Se afișează postările cu eticheta Summer read-a-thon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Summer read-a-thon. Afișați toate postările

luni, 17 august 2015

Summer read-a-thon 2015 | Update

Salutare, cititori!

Vă vorbeam acum două săptămâni despre maratonul de lectură la care am luat parte săptămâna trecută. După cum spuneam în postarea de AICI, pentru început mi-am propus să citesc cele patru cărți menționate, urmând ca a cincea să o aleg pe parcurs în cazul în care termin cu cele patru.

Cărțile despre care vorbesc sunt cele din imaginea alăturată. După cum mă așteptam încă de la început, nu am reușit să le parcurg pe toate - doar două dintre ele, anume „Când Dumnezeu era iepure„ de Sarah Winman și „Fata din tren” de Paula Hawkins, dar având în vedere că acestea sunt cele mai stufoase dintre toate patru, eu zic că e bine! Pentru mine cu siguranță este un progres. :)

Ca să trec puțin în revistă ce-am făcut în zilele săptămânii trecute (raportat la citit, bineînțeles), în rândurile ce urmează am să vă povestesc cum a decurs acest read-a-thon pentru mine.

Luni. Încerc din răsputeri să-mi amintesc ce am făcut luni, dar pur și simplu n-am idee. Cert este că nu am citit doar câteva pagini, în noaptea dintre 9 și 10 august, după ora 12.

Marți. Ei bine, marți, pe lângă dormitul până târziu, am mai citit un manuscris în Word de-al unui prieten blogger. Deci se mai adaugă în jur de 150 pagini.

Miercuri, Joi, Vineri. Zilele astea am mai citit din „Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman, iar vineri, după ce am terminat-o, am început „Fata din tren” - însă am citit doar vreo 10 pagini, asta pentru că eram într-un parc din alt oraș (diferit de cel în care locuiesc) șiii.. trebuia să prind autobuzul! Apropo, am mai menționat cât de mult iubesc să citesc într-un parc dintr-un oraș în care nu mă prea cunoaște nimeni (prin urmare șansa să fiu întreruptă e minimă)?!
Concluzie: aproximativ 280-290 pagini în plus.

Sâmbătă, Duminică. În ultimile zile ale maratonului m-am încumetat să termin „Fata din tren” - un thriller pur și simplu minunat. A fost exact genul de lectură de care aveam nevoie. În curând vine și recenzia, dar vă previn să aveți puțină răbdare căci sunt cam în urmă cu recenziile, ups! +400 pagini.

Asta a fost, așa a arătat săptămâna mea, în mare. Voi ce ați mai citit?

duminică, 9 august 2015

Summer read-a-thon 2015 | Maraton de lectură


Salutări, dragi cititori,

Păstrând „tradiția” de anul trecut, am decis să iau și vara aceasta parte la un maraton de citit. Scriu această postare pentru a vă invita și pe voi să luați parte la această frumoasă inițiativă. 

Acest „proiect” este inițiat de blogul Anddeea, iar postarea inițială o puteți citi AICI.

Fiind un maraton de lectură, tot ce trebuie să faceți pentru a participa este să citiți un număr cât mai mare de cărți într-un timp cât mai scurt (în cazul de față, o săptămână). Cărțile le alegeți voi după bunul plac, însă pentru ca lucrurile să fie mai interesante există câteva „obiective” care trebuie îndeplinite, mai exact:
  • să citești o carte pe care vrei de mult timp să o citești
  • să citești o carte clasică
  • să citești o carte achiziționată recent (sau primită)
  • să citești cartea preferată a unei persoane dragi ție
  • să citești o carte pe care ai evitat până acum să o citești
Mai multe detalii găsiți în postarea originală, către care am postat link mai sus. Precizez că există, de asemenea, o pagină de facebook destinată acestui read-a-thon pentru a putea comunica între noi.

La o simplă privire prin bibliotecă (prin toată camera, de fapt), cred că voi alege următoarele cărți:
  1. „Fata din tren” de Paula Hawkins - pentru o carte pe care vrei de mult timp să o citești
  2. „Of Mice and Men”  de John Steinbeck - o carte clasică
  3. „Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman - o carte primită recent de la editură
  4. „Blestem curgerea timpului” de Per Petterson - o carte pe care am tot evitat-o, ce-i drept (și nu prea știu de ce!)
Pentru cerința „cartea preferată a cuiva drag” chiar nu am idee ce să aleg, așa că vă rog pe voi să-mi recomandați cartea voastră preferată (sau cel puțin una dintre ele). Aștept recomandările voastre într-un comentariu!

Precizez că cel mai probabil nu voi reuși să le citesc pe toate într-o săptămână deoarece săptămâna aceasta voi fi ocupată și cu alte activități, dar cărțile oricum nu vor rămâne necitite! :)