vineri, 26 iunie 2015

„Belzhar” de Meg Wolitzer - Recenzie

Chiar dacă nu suntem neapărați adepți ai cărților Young Adult, mulți dintre noi ne mai aruncăm uneori în brațele unei astfel de lecturi, căci, la urma urmei, sunt de părere că și o astfel de lectură este necesară câteodată. O lectură ușoară, de vară - numai bună pentru o zi însorită pe plajă, că tot e sezonul.

Meg Wolitzer este o scriitoare americană care a scris primul său roman, Sleepwalking, pe când era studentă la Brown University, în acest roman fiind vorba despre trei fete obsedate de poezie și moarte. Scriitoarea a predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și Skidmore College. De asemenea, a fost artist invitat la Princeton University. 
Printre romanele sale se numără The Interestings (numită una dintre cele mai bune cărți ale anului 2014 de către The New York Times Book Review, The Washington Post și The Chicago Tribute; roman care a fost publicat la Editura Trei), The Uncoupling, The Ten-Year Nap, The Psition și The Wife.

Belzhar de Meg Wolitzer este o carte tipică care îi are în prim plan pe cinci adolecenți (citez) „fragili emoționali și foarte inteligenți”, aceștia cunoscându-se la cursul de Teme Speciale în Engleză din cadrul școlii cu internat, The Wooden Barn. Fiecare dintre cei cinci au fost aleși de către profesoara care predă cursul respectiv să participe la oră, iar acest algoritm de alegere sporește misterul cărții, întrucât niciunul dintre ei nu are habar de ce a fost ales. La acest curs toți cei cinci trebuie să citească Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și, de asemenea, fiecare dintre ei primește câte un jurnal în care să își scrie gândurile din când în când - acest jurnal reprezentând cheia către Belzhar, cu precizarea că Belzhar este numele ales de ei pentru a descrie acea lume „suprarealistă” în care pătrund de îndată ce încep a scrie în jurnal.
De menționat este că personajul nostru principal, Jam Gallahue, ajunge în această școală cu internat datorită suferinței care o cuprinde încă de când moare băiatul de care este îndrăgostită, Reeve Maxfield.

 Bun, un început frumos, o idee interesantă și originală, un concept interesant, însă nu exact ceea ce mă așteptam eu să găsesc printre paginile acestei cărți. Îmi permit să fiu puțin subiectivă și să menționez că au existat mai multe aspecte care nu mi-au plăcut, decât cele care mi-au plăcut.
Fiind o carte destinată adolescenților - inevitabil să nu ne întâlnim cu clișeul „fata bună și cuminte care se îndrăgostește pe băiatul singuratic, retras și atrăgător”. De aici se desprind niște drame adolescentine ale unei adolescente care poartă doi băieți în inimă - unul dintre ei fiind fostul ei iubit care a murit.

Și ca și cum n-ar fi fost adăugate deja destule clișee, finalul e cireașa de pe tort, îți trosnește așa una în față de nici n-ai idee ce te-a lovit. N-am să vi-l spun și o parte din mine chiar vă îndeamnă să citiți cartea doar ca să vedeți cum se termină și-apoi să-mi spuneți ce sentimente ați trăit. Să vă spun sincer, aș vrea mai mult să vă văd expresiile - dar mă mulțumesc și dacă îmi descrieți doar cum v-ați simțit.

Trecând peste toate aceste aspecte care, pe lângă faptul că mi-au displăcut profund, m-au și enervat pe alocuri, Belzhar este o carte care se citește ușor, destinată unui anumit public țintă: adolescenților. Cu toate că nu aș putea spune că mi-a plăcut cartea, i-am găsit și câteva plusuri: cumva este învăluită în mister, un mister care sporește lecturarea cărții și, de asemenea, conține multe dialoguri și nu există posibilitatea de a te împotmoli în descrieri lungi - ca, de altfel, orice Young Adult. Cred, de fapt, că sunt mai supărată pe personaje decât pe carte în sine. Mi-ar fi plăcut ca autoarea că creioneze personajele mai atent, cu mai multă minuționizate, nu să apeleze la primul clișeu pe care-l găsește pentru a descrie astfel lumea adolescenților. Dacă pesonajele astea cinci ar fi fost atât de „inteligente și speciale” pe cât sunt descrise în carte, m-aș fi așteptam la ceva mai mult, aș fi sperat ca viețile lor să depășească cumva monotonia, să iasă din tipar cumva, să impresionze. Mă scuzați, nu inteligente, ci „foarte inteligente”.

Iarăși, un lucru care mi-a plăcut și m-a intrigat a fost ideea de a scrie în jurnale și cum prin intermediul acestor jurnale cei cinci pătrundeau fiecare într-o lume himerică, perfectă, departe de latura realității. Lucrurile devin și mai interesante când jurnalul e pe sfârșite, căci nu știm ce se va întâmpla apoi. Această lume, Belzhar, va dispărea cu totul?
O idee foarte frumoasă, așezată însă pe lângă alte aspecte care lasă de dorit, din păcate.

Aș introduce și unele pasaje din carte care, personal, mi s-au părut complet banale (să nu zic penibile) și lipsite de sens, însă cred că am evidențiat deja destule puncte slabe ale acestei cărți (slabe din punctul meu de vedere, bineînțeles), așa că nu am să fac asta. Încerc, dar nu știu dacă îmi iasă, să scot de la cartea asta ce are ea mai bun.
Dacă a fost din cauza traducerii sau nu, aici n-aș putea să-mi dau cu părerea. Nu-mi place deloc arunc vina pe traducător căci, la urma urmei, trebuie să le apreciem munca traducătorilor pentru că ei fac posibilă publicarea atâtor volume străine.

Totuși, cumva cumva, în aceste 301 pagini am găsit și două secvențe care mi s-au părut simpatice, așa că am să le menționez pe acestea:
Vorbim despre roman, nu-i așa? Sau poate că nu. Vorbim despre noi înșine. Presupun că se poate întâmpla și una ca asta, atunci când vorbești despre o carte bună.
Uneori crezi că oamenii o să continue să existe pentru totdeauna, iar apoi îi pierzi fără niciun avertisment. 
Editura TREI
Nr. de pagini: 301
Anul apariţiei: 2014
Traducere din engleză de: Ciprian Șiulea

În caz că ați citit și voi această carte vă invit să-mi spuneți într-un comentariu ce v-a plăcut (sau ce nu v-a plăcut), sunt foarte curioasă! 

9 comentarii:

  1. Frumosă recenzia și îmi place că e sinceră - cu toate că nu ți-a plăcut cartea prea mult, ai reușit să surprinzi și niște aspecte foarte frumoase care, la o adică, m-ar face să încerc cartea.
    Oricum, am mai auzit că această carte nu e tocmai una dintre cele mai bune și e puțin clișeică.
    Mulțumim pentru recenzie și felicitări, am s-o citesc (cred) și am să revin cu o părere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și eu! Ești binevenit să-mi spui părerea ta după ce o citești, dacă vei ajunge totuși să faci asta!

      Ștergere
  2. Am auzit aşa multe despre cartea asta că sunt extrem de curioasă. Depresia şi felul în care este tratată mi se pare o temă uimitoare. Totuşi clişeul fată bună - băiat rău mă scoate aşa tare din minţi! Serios acum, chiar se pot contura poveşti frumoase şi altfel. Oricum, o să încerc să citesc mai întâi "Clopotul de sticlă" şi abia după „Belzhar”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa să faci! Am uitat să menționez asta în recenzie, dar și eu cred că ar fi fost mai okay dacă aș fi citit Clopotul de sticlă înainte. Deja știu cum se termină cartea aia acum, dar totuși asta nu mă determină să n-o mai citesc. De-asta ți-aș recomanda și eu să citești mai întâi Clopotul.. .
      În momentul în care am pus mâna pe cartea asta era prea mare curiozitatea și am zis că nu mai am răbdare până cumpăr și citesc cartea Sylviei Plath. :))

      Ștergere
    2. Păi aşa fac, se adaugă pe lista de lectură :) Poate până ajung să o citesc mă delectez aici cu o recenzie :D

      Ștergere
    3. Poate, poate. Mă gândesc să mă apuc zilele astea de ea, dar nu știu sigur. Știi cum e, vreau să citesc atât de multe cărți încât azi vreau să citesc ceva, mâine altceva, deci o să vedem. De citit tot o citesc eu!

      Ștergere
  3. Am vazut ca in descrierea cartii profesoara lor de literatura le-a sugerat elevilor sa citesca romanul Clopotul de sticla.Asa ca m-am apucat sa citesc romanul asta apoi am sa citesc Belzhar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună alegere! Lectură plăcută! Între timp am citit și „Clopotul de sticlă” și mi-a plăcut mult. Găsești, de asemenea, o recenzie pe blog, dacă dorești să o citești.

      Ștergere
  4. Eu am citit cartea,si mi-a placut mult,desi mai mult m-a frapeaza descrierea simtirilor eroinei principale,in rest e ok cartea,merita citita !
    M-a impresionat si despartirea sa zic asa,de realitate,e uimitor cum iluzia poate cuprinde atit de strins un om.

    RăspundețiȘtergere