„Extrem de tare și incredibil de aproape” de Jonathan Safran Foer - Recenzie

Amintirile nu ne definesc în totalitate, ci ne completează. Fără ele - nu am fi cine suntem în momentul de față. Dar ce se întâmplă când ne îngropăm prezentul în ele? Fugim, fugim în trecut

pentru a ne regăsi eul trecut, ne îndreptăm către o himeră care să ne ofere confortul sufletesc de care avem nevoie. Trebuie să luăm în considerare, totuși, că există riscul de ne pierde cu totul în ele..

Jonathan Safran Foer s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura şi filozofia la Princeton University, unde ia mai multe premii de creative writing şi este remarcat de scriitoarea Joyce Carol Oates, iar în 2000 i se acordă premiul Zoetrope. Publică povestiri în reviste prestigioase ca Paris Review, Conjunctions, The New York Times şi The New Yorker. Este editorul antologiei de succes A Convergence of Birds: Original Fiction and Poetry Inspired by the Works of Joseph Cornell, un bestseller pe lista Boston Globe. În 1999 pleaca în Ucraina pentru a face cercetări asupra biografiei bunicului său, călătorie care îi inspiră romanul de debut, „Totul e iluminat” (Everything is Illuminated, 2002), premiat cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award şi ecranizat în 2005, în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal.

Nu știu câți dintre voi ați citit acest roman, așa că dați-mi voie să încep această recenzie spunându-vă că „Extrem de tare și incredibil de aproape” este exact genul acela de roman de care te îndrăgostești de la primele pagini și care îți frânge apoi inima. O carte care te scoate din monotonie, care te aruncă în viață, în miezul ei, acolo unde trăirile sunt simțite cel mai puternic. Este povestea tragică a unui suflet de copil care încearcă să-și găsească un sens vieții, cotrobăind trecutul. O combinație surprinzătoare între Jurnalul Annei Frank și Hoțul de cărți de Markus Zusak, întrucât Oskar Schell, personajul principal al romanului, prezintă iscusința Annei Frank, calități precum curajul și inocența vârstei caracterizându-l. Pe de altă parte, asocierea cu romanul lui Markus Zusak se datorează poveștii în sine, care m-a emoționat la fel de mult.

Pentru a vă introduce câte puțin printre paginile cărții - să vă spun câteva vorbe despre cum debutează această poveste. Romanul urmărește povestea (aș putea-o numi și dramă)  tânărului Oskar, al cărui tată a murit cu un an în urmă. Cotrobăind într-o zi printre lucrurile rămase ale tatălui său, Oskar găsește o vază albastră în care se află o cheie într-un plic. Această întâmplare declanșează intriga romanului, întrucât tânărul este cât de poate de determinat să descopere ceea ce deschide respectiva cheie - asta pentru a fi mai aproape de tatăl său. Întâmplarea face ca acesta să observe că pe plic este scris un nume, anume „Black”. Deținând acest indiciu, Oskar urmează să caute și să identifice toate persoanele cu acest nume din New York - pentru ca apoi să viziteze fiecare persoană în parte pentru a-i întreba dacă nu l-au cunoscut pe tatăl lui, Thomas Schell. De aici începe, într-adevăr, aventura vieții lui Oskar: își înfruntă fricile, face cercetări minuțioase, întâlnește persoane noi care urmează apoi să-i schimbe, într-un fel sau altul, viața.

O carte cu adevărat impresionantă, care te poate emoționa până la lacrimi. De menționat este că, pe lângă personajul lui Oskar, mai există doi naratori în acest roman - acest lucru conferind romanului o notă de autenticitate, după părerea mea, căci este primul roman pe care îl citesc în care doi dintre naratori (pe lângă Oskar) îmi dau impresia că mi se adresează mie, când de fapt aceștia se adresează fiecare unui alt personaj. O lectură antrenantă, din punctul acesta de vedere.

Misterul romanului este sporit și de chiriașul bunicii lui Oskar, un bătrân cu care Oskar nu are voie să discute, nici măcar să îl vadă. Nu am să vă spun acum care este rolul lui în roman, însă cred că de îndată ce aprofundezi lectura începi deja să ai o bănuială în legătură cu el. Totuși, Oskar ajunge să îl cunoască și de atunci decide să îl ia cu el în „expedițiile” lui în căutarea răspunsului referitor la acea cheie. Iarăși un lucru foarte interesant este faptul că acest bătrân nu vorbește deloc, ci comunică cu oamenii scriind notițe într-un carnețel, iar palmele acestuia sunt tatuate cu DA și NU pentru a avea „mai la îndemână” aceste răspunsuri.

Oskar se atașează numaidecât de bătrân și astfel se țese o frumoasă aventură a lor în căutarea necunoscutului. Vor găsi oare aceștia doi încuietoarea care să fie deschisă de acea cheie veche? Șanșele sunt mici, ne închipuim cu toții, însă nimeni n-are cum să-l subestimeze pe Oskar - căci determinarea lui întrece orice limită. Ce situații neprevăzute va genera toată această căutare? Vor găsi oare ceea ce căutau? Aș fi nedreaptă dacă nu v-aș lăsa pe voi singuri să aflați, nu-i așa?

Stau și mă uit la ecranul ăsta din fața mea și zău că singurul lucru care-mi vine în mine e: emoționantă! Copleșitoare! Jucăușă! Bine, se pare că îs mai multe lucruri care îmi vin în minte. Doar.. citiți-o! E genul acela de carte pe care îți dorești s-o mai poți citi o dată... pentru prima dată.

Limbajul abordat este unul simplu, iar textul este însoțit de o gamă variată de ilustrații care mai de care mai frumoase și mai semnificative (și trebuie să mă credeți pe cuvânt, căci nu am acum poze la îndemână să vi le arăt). Personal, ultimele ilustrații - chiar alea de la sfârșit - m-au terminat, m-au copleșit, mi-au pus capac și chiar vă recomand să nu vă uitați la ele decât atunci când ajungeți acolo, căci ele, însoțile de cuvintele lui Oskar din ultimele pagini, îți creează așa.. un gol în stomac; își au rolul doar însoțite de ultimele cuvinte ale lui Oskar pe care autorul ni se împărtășește.

Romanul de față a fost ecranizat în 2011, coordonat de către Stephen Daldry. Am ținut mult să vizionez și ecranizarea înainte de a scrie recenzia pentru a putea să spun câteva cuvinte și despre aceasta. Ei bine, mi-a plăcut, este o ecranizare reușită - cu precizarea că m-a deranjat faptul că au fost scoase multe momente din carte care mi s-au părut destul de importante. Cu toate acestea, am apreciat enorm faptul că, deși s-au omis unele lucruri, momentele care au fost prezentare au fost lucrate foarte bine și asta s-a văzut. M-a emoționat până la lacrimi și, sincer să vă spun, n-am mai plâns de ceva timp atât de mult la un film. Așa că merită să vă delectați și cu filmul - bineînțeles, după ce veți fi citit cartea!

Sper că nu v-am plictisit cu atâta textul, încerc să mă opresc aici, deși v-aș mai putea vorbi despre mama lui Oskar, o femeie inteligentă care își iubește atât de mult fiul și care ajunge chiar să.. intre în lumea acestuia, să gândească precum el. Sau despre persoanele pe care Oskar le întâlnește. Sau despre tatăl lui. Despre trecutul familiei Schell. Dar gata, gata, vă las pe voi să aflați..

„Mi-am petrecut viața învățând să simt din ce în ce mai puțin. Cu fiecare zi, simțeam mai puțin. Asta înseamnă să îmbătrânești? Sau e ceva mai rău? Nu te poți apăra de tristețe fără să te aperi de fericire.”

Editura Humanitas (Colecția Raftul Denisei)
Nr. de pagini: 424
Anul apariţiei: 2007
Traducere din engleză de Andra Matzal

Cartea poate fi comandă de AICI, cu o reducere de 20% și, bineînțeles, transport gratuit.

..iar în caz că ați făcut deja cunoștință cu acest Oskar și cu întreaga lui poveste, vă invit să-mi lăsați impresiile voastre într-un comentariu!