„Împăratul muștelor” de William Golding - Recenzie

Este oare libertatea absolută sublimul sentiment de pasiune, de superioritate asupra vieții? Cine domină pe cine? Libertatea deplină – strigăm după ea, fugim, fugim în toate părțile pentru a da mâna cu ea, iar când ne atinge.. suntem oare capabili să mânuim această forță atât de mare care ne coboară pe umerii proprii?

Împăratul muștelor de William Golding este un clasic al secolului XX care înfățișează o realitate dură în care copiii, în loc să fie văzuți ca niște ființe inocente, au sufletul împăienjenit de ură, luptă pentru a supraviețui, se tem, acționează cu instinctul nebuniei și al ipocriziei întipărit în frunte. Sunt niște brute, pe scurt. Cum ar fi dacă, de pildă, ai citi o carte despre câțiva copii (aflându-se undeva pe la 6 ani) care ajung pe o insulă pustie în urma prăbușirii unui avion? Singuri pe o insulă pustie, nevoiți să acționeze după propriul instinct, trăind departe de regulile celor mari. Este aceasta aventura vieții lor sau cel mai mare coșmar avut vreodată?

Născut pe 19 septembrie 1911, scriitorul britanic William Golding scrie povestiri încă de la vârsta de 7 ani. Acesta urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University. Se angajează ca actor pentru scurt timp, apoi devine profesor, post pe care îl părăsește definitiv în 1961.

Experiența războiului la care participă – scufundarea navei germane Bismarck și debarcarea din Normandia – îl marchează profund pe scriitor, de aici luând naștere tema romanului său, Împăratul muștelor, apărut pentru prima dată în anul 1954. Această experiență îl împiedică să mai vadă în om o ființă inocentă, de aceea în această carte copiii sunt însăși înfățișarea răului pur.

Ceea ce m-a făcut să îmi doresc să citesc această carte este, inevitabil, faptul că este un clasic al secolului XX, iar autorul acestei cărți, William Golding, se întâmplă să fi primit și Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1983. Acum sunt mai sigură ca niciodată la gândul că omul acesta chiar a meritat acest premiu!

Adevărul este că m-a prins foarte bine și subiectul cărții, cred că am găsit în această carte un rău necesar, nu mă pot pronunța ca simțind vreun fel de dezgust sau ceva de genul față de autor pentru a întruchipa o asemenea lume sau față de personajele cărții pentru modul destul de crud și lipsit de umanitate în care acționează. Am simțit, pe de altă parte, fascinație. Poate suna clișeic, dar chiar consider că Împăratul muștelor este una din acele cărți care trebuie citite într-o viață. 

Citind pe coperta cărții, mi-au sărit ochii pe o afirmație care mi se pare că înfățișează cel mai bine această carte:

„O oglindă lucidă, obiectivă și înspăimântătoare a societății moderne.” – Times Literary Supplement

Să-mi fi plăcut oare mai mult de Piggy, băiatul grăsuț ce purta ochelari și cu ajutorul căror lentile se aprindea focul pe insulă? De Ralph, băiatul blond care se indentifică puțin cu rolul de lider, de conducător? Sau poate de Jack, vânătorul, cel curajos și de temut?
Cred că am fost atrasă tocmai de contrastul ce-a luat naștere la contactul dintre cele două tipologii de oameni, pe de o parte aflându-se cei care ar face orice numai pentru a fi salvați, iar la polul opus cei care se adaptează, vânează pentru a supraviețui, cei care trăiesc clipa (deși e cam impropriu spus).

Fiind naufragiați pe o insulă pustie în mijlocului Pacificului, sunt prezente printre descrieri și elementele naturii și ale mediului înconjurător în general, aici referindu-mă la ocean, lagună, reciful de corali, țărmul, cât și pădurea care devine unicul acoperiș al tinerilor. Aceste descrieri – aceste referiri bine alese – m-au făcut să pătrund întru totul în peisajul cărții și m-am simțit din nou (sentiment pe care l-am mai simțit și la alte cărți) prinsă într-o lume care nu înceta să-mi mai iasă din minte, am fost acaparată de aceste imagini ce nu încetau a mi se perinda în fața ochilor asemenea unui film reușit. Cu siguranță o lectură pe care o recomand tuturor!

Am extras, ca de obicei, câteva citate, de data aceasta înfățișând natura, de care am fost profund atinsă:

„reciful de coral și câțiva palmieri piperniciți, agățați pe porțiunile mai ridicate, se înălțau spre cer, tremurau, se rupeau în bucăți, alergau ca picăturile de ploaie pe sârmă sau se multiplicau ca într-o stranie succesiune de oglinzi.”

„Valurile alunecau de-a lungul insulei, prefăcându-se că o ignoră, ocupate cu alte treburi; era nu atât o înaintare, cât o urcare și o cădere spectaculoase ale întregului ocean. Acum marea avea să se retragă, în cascade și căderi de apă, avea să se cufunde dincolo de stânci și să lipească pe ele iarba de mare ca un păr lucios; apoi, oprindu-se, avea să se adune și să se înalțe cu un muget, umflându-se nestăpânită peste vârfuri și peste vegetație, cățărându-se pe micul recif, trimițând în cele din urmă un braț de talazuri în golf și sfârșindu-se la câțiva metri de el în degete de spumă.”

An aparitie: 2008

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 228

Traducere de Constantin Popescu