Primul volum al trilogiei Cronici din Mânăstirea Roșie, Maresi este o carte despre chipurile
întunecate ale Răului și despre puterea magică a prieteniei capabile să învingă
totul, povestea unei fete care descoperă pe insula femeilor nu numai
cunoașterea din cărți, dar și forța străveche, irezistibilă, redutabilă a
feminității.
Maria Turtschaninoff (n. 1977) a început să scrie încă de
la vârsta de cinci ani. Autorii ei preferați sunt Michael Ende, J.R.R. Tolkien,
Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis. A devenit cunoscută pentru abilitatea ei de a
crea lumi fictive impregnate de realism magic, inspirate din istorie și
conținând elemente din mitologie și povești. Romanele sale pentru adolescenți (Arra, Underfors, Anaché, Maresi) i‑au adus Mariei Turtschaninoff Finlandia
Junior Prize, The Swedish YLE Literature Prize și Society of Swedish Literature
Prize.
„Maresi este povestea dramatică, scrisă cu
multă îndemânare și fantezie, a unei lumi matriarhale izolate pe o insulă, un
refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și
opresive. În această carte plină de un suspans feroce, memorabilă, cu acțiunea
situată într‑un trecut nedeterminat, există multe analogii cu femeile și fetele
din societățile moderne: cunoașterea îi oferă lui Maresi, personajul principal,
puterea de a schimba lumea.“
Juriul Finlandia Junior Prize 2014
Juriul Finlandia Junior Prize 2014
Colecția Romanul secolului XXI
„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei
nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străină viitorului.
Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc
adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi,
ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi
ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască într‑un colț
al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de
culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care n‑o va mai
purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap,
protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).
Emmanuel Kattan a studiat filosofia la
Universitatea din Montréal, orașul său natal, și la Oxford . Și‑a publicat primul roman, Nous seuls (Noi singuri),
în 2008 la Éditions du Boréal. Au urmat Les Lignes de désir (Cărări clandestine), în 2012, tradus de
Editura Univers, și Le Portrait de la reine (Portretul reginei).
Ce legătură există între
lumea corporatistă contemporană şi Holocaust? În această narațiune alegorică,
François Emmanuel scoate în evidenţă dezumanizarea produsă prin cinismul unui
limbaj abstract şi tehnic. Eroul cărţii, psiholog într‑o mare firmă, primeşte
ingrata misiune de a‑şi supraveghea propriul şef, dar mizele se dovedesc mai
mari decât bănuise, iar peste dramele prezentului (criză, concedieri,
restructurare) se profilează în filigran ororile trecutului.
François Emmanuel (născut la Fleurus, în Belgia, în 1952)
este de profesie psihiatru. Participarea, în 1979, la Teatr Laboratorium al
marelui regizor Jerzy Grotowski îl va stimula să scrie ficțiune. Debutează în
1989 cu romanul Retour à Satyah şi
continuă să publice constant atât proză, cât şi poezie. La Passion Savinsen îi aduce în 1998 Premiul Rossel, iar Regarde la vague Premiul Trienal pentru roman în 2007.
În 2004, devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din
Belgia. La question humaine (2000),
tradusă în cincisprezece limbi, este ecranizată de regizorul Nicolas Klotz, cu
Mathieu Amalric în rolul principal.
Castelul Escal‑Vigor şi insula din jurul lui, Smaragdis,
sunt scena pe care se construieşte utopia tânărului nobil Henry de Kehlmark.
Dorinţa acestuia de a trăi conform naturii sale se loveşte de prejudecăţile
unei întregi comunităţi care, deşi nu se dă înapoi de la propriile‑i excese, nu
poate accepta dragostea dintre doi bărbaţi.
Georges Eekhoud (1854‑1927) a debutat cu două volume de
poezii, dar avea să se impună prin romane precum Kees Doorik (1883) sauNoua
Cartagină (1888; până
acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele
lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se
apropie de mişcările anarhiste. Romanul Escal‑Vigor (1899),
unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea,
provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final
achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de
Zola, André Gide sau Anatole France .
În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din
Belgia.
Seria de autor Cees Nooteboom
Un regizor olandez de
documentare filmează lucruri socotite de ceilalţi banale şi neinteresante,
într‑un Berlin
care poartă, asemenea lui, o tragică urmă a trecutului. Existenţa lui în
mijlocul unui grup pitoresc de prieteni – care amestecă discuţiile
despre artă şi istorie cu ospeţe la fel de spectaculoase – este
tulburată de apariţia unei femei misterioase. Cineastul încearcă atunci
să unească toate acele cadre vagi şi să dea sens propriei sale
vieţi, iar povestea de dragoste se inserează în întinsa meditaţie
asupra istoriei şi amintirii care este romanul lui Nooteboom.
Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul Philip și ceilalți.
Opt ani mai târziu, a publicat Cavalerul e mort, un scurt roman borgesian despre
un scriitor care se sinucide, lăsându‑i manuscrisul cărții sale neterminate
unui alt scriitor, care la rândul lui repetă istoria. Următorul roman, Ritualuri, a fost
cartea care l‑a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu
Pegasus Prize, primită cu foarte multe elogii în Olanda și tradusă în
mai multe limbi. Următoarea poveste, Paradisul pierdut, Vulpile vin noaptea i‑au adus un renume excepțional lui
Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe
ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel. Ziua
Morților a fost
salutată de presa literară ca „o carte de o frumusețe orbitoare“ (De Volkskrant), „un roman în care autorul aduce
în discuție toate întrebările pe care ar trebui să și le pună oamenii
secolului XX“ (De Telegraaf).
Colecția Globus
Fiecare copil vine pe lume cu biografia gata scrisă. E
responsabilitatea părinţilor, desigur, să angajeze din timp un biograf
bun. Dar biografii buni nu se găsesc chiar pe toate drumurile, iar
tarifele lor sunt destul de pipărate. Cu bani puţini, Harry şi Zadel nu‑şi
permit să‑i cumpere fiului lor, Simon, decât o biografie de mâna a doua,
ba chiar una neterminată. Când viaţa lui se apropie de paginile albe, Simon
descoperă că mai sunt şi alţii ca el, oameni cu biografii incomplete sau
ale căror destine prescrise s‑au pierdut într‑un incendiu sau care s‑au
revoltat şi au reuşit să se elibereze singuri din capcana
cuvintelor. Biografia este o distopie transparentă care
îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a
naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi
noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni le‑au schiţat
părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul
nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul
propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul
leneş şi prost‑dispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui
corector bun, în vieţile noastre s‑ar strecura greşeli catastrofale?
Didier Desbrugères s-a născut în 1960 şi locuieşte în Bretagne . A ţinut o
galerie de artă, a lucrat în domeniul aeronauticii, a practicat pictura şi
sculptura. A debutat în 2010 cu romanul Delegatul (premiul
Draveil pentru roman de debut), apoi a publicat romanul Biografia(2013) şi
volumul de proză scurtă Limon (2014).
„Fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski“, Ouest-France.
„În Biografia, nu emoţia este cea care adânceşte un rid
nou pe chipul cititorului, ci chiar surpriza. […] Astfel de romane sunt hrană,
omagii aduse stomacului nostru literar. Se întâmplă adesea să te simţi absorbit
de o lectură, mult mai rar să simţi cum ieşi din ea stors, răvăşit, încântat,
ca de pe o altă planetă.“ Le Vif
„Un univers se impune. Şi, de asemenea, un autor cu o
scriitură unică, vibrând de umanitate. Această poveste atemporală, volubilă şi
complexă, devine, în acest fabulos teatru care e viaţa, rând pe rând amuzantă,
stranie, umanistă şi profundă […] Cu un stil strălucitor graţie căruia
redescoperim toată bogăţia limbii franceze şi curioasele ei subtilităţi, Didier
Desbrugères ne conduce spre cel mai profund strat al sufletului omenesc.“ Librăria Gargan’Mots