joi, 12 noiembrie 2015

„Toate sfârșiturile sunt la fel” de Andrei Cioată, în curând la Editura Celestium

Probabil mulți dintre voi îl știți deja pe Andrei de pe blogul său, Where the rain falls. Ei bine, în această postare am plăcerea de a vorbi despre romanul său de debut, roman care urmează să apară la Editura Celestium, după cum am menționat și în titlu.

Trebuie să recunosc, pentru mine această „mișcare” sau „evoluție” a lui Andrei pe plan literar nu m-a luat prin surprindere, întrucât mă așteptam ca asta să se întâmple la un moment dat și mă bucur tare mult că această carte va fi, în sfârșit, publicată. Totodată, conținutul ei nu-mi este deloc străin, asta pentru că am lecturat-o deja prin luna august, când Andrei mi-a trimis pdf-ul. 

Înainte de a vă spune despre ce este vorba în carte, permiteți-mi să fac câteva remarci personale.
Eu nu prea citesc cărți în format electronic, însă de data aceasta curiozitatea a fost prea mare și, bineînțeles, i-am acordat o șansă. Cu toate acestea, m-am trezit apoi că rândurile curgeau unul după altul, paginile zburau, scroll, srcoll... și-apoi nimic. O terminasem.

Stilul lui Andrei de a scrie este unul care pe mine una m-a atras și m-a îndemnat pe tot parcursul lecturii să continui. Încă puțin; un cuvânt, un rând, o pagină, zeci de pagini. M-am simțit ca și cum aș fi fost prinsă în capcana vieții personajului Andrei, asistând și totodată trăind cu adevărat dramele acestuia. Cât despre poveste în sine, aceasta este una sensibilă și emoționantă, iar finalul... ei bine, dragii mei, finalul e cel care m-a convins că această carte merită de la mine 5 steluțe pe Goodreads.

Cred că e, într-adevăr, o carte de suflet; o carte despre iubire și neputință, despre pierdere și regăsire - dar mai mult decât atât, o carte despre a fi om, despre a fi uman. 

Pentru că nu am spus prea multe despre acțiune în sine, vă invit să citiți sinopsisul cărții pentru a vă face o idee:

„Povestea lui Andrei, un tânăr care, încă de mic, crește fără tată, imagine care îi stăruie în minte precum o umbră. Având o relație foarte apropiată de mama lui, încercând să treacă prin viață ținându-se, în întuneric, de mână, Andrei suferă un șoc când află ce este aceasta dispusă să facă doar pentru a-i fi lui bine. Astfel, simțind nevoia de a găsi răspunsuri care, mai degrabă, ar rămâne întrebări, el pleacă de acasă. În afara tabernaculului pântecului mamei sale, el îi întâlnește, pe rând, pe B. și Irina. Misteriosul B. este un personaj care, hiperbolizat, îi aduce aminte de tatăl său, iar Irina este muza, este himera care reprezintă o reîncarnare a mamei sale, o figură ștearsă, distompată a chipului maternal pe care acesta râvnește să-l sărute. În cei doi, Andrei va afla, deopotrivă, ce înseamnă dragostea și moartea, ura și disprețul, frumosul, dezamăgirea, visul, idealul, descoperind, încetul cu încetul, tainele ascunse ale vieții și frumusețea care sălășluiește în orice obraz roșiatic. Trăind extravisceral aproape, el pune accent pe amintiri, pe olfactivitatea vieții, pe forme și culori, pe metafore, pe dimensiuni și spații. De asemenea, ajuns la finele vieții sale, el dorește să-și scrie romanul prin care, astfel, să aibă certitudinea că viața lui, așa cum a fost, n-a fost degeaba!O călătorie în sufletul copilului care, în împrejurimile și circumstanțele vieții, devine om! Un spirit liber, dar încorsetat de dorul ucigător și de niște trăiri, ar spune unii, greșite. Andrei este, dincolo de a fi un personaj, o stare, este un mod de viață și un adevăr: copilul-omul-himera, are certitudinea sa atunci când vorbește despre lumea înconjurătoare - întotdeauna, indiferent de loc, timp, spațiu, figura mamei va reprezenta oglinda unui suflet bun, plin de candoare, dar înțeles greșit. O odă a sfințeniei mamei, a glasului ei răgușit și supus timpului.”

Adevărul e că la momentul acela, când am parcurs eu pdf-ul, știam destul de puțin despre ce avea să se întâmple, în sensul că nu citisem niciun sinopsis, iar faptul că, în carte, tânărul Andrei dorește să-și finalizeze romanul „să aibă certitudinea că viața lui, așa cum a fost, n-a fost degeaba” a fost un lucru cu totul neașteptat. De asemenea, pasajele referitoare la acest lucru mi-au plăcut foarte mult, le-am savurat de-a dreptul și, recunosc, la un moment dat chiar mi-au dat impresia că ar putea fi reale, ca și cum ar fi fost niște simple amintiri ale un scriitor care s-a decis la un moment dat să și le însemneze.

Personal, vă recomand cu drag acest roman, în cazul în care căutați o lectură ușoasă, dar sensibilă. N-aș putea garanta faptul că o să vă placă și vouă la fel mult, însă consider că dacă sinopsis-ul vă atrage, merită să-i acordați o șansă. ^_^

7 comentarii:

  1. Cât de mult aştept să apară pe piață! O, dar vai, să o şi citesc!
    Chiar îmi plac cărțile de genul, şi eu cred, după cum mă cunosc, că îmi va plăcea nespus de mult cartea lui Andrei. Şi coperta este minunată. ♡
    Apropo, sunt nouă pe aici! Sunt un boboc blogeriță şi am decis să socializez mai mult. ^.^
    Spor la lectură, o seară minunată să ai! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Daria! :3 Bine ai venit în lumea bloggerilor! :))
      Scuză-mă că îți răspund abia acum la comentariu, nu știu cum mi-a scăpat.
      Păăi, probabil ai observat deja, dar o mai zic și eu pentru orice eventualitate: momentan romanul poate fi comandat de pe site-ul Librex. ^_^
      Lecturi plăcute în continuare! Oh, și Sărbători fericite! :3 Te mai aștept pe blog!

      Ștergere
    2. Stai liniştită, se mai întâmplă! Ador blogul tău, îmi dă aşa o stare de linişte, am sentimente aşa profunde când te citesc! Te pricepi! ^.^
      Îți voi da link-ul blogului meu, hihi!
      http://www.cartile-noptii.blogspot.ro/?m=1
      Mulțumesc, asemenea! Un An Nou fericit! c:

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. care e linkul de la formatul PDF ??

    RăspundețiȘtergere
  4. M-a intrigat cartea, si chiar asa vrea sa o citesc, dar intrucit nu a aparut in librarii, nu am rabdare sa astept. Dati-mi va rog PDF-ul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Sandra! Cartea a apărut între timp în librării, o poți achiziționa de aici: https://www.librex.ro/fictiune/toate-sfarsiturile-sunt-la-fel.html. Îmi pare rău, dar nu îți pot trimite fișierul, întrucât eu l-am primit direct la autor pentru a-l citi și pentru a-mi exprima apoi părerea despre ea, nu pentru a-l partaja pe internet. E cam ilegală treaba asta... Nu cred că poate fi descărcat de undeva, oricum.
      Mulțumesc pentru înțelegere! O seară frumoasă îți doresc!

      Ștergere