„Blestem curgerea timpului” de Per Petterson – Recenzie

În schimb, eu citeam cărți. Multe cărți, și lui i se părea atât de intens și de ademenitor felul în care mă cufundam în citit, încât de câteva ori a încercat el să mă copieze pe mine și îmi aduc aminte că asta m-a bucurat. 

Un roman nostalgic despre singurătate, despre relațiile dintre membrii unei familii – relații care suferă o ruptură – și despre inevitabila trecere a timpului.

Scriitorul norvegian Per Petterson (n. 1952) a debutat în 1987 cu volumul de povestiri Aske i munnen, sand i skoa (Cenușă în gură și nisip în pantofi). De atunci a publicat mai multe romane, între care Jeg nekter și Det er greit for meg (în curs de apariție la Editura Univers) și un volum de eseuri, ajungând printre cei mai traduși scriitori norvegieni. 

Cel mai cunoscut roman al autorului, Ut og stjæle hester (La furat de cai) – publicat în 2003 – a ajuns imediat best‑seller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste 140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți. În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. 

Să ne întoarcem acum la ale noastre, mai exact la romanul Blestem curgerea timpului. Romanul îl urmărește pe Arvid, un bărbat de o vârstă mijlocie a cărui viață pare a lua o întorsătură radicală – acesta, pe lângă faptul că trece printr-un divorț, este nevoit să facă față și maladiei grave care pune stăpânire pe mama lui. De asemenea, printre gândurile și îngrojorările acestuia se numără și situația politică a lumii.

Acest roman mi s-a părut să dorește să înfățișeze drumul lui Arvid către sine, felul cum se folosește de tot felul de podișuri interioare pentru a-și depăși situația și în același timp pentru a se descotorosi de persoana care era în trecut. Această izolare a personajului în sine, deși aici nu foarte pronunțată, mi-a amintit de un alt roman citit anul trecut, anume Apartamentul de Hakan Bicakci, un roman psihologic foarte bun și de o profunzime aparte.

Este, într-adevăr, un roman emoționant, destul de trist aș zice, iar ceea ce am apreciat cel mai mult la el cred că au fost imaginile surprinse, emoțiile create, toată acestă atmosferă tensionată – pentru că da, la un moment dat chiar mi s-a părut tensionată datorită conflictelor de natură interioară care se creează în jurul personajului principal.

Așa că n-am mai vorbit despre asta și am simțit cum mă înțeapă ochii și cum îmi ard picioarele, iar ea m-a împins la o parte, a trecut în sufragerie, pe urmă în dormitor și a închis ușa și apoi s-a lăsat tăcerea.

Alt pasaj: 

În toți acei ani, pe când locuiam în Veitvet, auzeam prin fereastra deschisă cum vagoanele se mișcau în noapte, auzeam sunetul roților de oțel frânate pe șinele de oțel și cântecul ciudat, trist și tânguitor al frânelor, pentru ca apoi să aud vagoanele legându-se unul de altul cu un clic, mână în mână, mă gândeam eu atunci, umăr lângă umăr, un sunet mângâietor în noaptea tăcută. 

Pe de altă parte, menționez că romanul de față nu este pentru oricine, întrucât cititorul neinteresat de subiect sau pur și simplu de soarta personajelor probabil se va plictisi ușor. Recunosc, am fost și eu unul dintre acei cititori care au amânat (destul de mult) lectura, asta pentru că nu mi-a captat atenția din primele pagini. Am trecut destul de greu peste primele 20-30 de pagini, urmând ca apoi să încep a mă identifica cu personajul principal, Arvid – mai ales că am aflat că e un împătimit al lecturii și a mai menționat pe ici, pe colo câte ceva despre Fitzgerald, cât și despre Mizerabilii lui Victor Hugo. Și până la urmă lectura s-a dovedit a decurge numai bine, având în vedere faptul că am terminat romanul în 2-3 zile.

Fără a avea vreo intenție de a vă dezvălui ceva ce nu ar trebui dezvăluit (adică fără a da spoilere), precizez doar că finalul mi-a lăsat un gol în stomac. Nici nu cred că aș putea să-l comentez, a fost ciudățel și neașteptat... și, repet, mi-a lăsat un gol imens în stomac.

Recomand cartea celor care doresc să citească despre lumea unui personaj care pare a se nărui și, bineînțeles, curioșilor care vor să afle care va fi soarta personajelor.

De la mine a primit 3 steluțe din 5 pe Goodreads. A fost o lectură plăcută, însă nu chiar una dintre preferatele mele.

Puteți achiziționa și voi acest roman de AICI.

Editura Univers
Nr. de pagini: 205
Anul apariţiei: 2014
Traducere din norvegiană de Karmen Bålko

Mulțumesc mult Editurii Univers pentru acest exemplar oferit pentru recenzie!