! Da, și coperta e foarte frumoasă, trebuie să recunosc, și se mai și asortează cu aspectul blogului. :)) E super formatul cărții! :D
      Lecturi frumoase și ție!

      Ștergere
  2. Din ce zici tu aici sună foarte bine cartea, daar eu am avut o tentativă cu ea. Mi s-a părut interesantă, nu pot să zic că nu, dar oarecum şi plictisitoare, cel puţin până unde am ajuns eu, căci nu am reuşit să o termin, nici la partea a II-a nu am ajus (din recenzia ta am aflat că are două părţi :)) ). Dar cine ştie, poate o să-mi mai dau o şansă în viitorul îndepartat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, păi ce să zic, părerile sunt împărțite și e normal să fie așa. De obicei sunt destul de subiectivă în recenzii (ceea ce cred că e și normal, mai ales fiindcă e un blog personal - și mă gândesc că cititorii așteaptă de la mine tocmai părerea mea) și încerc să prezint ceea ce mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut mie.
      De fapt, de-asta am menționat că nu e tocmai o carte pe care să o citești „dintr-o răsuflare” - pentru că nu e un thriller care „să te țină pe jar” - cred că ține mai mult de cât de mult te atașezi de personaje. Eu am citit-o în vreo săptămână, și-am citit doar când am simțit nevoia, uneori 100 de pagini pe zi, alteori 10.
      Oricum, relaxează-te și încearcă alte cărți mai pe gustul tău, și-apoi poate cândva vei mai dori să revii și asupra acesteia, eh. Lectură plăcută oricum! :D

      Ștergere
  3. Nu stiu cum am ratat recenzia asta cand a aparut, intr-adevar ti-a iesit perfect :D cartea pare geniala, chiar m-ai convins sa o citesc (de obicei faci asta, dar acum e o recenzie care m-a facut si nerabdatoare). oricum, imi dau seama ca sunt cam imprastiata, nu vazusem pana acum ca pui si pagina la citate. Tin sa te felicit pentru chestia asta si sa iti zic ca iti va fi de mare folos in facultate faptul ca te-ai invatat asa :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu știu cum am ratat comentariul tău, Anca. :)) Pff, adevărul e că e singura recenzie la care am pus numărul paginii. Am zis să încerc ceva nou, dar se pare că nu m-am ținut de chestia asta.. eh :))

      Ștergere