Litera lansează CD-ul Atențiune, accelerăm! interpretat de Gașca Zurli

Editura Litera lansează marți, 19 mai, CD-ul de cântece și jocuri pentru copii Atențiune, accelerăm!, interpretat de Gașca Zurli. CD-ul va fi disponibil la toate chioșcurile de ziare la prețul de 14,99 lei.

În Atențiune, accelerăm! Gașca Zurli reinventează jocurile copilăriei. Cele mai iubite personaje din România îi provoacă pe copii, părinți și bunici la distracție. Cu cântec, cu voie bună, cu mișcare și mai ales cu veselie!

CD-ul cuprinde 20 de cântece pentru copii. Fiecare joc este prezentat de personajele din Gașcă, în studio, în fața microfonului. Fetița Zurli aduce zâmbete pe chipurile tuturor. Băieții din gașcă sunt curajoși și puși pe glume. Zâna Bună îi învață pe copii să-și pună dorințe, iar Tura Vura, cea mai caraghioasă vrăjitoare de pe lume, încearcă să încurce lucrurile, dar Mirela–Tanti Prezentatoarea o aduce pe drumul cel bun.

Gașca Zurli este trupa-fenomen național care a transformat educația formală într-un spectacol al imaginației. Conceptul s-a născut din nevoia creatoarei Mirela Retegan de a-i explica fiicei sale lumea din jur într-un context pozitiv și educativ, care să-i dezvolte imaginația și încrederea în sine.

Proiectul realizat în parteneriat cu Ziarul Libertatea.

Editura Univers la Bookfest

Noutăți ale Editurii Univers pregătite pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția X
20-24 mai 2015
Stand Univers: nr. B12, pavilion C2

1. O mie de păduri într-o ghindă. Mari scriitori de limbă spaniolă aleg paginile preferate din opera lor, Valerie Miles, traducere Lavinia Similaru
Lansare: Sâmbătă, 23 mai, ora 12.00
Invitați: Valerie Miles, José María Merino, Simona Sora
Scena Arena din Pavilionul C1, Romexpo

O mie de păduri într‑o ghindă cuprinde fragmente din operele a douăzeci şi doi dintre cei mai importanţi scriitori de limbă spaniolă din a doua jumătate a secolului al XX‑lea. Textele din antologie nu sunt selectate după cum se potrivesc sau nu pe vreo grilă rigidă, ci înşişi autorii au fost supuşi torturii de a alege din propriile lor cărţi ceea ce au considerat ei că îi reprezintă mai bine. Până la urmă, toţi scriitorii cuprinşi în antologie au dat dovadă de spirit sportiv, au suportat cu bine tortura (care a inclus, printre altele, plimbări pe Ramblas în căutarea unui ziar, conversaţii cu şampanie după‑amiaza, răscoliri prin bibliotecă în căutarea unei anumite pagini din Nabokov), apoi au ales câte o ghindă din propria lor pădure de hârtie. Iar scriitorii aleg altfel decât criticii şi editorii, ei sunt întotdeauna mai aproape de cititori. Pentru cititorii români, această antologie va fi şi un prilej de a descoperi cărţi şi autori cu care nu sunt încă familiarizaţi, nu doar o plăcută reîntâlnire cu opere pe care le iubesc deja, văzute chiar din perspectiva autorilor.

Valerie Miles s‑a născut în 1963 la New York, dar şi‑a desfăşurat cea mai mare parte a carierei editoriale (este scriitoare, publicistă, traducătoare, editoare) la Madrid şi Barcelona. Este co‑fondatoarea revistei Granta în limba spaniolă, specialistă în opera lui Roberto Bolaño, traducătoare în limba engleză a unor scriitori ca Enrique Vila‑Matas, Lucía Puenzo, Fernando Aramburu. La ediţia din 2013 a Târgului de Carte de la Buenos Aires a fost votată printre „Cei mai influenţi profesionişti în domeniul editorial“. Pentru prezenta antologie, a lucrat timp de patru ani, pe două continente, în strânsă colaborare cu scriitorii antologaţi, unul mai celebru decât altul.

2. Viaţa,jocul şi moartea lui Lul Mazrek, Ismail Kadare, traducere Marius Dobrescu
Lansare: Duminică, 24 mai, ora 15.00
Invitați:
Luan Topciu, Ministru Consilier - Ambasada Albaniei în România
Miruna Vlada poetă, specialist în relații internaționale, zona Balcanilor de Vest

Marius Dobrescu, scriitor
Stand Univers: nr. B12, pavilion C2

O poveste de dragoste se înfiripă între un soldat şi o tânără turistă, într‑un oraş de pe litoralul albanez. Numai că nimic nu este ceea ce pare în acest minunat decor estival. Pe fundalul ruinelor unui teatru antic, regimul comunist montează o înscenare grotescă pentru a‑şi ţine sub teroare propriul popor, iar protagoniştii devin, cu sau fără voia lor, actori.

Ismail Kadare s‑a născut în 1936 la Gjirokaster, în Albania. A studiat la Facultatea de Litere din Tirana, iar apoi la Institutul de Literatură Maxim Gorki de la Moscova. A debutat în 1954 cu un volum de poezii, Visări juvenile, dar consacrarea i‑a adus‑o primul roman, Generalul armatei moarte, publicat în 1963 (apărut pentru prima dată în traducere românească la Editura Univers, în 1973). Au urmat, printre numeroasele romane, care au fost traduse în multe limbi şi l‑au transformat într‑unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani şi în candidat la Premiul Nobel: Cronică în piatră (1970), Aprilie spulberat (1980), Palatul viselor (1981), Piramida (1992) sau Accidentul (2008). Între 1990 şi 2001 a trăit şi a publicat în Franţa, apoi s‑a întors definitiv în Albania.

„Împăratul muștelor” de William Golding - Recenzie

Este oare libertatea absolută sublimul sentiment de pasiune, de superioritate asupra vieții? Cine domină pe cine? Libertatea deplină – strigăm după ea, fugim, fugim în toate părțile pentru a da mâna cu ea, iar când ne atinge.. suntem oare capabili să mânuim această forță atât de mare care ne coboară pe umerii proprii?

Împăratul muștelor de William Golding este un clasic al secolului XX care înfățișează o realitate dură în care copiii, în loc să fie văzuți ca niște ființe inocente, au sufletul împăienjenit de ură, luptă pentru a supraviețui, se tem, acționează cu instinctul nebuniei și al ipocriziei întipărit în frunte. Sunt niște brute, pe scurt. Cum ar fi dacă, de pildă, ai citi o carte despre câțiva copii (aflându-se undeva pe la 6 ani) care ajung pe o insulă pustie în urma prăbușirii unui avion? Singuri pe o insulă pustie, nevoiți să acționeze după propriul instinct, trăind departe de regulile celor mari. Este aceasta aventura vieții lor sau cel mai mare coșmar avut vreodată?

Născut pe 19 septembrie 1911, scriitorul britanic William Golding scrie povestiri încă de la vârsta de 7 ani. Acesta urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University. Se angajează ca actor pentru scurt timp, apoi devine profesor, post pe care îl părăsește definitiv în 1961.

Experiența războiului la care participă – scufundarea navei germane Bismarck și debarcarea din Normandia – îl marchează profund pe scriitor, de aici luând naștere tema romanului său, Împăratul muștelor, apărut pentru prima dată în anul 1954. Această experiență îl împiedică să mai vadă în om o ființă inocentă, de aceea în această carte copiii sunt însăși înfățișarea răului pur.

Ceea ce m-a făcut să îmi doresc să citesc această carte este, inevitabil, faptul că este un clasic al secolului XX, iar autorul acestei cărți, William Golding, se întâmplă să fi primit și Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1983. Acum sunt mai sigură ca niciodată la gândul că omul acesta chiar a meritat acest premiu!

Adevărul este că m-a prins foarte bine și subiectul cărții, cred că am găsit în această carte un rău necesar, nu mă pot pronunța ca simțind vreun fel de dezgust sau ceva de genul față de autor pentru a întruchipa o asemenea lume sau față de personajele cărții pentru modul destul de crud și lipsit de umanitate în care acționează. Am simțit, pe de altă parte, fascinație. Poate suna clișeic, dar chiar consider că Împăratul muștelor este una din acele cărți care trebuie citite într-o viață. 

Citind pe coperta cărții, mi-au sărit ochii pe o afirmație care mi se pare că înfățișează cel mai bine această carte:

„O oglindă lucidă, obiectivă și înspăimântătoare a societății moderne.” – Times Literary Supplement

Să-mi fi plăcut oare mai mult de Piggy, băiatul grăsuț ce purta ochelari și cu ajutorul căror lentile se aprindea focul pe insulă? De Ralph, băiatul blond care se indentifică puțin cu rolul de lider, de conducător? Sau poate de Jack, vânătorul, cel curajos și de temut?
Cred că am fost atrasă tocmai de contrastul ce-a luat naștere la contactul dintre cele două tipologii de oameni, pe de o parte aflându-se cei care ar face orice numai pentru a fi salvați, iar la polul opus cei care se adaptează, vânează pentru a supraviețui, cei care trăiesc clipa (deși e cam impropriu spus).

Fiind naufragiați pe o insulă pustie în mijlocului Pacificului, sunt prezente printre descrieri și elementele naturii și ale mediului înconjurător în general, aici referindu-mă la ocean, lagună, reciful de corali, țărmul, cât și pădurea care devine unicul acoperiș al tinerilor. Aceste descrieri – aceste referiri bine alese – m-au făcut să pătrund întru totul în peisajul cărții și m-am simțit din nou (sentiment pe care l-am mai simțit și la alte cărți) prinsă într-o lume care nu înceta să-mi mai iasă din minte, am fost acaparată de aceste imagini ce nu încetau a mi se perinda în fața ochilor asemenea unui film reușit. Cu siguranță o lectură pe care o recomand tuturor!

Am extras, ca de obicei, câteva citate, de data aceasta înfățișând natura, de care am fost profund atinsă:

„reciful de coral și câțiva palmieri piperniciți, agățați pe porțiunile mai ridicate, se înălțau spre cer, tremurau, se rupeau în bucăți, alergau ca picăturile de ploaie pe sârmă sau se multiplicau ca într-o stranie succesiune de oglinzi.”

„Valurile alunecau de-a lungul insulei, prefăcându-se că o ignoră, ocupate cu alte treburi; era nu atât o înaintare, cât o urcare și o cădere spectaculoase ale întregului ocean. Acum marea avea să se retragă, în cascade și căderi de apă, avea să se cufunde dincolo de stânci și să lipească pe ele iarba de mare ca un păr lucios; apoi, oprindu-se, avea să se adune și să se înalțe cu un muget, umflându-se nestăpânită peste vârfuri și peste vegetație, cățărându-se pe micul recif, trimițând în cele din urmă un braț de talazuri în golf și sfârșindu-se la câțiva metri de el în degete de spumă.”

An aparitie: 2008

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 228

Traducere de Constantin Popescu

Ce mai e nou la Editura Univers

Bună-bună! Ce mai faceți? Da, cred că v-ați dat seama deja din titlu despre ce are să fie această postare: despre cărțile nou apărute la Univers. Răsfoind (virtual) printre aceste cărți proastăt ieșite din tipar, îmi dau seama că cei de la Univers se mențin, ca întotdeauna, la înălțime și ne încântă cu o mulțime de bunătăți literare! Asta îmi amintește că încă mai am câteva cărți de la ei pe noptieră, care așteaptă să fie citite. Curând, cât de curând, le voi da gata, sper!

Acum să revenim la ale noastre! Prima carte pe care v-o prezentăm, împreună cu prietenii de la editura Univers, este Alt nume, altă uşă de Eduardo Caballero.

Prefață de Jesús Ferrero

Traducere și note de Iulia Bobăilă

„Iată o carte pe care să o citeşti încet şi cu inima strânsă, o carte pe care să o simţi aşa cum simţi ploaia bătând darabana pe geamurile unui azil situat chiar aici şi, în acelaşi timp, la hotarele visului: acest tărâm atât de îndepărtat şi, în acelaşi timp, atât de al nostru.

O zeiţă stranie pare să domine universul acestei opere singulare: boala, în multiplele ei variante, fizice şi mentale, fără a uita că fiecare boală are o ieşire, uneori spre lumina cea mai neaşteptată, alteori spre cea mai neaşteptată umbră.

Ne aflăm în faţa unei cărţi pline de delicateţe şi de moderaţie, care‑şi trage vitalitatea din realism, din umanitate şi, în acelaşi timp, din delir, şi care s‑ar putea citi ca un roman polifonic, înţesat de voci care vorbesc în noapte.“ Jesús Ferrero (în Prefaţă)

Eduardo Caballero s‑a născut în 1968 în Madrid, unde a studiat literatura la celebra Escuela de Letras, fondată de Alejandro Gándara. A publicat: în 1999 romanul Camino del Mar, în 2014 volumul de povestiri Otro nombre, otra puerta (Alt nume, altă uşă) şi în 2015 romanul Ahora que no estás. Câteva dintre povestirile lui au fost traduse în română şi au apărut în revista Dilemateca. 

Cartea poate fi cumpărată de AICI la o reducere de 10%!

Ne mutăm acum la ceva mai.. altfel: Patimile după G.H. de Clarice Lispector

Traducere și note de Dan Munteanu Colan

Colecția Globus

Considerată de mulţi dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile după G.H. este cartea despre care şi Clarice Lispector considera că i‑a împlinit cel mai bine propriile exigenţe de scriitoare. Roman mistic şi filosofic, set de exerciţii spirituale în căutarea non‑sinelui ascuns în miezul sinelui, Patimile după G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar şi femeia din toate femeile.

Păşind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptoriţă a cărei viaţă, bine organizată, are acum o neaşteptată breşă, păşeşte într‑o altă stare mentală, o altă conştiinţă a lumii. Dincolo de prag găseşte un semn tulburător lăsat în urmă de servitoarea mereu ignorată, care tocmai şi‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentând un bărbat, o femeie şi un câine. Suntem în Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodată inocent. Nici măcar pentru o artistă sofisticată şi mondenă. În urma umilei servitoare cu pielea întunecată, G.H. se va confrunta şi cu un mesaj întrupat: un gândac bătrân, atât de bătrân încât este martorul întregii istorii umane, pe care o precede şi căreia îi va supravieţui. Efortul ei trepidant de a înţelege mesajul, de a‑l încorpora, de a gândi, de a discerne limita limbajului şi a propriei capacităţi de a gândi în limitele limbajului este transpus într‑una dintre cele mai frumoase, în austeritatea ei, cărţi ale secolului trecut. O răvăşitoare aventură intelectuală, la care bine ar fi să nu se încumete, aşa cum cere autoarea în avertismentul de la început, decât persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva.

Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri şi culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat şi l‑a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i‑a adus celebritatea peste noapte. Printre cele mai cunoscute titluri ale ei, se numără romanele Patimile după G.H. (A Paixão segundo G.H., 1964), Água Viva (1973), Ora stelei (A hora da Estrela, 1974), Un suflu de viaţă (Um Sopro de Vida, 1978). Este adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene”.

Amintesc că puteți achiziționa cartea chiar acum de AICI, de pe site-ul editurii, tot la o reducere de 10%. 

Următoarea carte cu care vă invit să faceți cunoștință este Tronul reginei Jinga de Alberto Mussa.

Traducere de Laura Bădescu

Alberto Mussa s‑a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A studiat matematica, apoi limbi străine (între care araba, tupi și Yoruba), a predat pentru o vreme poezie preislamică la Universitatea din Rio de Janeiro, a lucrat ca lexicograf și traducător. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri Ẹlẹgbara, urmat de romanele O trono da rainha Jinga (Tronul reginei Jinga – 1999) și Enigma lui Qaf (publicat în 2004, i‑a adus autorului său traducerea în engleză, franceză și în alte câteva limbi, precum și premiile „Casa de las Americas“ și Premiul Criticilor de Artă São Paulo). Mișcarea pendulară (2011) a obținut Premiul Machado de Assis pentru cel mai bun roman al anului. Toate aceste titluri au apărut la Editura Univers.

Enigma unor crime sângeroase din secolul al XVII‑lea, tradiţii africane aduse de sclavi, o confrerie secretă – toate acestea se împletesc în firul unei poveşti spuse de diferiţi protagonişti, într‑un amestec de perspective şi rase care redă însăşi esenţa Braziliei. Iar deasupra tuturor se profilează figura misterioasei regine Jinga.

Pe aceasta o puteți cumpăra de AICI, de asemenea, la o reducere de 10%.

Iar ultima, dar nu cea din urmă, carte pe care o menționez în această postare este Ẹlẹgbara, carte scrisă tot de Alberto Mussa.

Traducere de Laura Bădescu și Anca Ferro

Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa amestecă – într‑o manieră care va deveni o marcă a scriitorului – evenimentele istorice, mitologia şi ficţiunea, plimbându‑l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate şi din Europa până în Africa şi Brazilia şi oferindu‑i tabloul fantastic şi uneori crud creat de întâlnirea dintre aceste culturi.

Pentru cei mai curioși și nerăbdători să citească această carte, faceți click AICI pentru a o achiziționa la o reducere de 10%.

Nu știu ce spuneți voi, dar pe mine mă atrag tare mult aceste cărți, ca o grămadă de alte cărți apărute la editura Univers, de altfel. Recunosc că cel mai mult mă atrage prima carte menționată, Alt nume, altă ușă... De ce? N-am o explicație concretă, vreau să amintesc doar secvența: „Iată o carte pe care să o citeşti încet şi cu inima strânsă, o carte pe care să o simţi aşa cum simţi ploaia bătând darabana pe geamurile unui azil...”. Parcă deja am și intrat în atmosfera cărții.
Oricum, în caz că vă hotărâți să citiți aceste cărți, vă urez lectură plăcută! În mod evident, nu le-am citit încă, dar sunt convinsă că merită încercate! Nu m-au dezamăgit cărțile de la Univers până acum și nu cred că o vor face prea curând, sunt atrasă de acest stil al autorilor apăruți la Univers.

Atât deocamdată, lecturi plăcute să aveți!

Litera continuă colecția Agatha Christie!

Editura Litera sărbătorește 125 de ani de la nașterea celei mai cunoscute autoare de romane polițiste prin continuarea colecției Agatha Christie, într-un tiraj amplu și la un preț accesibil, cu distribuție la toate chioșcurile de ziare. Lansarea celor cinci noi volume are loc pe 11 mai, în parteneriat cu ziarul Libertatea. Fiecare volum va fi disponibil în fiecare luni, la prețul de 14,99 lei. 

Cele cinci noi volume ale colecției Agatha Christie sunt: 

• Primele cazuri ale lui Poirot
• Moartea vine ca un sfârșit
• Trenul din Paddington
• La hotelul Bertram 
• Calul bălan

Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept „Regina crimei“. A scris 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott. 

Hercule Poirot, cel mai celebru detectiv din romanele polițiste creat de la Sherlock Holmes, apare încă din primul roman al Agathei Christie. Poirot și un alt detectiv imaginat de scriitoare, Miss Marple, au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.

Agatha Christie a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar și povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul Sir Max Mallowan. A murit în 1976.

„Magazinul de sinucideri” de Jean Teulé - Recenzie

Vi s-a întâmplat vreodată să fiți incapabili a vă defini sentimentele față de o anumită carte? Nu știu dacă iubesc sau nu această carte. Caraghios lucru, dar nici nu v-aș putea spune dacă este o carte amuzantă sau una tristă, căci, aparent, este puțin din amândouă (puțin mai mult!).

Înainte de toate, să facem cunoștință cu autorul acestui roman, Jean Teulé. Cunoscut ca autor de bandă desenată, francezul Jean Teulé s-a născut în 1953, într-un orășel din Normandia. Acesta a debutat apoi în televiziune, unde a lucrat ca producător și scenarist. Autor a mai multe romane, Jean Teulé se face remarcat în mai multe țări cu romanul său întitulat Magazinul de sinucideri.

Situat într-un viitor îndepărtat, în Cartierul Religiilor Uitate, despre Magazinul de sinucideri știm că aparține familiei Tuvache. Magazinul familiei Tuvache este un magazin excentric, al cărui scop este de a ajuta persoanele depresive a evada din acest cotidian numit viață. Magazinul cuprinde toate cele necesare unei sinucideri cum se cuvine: șerpi otrăvitori, măști hidoase pentru cardiaci, costume, cocktailul letal al zilei, sărutul morții. Toți membrii familiei sunt de acord că viața nu este decât o mare nenorocire care trebuie curmată cât mai repede. Toți, mai puțin Alan, mezinul familiei, care se întâmplă a fi de un optimism incurabil. Treptat însă, se schimbă și atmosfera magazinului, acesta devenind, surprinzător, un colț vesel de lumină și voie bună. Cum se întâmplă asta? Ehei, n-am să vă spun tocmai asta, ar fi culmea!

Dați-mi voie să vă spun că acest roman este o întreagă satiră referitoare la despresie, la pesimism - la tot ce are legătură cu asta. Da, exact asta e. Îmbrăcat într-un umor negru, Jean Teulé conturează o lume abstractă, departe de tot ce ar putea fi concret, unde satira și ironia - prezente în cantități mari - n-au cum să nu te facă să râzi. Pentru o mai bună perspectivă asupra romanului, să facem un mic joc de imaginație: imaginați-vă o zi normală din viața voastră, o carte care v-a făcut să simțiți un sentiment puternic sau un persoanj pe care l-ați iubit ori l-ați urât. Acum eliberați-vă de toate aceste gânduri. Întoarceți-le pe dos, răsturnați-le, scăpați de ele. E timpul să renunțați la normal, căci această carte nu are nimic de-a face cu acest cuvânt. Poate atunci când o seringă cu otravă va deveni un cadou ideal pentru fiica ta sau când oamenii vor începe a se împrieteni cu câte o „păienjeniță văduva-neagră” și a-i tricota haine - atunci, da, poate îi vom atribui cărții acesteia un strop de normalitate. Dar bineînțeles, normalitatea este ceva relativ și plictisitor, așa că de ce am vrea să găsim așa ceva într-o carte? Ei bine, nu vă îngrijorați, căci autorul acestui roman vă va surprinde cu siguranță, nu veți găsi nimic monoton în lecturarea acestei cărți.

Astăzi pare-se că mă adredez prea mult vouă, dar nu-i nimic, vine și o confesiune a mea referitoare la acest roman. Sincer să vă spun. începusem acest roman tocmai pe autobuz, pe drum spre Cluj, și nu mă puteam abține a nu schița zâmbete aproape la fiecare pagină citită. Mai mult, uneori mă opream pur și simplu și începeam să râd, așa, singură. Ce-or fi crezut oamenii de lângă mine - nu știu. Citind, aveam impresia că (și-aici am să mă ajut de un termen ușor dur) această carte își bate joc de mine. Această lumea înalt satirizată prezentată în roman mi-a ajuns cumva la suflet. Mi-am dat seama că sunt atrasă de această satiră foarte bine construită și nu numai: m-a atras mult subiectul cărții, ideea de sinucidere transpusă cu atât substrat, cu atâta ironie. Și nu într-un mod revoltător, ci chiar caraghios și plăcut. 

Pentru a descrie mai concret ceea ce a reprezentat această carte pentru mine, mă voi ajuta de următoarea imagine (deși nu știu cât de bine poate fi percepută): când mă gândesc la Magazinul de sinucideri îmi vine în minte imaginea unui râu care-și parcurge liniștit traiectoria, când, deodată, acesta își schimbă brusc direcția; dar nu e vorba de o mică și nesemnificativă deviere de la direcția lui inițială, nu – e vorba despre exact ceea am spus adineauri: râul și-a schimbat direcția, curge în sens opus, ca și cum acest lucru ar fi ceva normal și firesc; fără nici o explicație, ca și cum ar funcționa încă după regulile naturii.

Altă chestie care îmi vine în minte când mă gândesc la acest roman este următorul proverb: „Râzi tu râzi, dar nu e râsul tău”. De ce am ales acest proverb? Pentru că, la un moment dat, această carte te aruncă în mijlocul a ceva care îți taie tot elanul și nu-ți mai prea vine a râde, însă asta este doar ceea ce am experimentat eu.

Bun, sper să nu fi vorbit prea mult cu subînțeles. Oricum, recomand cu mare drag acest roman în caz că sunteți în căutate de o lectură ușoară, simpatică, cu mari posibilități să vă facă să vă amuzați copios, dar și să vă frângă o bucățică din inimă (asta așa, să nu ziceți că nu v-am prevenit!). Cât despre mine, cu siguranță voi păstra mereu în suflet familia Tuvache și maganizul lor de sinucideri.

Partea mai puțin plăcută e că nu mai sunt prea multe exemplare a cărții pe piață, așa că nu veți găsi romanul prea ușor, de aceea m-am gândit să menționez câteva locuri de unde l-ați putea achiziționa: site-ul editurii All (aici e la un preț chiar foarte bun, având o reducere de 20%) sau Cartepedia.ro (la o reducere de 15%, însă găsiți multe vouchere pe site, acordate în funcție de valoarea totală a comenzii). Eu, din fericire, am obținut această carte în urma unui schimb și sunt foarte încântată de acest lucru, căci cartea pe care am dat-o la schimb – Suflet pierdut de Silviu Urdea – nu mi-a prea plăcut, deci a fost un schimb tare avantajos.

Încă puțin și uitam! Aiurită mai sunt, nu-i așa? Eram așa aproape de a încheia recenzia fără a menționa faptul că există și o animație realizată după această carte, animație care, deși încă nu am vizionat-o, sunt sigură că am s-o fac curând. Aceasta se numește Le Magasin des suicides. În caz că doriți să vizionați animația dați click AICI (link către Youtube).

Editură: All

Nr. pagini: 120

Traducere de Magda Răduță

Voi ați citit acest roman? Aștept părerile voastre într-un comentariu!

  

„40 de zile” de Chris Simion - Recenzie

Adesea trăim în minciună. Trăim cu sufletul constrâns de anumite prejudecăți care ne împiedică să facem curat atunci când mizeria e prea mare. Mai mult, trăim prea puțin decât ne îmaginăm că o facem, când, de fapt, am putea trăi în exces. Această carte, „40 de zile” de Chris Simion, este povestea oamenilor-cactuși care încearcă să-și elibereze sufletul de povara tuturor minciunilor care s-au lipit de ei și au luat forma unui adevăr irevocabil.

Despre Chris Simion amintesc că s-a născut în anul 1977, în București. Aceasta a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” - București. În urma publicării primei sale cărți, „Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani”, la vârsta de doar 16 ani, Chris Simion este numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă și neagră”. Pe lângă statutul de scriitor, Chris Simion este cunoscută și în teatru ca regizor de avangardă. Până în prezent, a semnat regia la peste 30 de spectacole de teatru și a câștigat numeroase premii.

Scris în doar 40 de zile, acest roman are la bază povestea unui suflet care se luptă cu propriul sine pentru redobândirea libertății, a păcii interioare. Sper să nu exagerez, însă acest roman simt că a furat atât de mult din mine, că a mușcat din mine și din gândurile mele și mi le-a întins apoi pe tavă, să mai arunc o ultimă privire peste acest întreg născut într-un moment de neatenție. Chris Simion cu siguranță mi-a deschis apetitul către acest gen de cărți, căci am alunecat atât de repede printre paginile acestui joc al introspecției, al regăsirii de sine. Ceea ce mă face să iubesc pur și simplu această carte este faptul că îți oferă ocazia de a participa activ la toate cugetările și nelămuririle descrise. Este un fel de joc al minții, care îți stimulează psihicul. Din nou, după cum spuneam și în recenzia romanului „Ce ne spunem când nu ne vorbim”(clik pe titlu pentru a fi direcționat către recenzie) de aceeași autoare, în romanele scrise de Chris Simion e aproape imposibil să nu te identifici cât de puțin cu personalitatea complexă a personajului Floarea Soarelui, iar faptul de a reuși să redai emoții sau trăiri care să răsune atât de adânc din sufletul cititorilor chiar e mare lucru. Cel puțin acesta e felul meu de a vedea lucrurile.

Am găsit acest roman ca pe un fel de continuare a romanului „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, deși, bineînțeles, se poate citi fără nicio problemă chiar dacă nu ați citit romanul menționat mai înainte. Dacă în „Ce ne spunem când nu ne vorbim” am fost martori la povestea de iubire dintre Zmeul Albastru și Floarea-Soarelui, în „40 de zile” accentul cade pe regăsirea sufletului, pe umplerea golului creat în urma unor dezamăgiri cu care viața ne pune în față. În „40 de zile”, Zmeul Albastru apare doar evocat de Floarea-Soarelui, ceea ce înseamnă că Floarea-Soarelui nu mai comunică prin email-uri cu acesta, ci are loc un fel de monolog. Aceasta, pe lângă scrisorile adresate lui, îi mai scrie și lui Dumnezeu.

Cât despre structura romanului, am remarcat o notă de autenticitate bazată pe simetria acestuia. Pe lângă textul de început și cel de final, capitolele sunt structurate începând cu Ziua 1, până la Ziua 40 - fiecare capitol cuprinzând între 2-3-4 pagini, acestea fiind însoțite de o scriere de mână, acest detaliu aducând o notă mai persoanlă textului în sine.

Acum că tot am postat această poză, sincer vă spun că mi-era teamă că îmi voi termina toate stickerele pe care le avem, căci întâlneam atât de multe pasaje care se apropiau de mine, încât mă simțeam datoare să le însemnez. Îmi place să revin asupra unei cărți și să reiau pasajele însemnate, încercând să retrăiesc sentimentele avute în timpul primei lecturi.

O carte care nu m-a dezamăgit, de la care chiar aveam așteptări și care m-a surprins în mod plăcut. De fapt, nu m-a surprins, căci am găsit în ea exact ceea ce căutam: meditație asupra sinelui, monologuri și profunde contemplări asupra vieții și a sufletului. Tocmai acum trei zile, înainte de a începe acest roman, îi mărturiseam unei prietene faptul că am de gând să mă apuc de o carte scrisă de Chris Simion și că sigur următoarele una-două zile n-o să mai fiu de găsit niciunde, căci mă voi afunda întru totul în lectura acestui roman. Așa s-a și întâmplat.

De recomandat, recomand cu toată căldura acest roman tuturor celor care vor să parcurgă un drum spre regăsirea sinelui; un roman care dă de gândit și care pune anumite probleme existențiale.

Totuși, din nemumăratele citate pe care le-am însemnat, am să încerc să mă limitez la câteva. Ia să vedem care dintre ele câștigă un loc în această recenzie:

Unde să fug de propria-mi minte? Gândurile m-au jupulit din toate părțile.

O floare nu alege dacă se usucă sau rămâne în viață, dar omul alege dacă omoară sau ține în viață floarea aceea.

A-l minți pe celălalt este mult mai mult decât a-l minți. Nu-ți dai șansa să trăiești în adevăr nici ție, nici lui. Când minți te desconsideri. Tu pe tine.

Demnitatea este punctul de unde începe cursa. Înseamnă în primul rând să nu aluneci spre ieșirea din tine, spre abandom. Orice formă de nepăsare de sine este o trădare de sine. Cum să fii onest celălalt dacă nu ești cu tine?

Fiecare avem în noi un copil pe care nu-l abandonăm oricât de maturi suntem. Copilul este înfipt, e poziționat bine, în spatele unei uși de fier, ferecat, stă fără probleme, e protejat, nu-i face nimănui rău. De fiecare dată când ne este greu și când nu acceptăm lumea reală, ne retragem în el. Copilul acesta devine singurul dușman al adultului.

Oamenii nu sunt ceea ce arată că sunt, pentru că nu se cunosc. Atunci când se izbesc de ei înșiși, de cele mai multe ori se reneagă. Îmi plac oamenii care nu vorbesc în citate și care nu trăiesc prin deciziile altora.

Puteți cumpăra această carte de AICI, cu o reducere de 10% și transport gratuit.

Voi ați citit acest roman? Vă aștept părerile sincere în secțiunea comentarii, promit să le ascult cu atenție!