„Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath - Recenzie

Cum se face că uneori pare că avem totul, pare că viața ne surâde, însă, cu toate acestea, există un gol, acolo, în carapacea noastră interioară care ne împiedică să simțim bucuria reușitei, care ne fură din umanitate?

Născută în Boston, Massachusetts, în toamna anului 1932, Sylvia Plath este una dintre acele suflete feminine a căror prezență au marcat profund secolul al XX-lea. Confruntându-se cu depresia, aceasta trece prin diferite situații care îi schimbă, într-un fel sau altul, viața. Sylvia Plath este cunoscută în special pentru poeziile sale, talentul său fiind recunoscut încă de la o vârstă timpurie. În același an în care definitivează romanul de față, mai exact în anul 1963, roman publicat pentru prima dată sub pseudonimul Victoria Lucas, Sylvia Plath trece printr-o perioadă dificilă: mariajul îi eșuează, boala pune stăpânire pe ea și pe copiii ei, confruntându-se totodată cu o iarnă grea - astfel decurge la sinucidere. Printre volumele sale publicate ulterior se numără Ariel (1965), Crossing the Water (1971), Winter Trees (1971) și Collected Poems (1981). „Clopotul de sticlă” de primul și singurul ei roman.

Fiind un roman semi-autobiografic, romanul „Clopotul de sticlă” urmărește viața tinerei Esther Greenwood, o tânără cu un potențial mare care câștigă, alături de alte unsprezece fete, un concurs al unei reviste de modă, primind astfel o slujbă pe timp de-o lună la New York. În prima parte a romanului, să mă exprim așa, avem în prim plan viața acestei tinere din momentul în care ajunge la New York și începe a le cunoaște și pe celelalte fete. Totuși, încă de a început se observă o degradare a lui Esther. Ajunsă apoi acasă după acea lună petrecută la New York, Esther încearcă să se sinucidă, această întâmplare conducând-o la terapie psihiatrică și tratamente cu șocuri.

Personal, nu cred că este un roman brutal sau șocant, deși poate părea dur pe alocuri, însă ceea ce mi-a plăcut extrem de mult e că prin această duritate este înfățișată o realitate adevărată. Ar fi superficial din partea mea să spun că îmi place personalitatea protagonistei noastre, căci ce ai putea să apreciezi la un om care e distrus din punct de vedere psihic? Ceea ce mi-a plăcut, de fapt, a fost felul în care am putut exploata sufletul acestei tinere. Această tânără, Esther Greenwood, este un mister ea însăși, iar deciziile radicale pe care le ia nu știu dacă te înspăimântă, însă cu siguranță te intrigă. 

Un roman al rătăcirii și al regăsirii de sine. În tot acest timp, până la ieșirea din azilul la care urma să stea o perioadă de timp, Esther trăiește în interiorul unui clopot de sticlă, izolată de lume, de bucuria de a trăi, trăiește singură, în interiorul ei, observând cum viața trece pe lângă ea. Cred, de fapt, că fiecare dintre noi trăim sub propriul nostru clopot de sticlă, chiar dacă nu tot timpul, poate doar uneori; momentele acelea când ai nevoie de prezența ta desăvârșită, când vrei să fii singur cu tine însuți, să-ți faci ordine în gânduri.

În final pot doar să vă recomand cu căldură acest roman, nu este un roman care să te țină sufletul la gură, însă limbajul foarte accesibil și întâmplările prin care trece Esther (și totodată și însăși Sylvia Plath, în mod evident) îl fac un roman remarcabil. Să vă spun sincer, eu l-am terminat în doar câteva zile. Nu știu încă să vă spun de ce sunt atrasă atât de mult de romanele acestea semi-autobiografice sau doar autobiografice, poate pentru că sunt printre singurele care îți dau posibilitatea de a cunoaște mai mult ca niciodată o persoană, un suflet uman.

Ca întotdeauna, am selectat și câteva citate, pentru a vă familiariza puțin cu gândurile lui Esther:

Fete de genul ăsta mă îngrețoșează. Crăp de ciudă. În nouăsprezece ani, nu pusesem piciorul afară din New England până la excursia asta la New York. Era prima mea ocazie ca lumea și eu ce făceam? Stăteam ca fraiera și-o lăsam să-mi space printre degete.

- Spune-mi, Esther, munca ta nu te interesează. 

- O, ba da, ba da, i-am răspuns. Mă interesează foarte mult. 

- Îmi venea să strig în gura mare, de parcă în felul acesta aș fi făcut ca replicile mele să pară mai convingătoare, dar m-am abținut.

- Și cum vă simțiți în dimineața asta, domnișoară Greenwood?

Încercasem să-mi dau seama care dintre ei vorbise. Urăsc să spun ceva unui grup. [..] Și mai urăsc ca oamenii să te întrebe voios ce mai faci când știu că te simți ca dracu' și să se aștepte să spui „Bine”.

- Mă simt groaznic.

Editura Polirom
Nr. de pagini: 262
Anul apariţiei: 2012
Traducere din engleză de Alexandra Coliban

Voi ați citit acest roman? În caz că da, sunteți bineveniți să-mi spuneți ce impresii v-a lăsat vouă!

Un an de scris pe blog

Nici nu știu cu ce să încep. Da, astăzi, 13 iulie 2015, se împlinește exact un an de când am scris prima mea postare în calitate de „recenzor” sau „book blogger” sau cum vreți voi să-mi ziceți. Despre postarea de aici vorbesc.

Un an plin de bucurii și situații mai puțin plăcute, însă, cu toate astea, nu am renunțat să fac ceea ce îmi place: să citesc și să scriu despre cărțile citite. Totul a început din dorința de a-mi face eu ordine în gânduri, am început prin a scrie un fel de confesiuni legate de lecturile mele, apoi, cu timpul, mi-am dat seama că, vrând nevrând, nu scriu doar pentru mine, ci și pentru voi, cei care îmi sunteți alături zi de zi și fără de care atât eu, cât și blogul - nu am fi ajuns astăzi până aici. Pentru asta vă mulțumesc! Mulțumesc din suflet pentru fiecare comentariu ori postare citită, pentru fiecare sfat; mulțumesc sponsorilor (Litera, Univers, Herg Benet, librăria-anticariat Târgul Cărții, Libris) pentru sprijin, încurajări și pentru că ați crezut în mine și în munca mea!

Mutatea de pe platforma Wordpress pe Blogspot a fost un pas destul de mare și îndrăzneț, întrucât am pierdut unii cititori, însă n-am cum să regret o alegere care m-a făcut și mă face fericită în continuare. Aici scriu mai cu plăcere și sunt mulțumită în totalitate de aspectul blogului.

Una dintre constatările pe care le-am făcut anul acesta este următoarea: blogging-ul nu e numai despre „a te elibera de cuvinte”, despre a scrie doar pentru tine, nicidecum doar pentru sponsorizări, ci este despre oameni, despre a crea conexiuni, despre a descoperi în tine și în celălalt, în cel care te citește. Blogging-ul este o artă, „arta de a fi tu” aș zice, este despre a avea curajul de a-ți împărtăși gândurile cu persoanele care te citesc.

Concursuri am tot făcut și voi mai face, dar de asta m-am gândit o altfel de surpriză și, sper eu, să fi reușit să vă surprind în mod plăcut. Iată mica „surpriză”:

Tadaaaaam! Am încercat o aniversare cât mai colorată! :) Iar pentru că mi-a luat vreo 20 de minute să îmi amintesc de unde trebuie să iau codul pentru a insera clipul aici și pentru că timpul nu stă-n loc, am trecut în data de 14, daaar cel puțin am reușit să inserez video-ul aici!

Sper să vă placă și, că tot veni vorba, vă recomand cu căldură revista Pauza ta de relaxare (cea în care colorez eu aici), e foarte drăguță și chiar te poate face să te simți mai bine!

Bine, bine, întrebați-mă acum, dar voi cu ce vă alegeți din video-ul ăsta? Păi până vizionați voi chestiuța asta de mai sus, eu dau fuguța, fuguța să pregătesc o surpriză plină cu cărți, de data asta! Pentru voi, bineînțeles.

The sick book tag - Leapșa

Chiar mă întrebam când mai zăresc ceva tag-uri interesante prin blogosferă, însă nu a trebuit să caut mult, căci Diana de pe blogul Dreams Have Wings și Andrei de pe blogul Where the rain falls s-au gândit la mine și mi-au pasat numaidecât acest tag bolnav tare simpatic. Mulțumesc tare mult!

1. Diabet. O carte dulce, extrem de dulce.

Dulce, zici? Singura carte de dragoste care-mi vine și minte (și care mi-a plăcut foarte mult) e „Maitreyi” a lui Eliade, dar nu aș numi-o chiar „dulce”, ce să mai spun despre „extrem de dulce”. Deci asta nu merge.
Credeam că e nevoie să arunc o privire în bibliotecă, dar se pare că am găsit între timp exemplul perfect. E vorba de „Lorelei” de Ionel Teodoreanu. Cartea asta a fost atât de „dulce” încât nu am putut să o termin. Vorbesc serios. Am renunțat la ea nu pentru că nu ar fi fost scrisă frumos (pentru că are o scriitură foarte frumoasă), ci pentru că mă plictiseau îngrozitor lungile descrieri. Asta a fost vara trecută, așa că poate o să mai revin la ea în viitor totuși.

2. Varicelă. O carte pe care ai citit-o odată, dar nu o vei mai deschide vreodată.

Mă sperie gândul că poate nu voi mai deschide niciodată vreo carte care mi-a plăcut mult. Ceea ce vreau să spun e că da, există și posibilitatea de a nu mai deschide cărți care mi-au plăcut fiind prea ocupată cu altele sau din mai știu eu ce motive. Oricum, cartea ce urmează să o menționez nu cred că o voi mai deschide vreodată fiindcă nu mi-a plăcut aproape deloc (e singura carte de pe contul meu de Goodreads cu o singură steluță). Este vorba despre „Dacă aș rămâne„ de Gayle Forman.

3. Gripă. O carte contagioasa care s-a raspandit ca un virus.

Cărțile lui John Green? „Sub aceeași stea” și „Orașul de hârtie”. Cred că aș putea să menționez și „Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown, am observat că e destul de căutată și citită.

4. Ciclul. O carte pe care o citești în fiecare lună, an sau mai des.

Hmm, adevărul e că rar se întâmplă să recitesc vreo carte. Nu mai e același lucu ca și prima dată, pur și simplu. Mi-ar plăcea să recitesc cărți și să fie tot pentru prima dată, dacă asta are vreun sens. Când mă gândesc câte cărți necitite așteaptă să le descopăr, parcă nu m-aș întoarce în urmă..

5. Insomnia. O carte care te-a ținut treaz toată noaptea.

Foarte simplu: „Jumătatea rea” de Sally Green. Nu îmi mai amintesc mai nimic din ceea ce se întâmplă în această carte, sincer să vă spun, dar am devorat-o. Alte cărți care mi-au furat din somn o bună parte a nopții au fost „Înainte să adorm” S.J.Watson și „Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge, iar cartea care urmează să-mi mănânce puțin din orele de somn este „Neamul Corbilor: Copiii întunericului” de Lavinia Călina. Atât mă ține pe jar cartea asta! Mi se pare foarte captivantă până acum, o să revin cu o recenzie săptămâna viitoare, cel mai probabil.

6. Amnezie. O carte pe care ai uitat-o și a eșuat în a lăsa o impresie puternică în mintea ta.

Din păcate, mi se întâmplă destul de des să uit detalii cu privire la anumite cărți și asta mă doare atât de tare. Cam asta mi se întâmplă la romanele care au foarte multă acțiune și atunci uit anumite aspecte; ori a trecut o perioadă foarte lungă de timp de la citirea lor, un astfel de exemplu fiind „Singur pe lume” de Hector Malot. Cu rușine mărturisesc că n-am terminat cartea asta. Ce pot să spun?! Am fost un copil rebel (nu-i chiar cuvântul potrivit, știu) care nu prea iubea cărțile.

7. Astm. O carte care ți-a luat respirația (care te-a impresionat).

Citită chiar luna trecută: „Exuvii” de Simona Popescu. O carte absolut superbă. V-o recomand cu căldură! Ar mai merge menționate și „Jurnalul Annei Frank” sau „40 de zile” de Chris Simion.

8. Malnutriție. O carte care te-a lipsit de a mai vrea să mănânci.

„Suflet pierdut” de Silviu Urdea să fie? Nu sunt sută la sută sigură, dar parcă așa îmi amintesc că am întâlnit niște pasaje care parcă nu le-aș fi citit în timp ce mâncam.

9. Boala „călătoare”. O cartea care te-a luat într-o „călătorie” prin timp și spațiu.

Călătoare...Călătoarea...seria Outlander.. Te-ai prins? Bineînțeles că atunci când aud cuvântul „călătoare” mă gândesc numai la „Călătoarea” de Diana Galabdon, primul volum din seria Outlander care tocmai ce a apărut recent la Nemira! Am împrumutat de la bibliotecă primul volum (în engleză), dar am renunțat la el nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că lectura în engleză mi-ar fi luat mai mult timp și dacă tot apare și la noi am decis să citesc varianta în română după ce apare în librării și prind o reducere bună ca să o cumpăr!

Asta a fost tot. Având în vedere că mare parte din persoanele la care mă gândeam să dau tagul ori l-au făcut deja, ori au fost deja nominalizate - chiar nu știu pe cine să menționez. Prin urmare, vă nominalizez pe toți cei care citiți asta și nu ați făcut deja tagul!

Vă aștept cu un link către tag-ul vostru, după ce îl postați, iar în caz că nu aveți blog sunteți bineveniți să răspundeți într-un comentariu celor nouă cerințe.

„Extrem de tare și incredibil de aproape” de Jonathan Safran Foer - Recenzie

Amintirile nu ne definesc în totalitate, ci ne completează. Fără ele - nu am fi cine suntem în momentul de față. Dar ce se întâmplă când ne îngropăm prezentul în ele? Fugim, fugim în trecut

pentru a ne regăsi eul trecut, ne îndreptăm către o himeră care să ne ofere confortul sufletesc de care avem nevoie. Trebuie să luăm în considerare, totuși, că există riscul de ne pierde cu totul în ele..

Jonathan Safran Foer s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura şi filozofia la Princeton University, unde ia mai multe premii de creative writing şi este remarcat de scriitoarea Joyce Carol Oates, iar în 2000 i se acordă premiul Zoetrope. Publică povestiri în reviste prestigioase ca Paris Review, Conjunctions, The New York Times şi The New Yorker. Este editorul antologiei de succes A Convergence of Birds: Original Fiction and Poetry Inspired by the Works of Joseph Cornell, un bestseller pe lista Boston Globe. În 1999 pleaca în Ucraina pentru a face cercetări asupra biografiei bunicului său, călătorie care îi inspiră romanul de debut, „Totul e iluminat” (Everything is Illuminated, 2002), premiat cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award şi ecranizat în 2005, în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal.

Nu știu câți dintre voi ați citit acest roman, așa că dați-mi voie să încep această recenzie spunându-vă că „Extrem de tare și incredibil de aproape” este exact genul acela de roman de care te îndrăgostești de la primele pagini și care îți frânge apoi inima. O carte care te scoate din monotonie, care te aruncă în viață, în miezul ei, acolo unde trăirile sunt simțite cel mai puternic. Este povestea tragică a unui suflet de copil care încearcă să-și găsească un sens vieții, cotrobăind trecutul. O combinație surprinzătoare între Jurnalul Annei Frank și Hoțul de cărți de Markus Zusak, întrucât Oskar Schell, personajul principal al romanului, prezintă iscusința Annei Frank, calități precum curajul și inocența vârstei caracterizându-l. Pe de altă parte, asocierea cu romanul lui Markus Zusak se datorează poveștii în sine, care m-a emoționat la fel de mult.

Pentru a vă introduce câte puțin printre paginile cărții - să vă spun câteva vorbe despre cum debutează această poveste. Romanul urmărește povestea (aș putea-o numi și dramă)  tânărului Oskar, al cărui tată a murit cu un an în urmă. Cotrobăind într-o zi printre lucrurile rămase ale tatălui său, Oskar găsește o vază albastră în care se află o cheie într-un plic. Această întâmplare declanșează intriga romanului, întrucât tânărul este cât de poate de determinat să descopere ceea ce deschide respectiva cheie - asta pentru a fi mai aproape de tatăl său. Întâmplarea face ca acesta să observe că pe plic este scris un nume, anume „Black”. Deținând acest indiciu, Oskar urmează să caute și să identifice toate persoanele cu acest nume din New York - pentru ca apoi să viziteze fiecare persoană în parte pentru a-i întreba dacă nu l-au cunoscut pe tatăl lui, Thomas Schell. De aici începe, într-adevăr, aventura vieții lui Oskar: își înfruntă fricile, face cercetări minuțioase, întâlnește persoane noi care urmează apoi să-i schimbe, într-un fel sau altul, viața.

O carte cu adevărat impresionantă, care te poate emoționa până la lacrimi. De menționat este că, pe lângă personajul lui Oskar, mai există doi naratori în acest roman - acest lucru conferind romanului o notă de autenticitate, după părerea mea, căci este primul roman pe care îl citesc în care doi dintre naratori (pe lângă Oskar) îmi dau impresia că mi se adresează mie, când de fapt aceștia se adresează fiecare unui alt personaj. O lectură antrenantă, din punctul acesta de vedere.

Misterul romanului este sporit și de chiriașul bunicii lui Oskar, un bătrân cu care Oskar nu are voie să discute, nici măcar să îl vadă. Nu am să vă spun acum care este rolul lui în roman, însă cred că de îndată ce aprofundezi lectura începi deja să ai o bănuială în legătură cu el. Totuși, Oskar ajunge să îl cunoască și de atunci decide să îl ia cu el în „expedițiile” lui în căutarea răspunsului referitor la acea cheie. Iarăși un lucru foarte interesant este faptul că acest bătrân nu vorbește deloc, ci comunică cu oamenii scriind notițe într-un carnețel, iar palmele acestuia sunt tatuate cu DA și NU pentru a avea „mai la îndemână” aceste răspunsuri.

Oskar se atașează numaidecât de bătrân și astfel se țese o frumoasă aventură a lor în căutarea necunoscutului. Vor găsi oare aceștia doi încuietoarea care să fie deschisă de acea cheie veche? Șanșele sunt mici, ne închipuim cu toții, însă nimeni n-are cum să-l subestimeze pe Oskar - căci determinarea lui întrece orice limită. Ce situații neprevăzute va genera toată această căutare? Vor găsi oare ceea ce căutau? Aș fi nedreaptă dacă nu v-aș lăsa pe voi singuri să aflați, nu-i așa?

Stau și mă uit la ecranul ăsta din fața mea și zău că singurul lucru care-mi vine în mine e: emoționantă! Copleșitoare! Jucăușă! Bine, se pare că îs mai multe lucruri care îmi vin în minte. Doar.. citiți-o! E genul acela de carte pe care îți dorești s-o mai poți citi o dată... pentru prima dată.

Limbajul abordat este unul simplu, iar textul este însoțit de o gamă variată de ilustrații care mai de care mai frumoase și mai semnificative (și trebuie să mă credeți pe cuvânt, căci nu am acum poze la îndemână să vi le arăt). Personal, ultimele ilustrații - chiar alea de la sfârșit - m-au terminat, m-au copleșit, mi-au pus capac și chiar vă recomand să nu vă uitați la ele decât atunci când ajungeți acolo, căci ele, însoțile de cuvintele lui Oskar din ultimele pagini, îți creează așa.. un gol în stomac; își au rolul doar însoțite de ultimele cuvinte ale lui Oskar pe care autorul ni se împărtășește.

Romanul de față a fost ecranizat în 2011, coordonat de către Stephen Daldry. Am ținut mult să vizionez și ecranizarea înainte de a scrie recenzia pentru a putea să spun câteva cuvinte și despre aceasta. Ei bine, mi-a plăcut, este o ecranizare reușită - cu precizarea că m-a deranjat faptul că au fost scoase multe momente din carte care mi s-au părut destul de importante. Cu toate acestea, am apreciat enorm faptul că, deși s-au omis unele lucruri, momentele care au fost prezentare au fost lucrate foarte bine și asta s-a văzut. M-a emoționat până la lacrimi și, sincer să vă spun, n-am mai plâns de ceva timp atât de mult la un film. Așa că merită să vă delectați și cu filmul - bineînțeles, după ce veți fi citit cartea!

Sper că nu v-am plictisit cu atâta textul, încerc să mă opresc aici, deși v-aș mai putea vorbi despre mama lui Oskar, o femeie inteligentă care își iubește atât de mult fiul și care ajunge chiar să.. intre în lumea acestuia, să gândească precum el. Sau despre persoanele pe care Oskar le întâlnește. Sau despre tatăl lui. Despre trecutul familiei Schell. Dar gata, gata, vă las pe voi să aflați..

„Mi-am petrecut viața învățând să simt din ce în ce mai puțin. Cu fiecare zi, simțeam mai puțin. Asta înseamnă să îmbătrânești? Sau e ceva mai rău? Nu te poți apăra de tristețe fără să te aperi de fericire.”

Editura Humanitas (Colecția Raftul Denisei)
Nr. de pagini: 424
Anul apariţiei: 2007
Traducere din engleză de Andra Matzal

Cartea poate fi comandă de AICI, cu o reducere de 20% și, bineînțeles, transport gratuit.

..iar în caz că ați făcut deja cunoștință cu acest Oskar și cu întreaga lui poveste, vă invit să-mi lăsați impresiile voastre într-un comentariu!

Citite în luna iunie

N-am scris până acum o postare de genul datorită faptului că nu citesc atât de mult într-o lună, iar de obicei scriu oricum recenzii cărților pe care le citesc. Luna aceasta, nu știu cum, dar s-a întâmplat să nu scriu câte o recenzie la fiecare carte citită. Am să vă spun pe parcurs de ce.

Prin urmare, am decis să scriu o postare separată în care să vă prezint puțin cărțile citite în luna iunie.

1. „Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge

Conform Goodreads, aceasta este prima carte pe care am citit-o luna trecută. E adevărat, nu am început-o tocmai în iunie, ci în 31 mai - și am terminat-o în 2 iunie, deci mare parte din ea am citit în iunie.

O carte care mi-a plăcut extrem de mult, un thriller foarte bun pe care vi-l recomand cu drag!

2. „Oscar și Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt

E a doua oară când citesc această carte. Pur și simplu am simțit nevoia de a o reciti. Nu i-am scris încă o recenzie și nu știu dacă să-i mai scriu totuși sau nu. Mă mai gândesc.

Oricum, o carte emoționată și profundă de care vă veți atașa foarte ușor. Merită citită!

3. „Milarepa” de Eric-Emmanuel Schmitt

A doua carte scrisă de acest autor pe care am citit-o. Sincer, nu i-am scris o recenzie pentru că am început prin a amâna puțin scrierea recenziei și-apoi m-am trezit că nu-mi mai amintesc aproape nimic din carte. Am citit-o și recitit-o și pe aceasta - în aceeași zi, asta pentru că o citisem la școală și în gălăgia aceea am mai pierdut chestii pe ici, pe colo.
Totuși cred o voi mai reciti o dată pentru a-i scrie o recenzie.

4. „Belzhar” de Meg Wolitzer

Nu știu de ce am cumpărat cartea asta. Cred că e prima dată când regret că am cumpărat o carte - asta pentru că puteam să-mi iau în locul ei „Fata din tren” de Paula Hawkins, carte care sunt sigură că mi-ar fi plăcut înzecit!! Eh, cam asta e treaba cu „impulsurile de moment”.

Nu mi s-a părut chiar oribilă acum, dar era loc și de mai bine. Este, într-adevăr, o lectură ușoară îmbitată în mister, să zic așa, dar multe, multe aspecte lasă de dorit!

Oricum am oferit-o la schimb și voi primi în schimbul acestei cărți primul volum dintr-o trilogie (publicată tot la Trei) - ia să văd, vă gândiți și voi la aceeași trilogie oare?

5. „Exuvii” de Simona Popescu

Nici nu puteam termina luna mai bine, zău așa! O carte superbă pe care pur și simplu am iubit-o și încă o iubesc. Va fi cu siguranță în topul celor 10 cărți citite anul ăsta. De fapt aș putea spune că am plasat-o deja într-un top 5 „cele mai bune cărți citite vreodată”.

Astea au fost cărțile citite în luna iunie. În luna aceasta, până la momentul de față, am mai citit „Extrem de tare și incredibil de aproape” - carte despre care am vă vorbesc într-o recenzie foarte curând. Adevărul este că în locul acestei postări ar fi trebuit să fie recenzia respectivă, însă m-am hotărât să vizionez și ecranizarea cărții înainte de a mă apuca de recenzie... așa că azi mă voi uita și la film. Ieri, de asemenea, am început „Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath și îmi place foarte mult!

Voi ce ați mai citit sau ce plănuiți să mai citiți?
Vă aștept cu drag gândurile în secțiunea comentarii! :)

Concurs de manuscrise la Editura Univers

Dragi cititori, astăzi vin cu o super veste privind Editura Univers: e vorba de un concurs de manuscrise organizat de editură - ceea ce mi se pare o inițiativă atât de frumoasă de a promova valorile noastre românești. Să vedem ce ne spun prietenii de la editură..

„Literatura română contemporană poate sta oare alături de celelalte cărţi publicate până acum în traducere la Editura Univers în cei aproape cincizeci de ani de existenţă, alături de autori ca Márquez, Faulkner, Vian? Intenţionăm să aflăm! Autorii români care şi-ar dori să-şi vadă cărţile publicate la Univers sunt rugaţi să ne trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa concurs@edituraunivers.ro, până la data de 15 septembrie 2015. Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul nostru editorial. Vom anunţa pe 15 octombrie 2015 cărţile selectate.

Pot participa cărţi care fac parte din următoarele categorii:

•  Roman
•  Proză scurtă 
•  Literatură pentru copii
  De asemenea, atenţie, ilustratori!
•  Carte de colorat pentru adulţi

Pot participa autori din toată ţara, indiferent de vârstă şi CV.”

Acestea fiind spuse, dacă aveți înclinații către scris și ați scris ceva sau intenționați să o faceți - Editura Univers vă așteaptă cu brațele deschise manuscrisele până pe data de 15 septembrie 2015! Succes!

Nou în bibliotecă (3)

Salutări! Ce mai faceți? Ce mai citiți?

Astăzi, oficial, tocmai am de gând să vă prezint ultimele cărți cumpărate vara asta online (da, pun accent pe cuvântul ăsta - pentru că asta nu înseamnă că n-am să mai îmi iau câte ceva și din librării, dacă se întâmplă să ajung în vreuna și să am bani la mine).

Da, da, știu - prețurile librăriilor online sunt, mai ales în perioada asta, destul de reduse, dar parcă nici dintr-o librărie n-ai ieși fără măcar o carte luată la un preț cât de cât decent, nu?

N-o mai lungesc atât, și-am să trec direct la cărți.

Yaaas! Încep, inevitabil, cu cărțile comandate de la Târgul Cărții. Una dintre ele este aceasta, „Amprenta omului” de Sebastian Faulks. O carte care cântărește aproape un kg (nu glumesc), are în jur de 800 și ceva de pagini. Descrierea mi s-a părut tare interesantă și-am zis că sigur mi-ar plăcea, mai ales că simt nevoia să citesc niște cărți mai complexe, iar raportându-mă la numărul de pagini - cu siguranță este țesută o întreagă poveste captivantă.

Cea de-a doua carte din coletul respectiv este „Olive Twist” de Charles Dickens. Știți că ziceam la un moment dat că mă apuc de citit cărți în limba engleză? Singurele cărți în engleză pe care le aveam erau cele ale lui John Green și încă două cărți subțirele din colecția Penguin Classics, iar cum nu aveam chef de John Green (acum mă simt puțin prost, căci îmi dau seama că unii dintre voi poate și-ar dori atât de mult cărțile lui, iar eu le am, dar...nu le citesc).

Revenind la „Olive Twist”, descrierea m-a intrigat foarte mult și având în vedere că e și un roman clasic - m-am gândit că mi-ar plăcea.

„Sense and Sensibility” de Jane Austen. Da, încă n-am citit nicio cartea scrisă de Jane Austen și sunt foarte curioasă în privința ei. Vreau să îmi conturez așa o opinie despre felul în care scrie această scriitoare, așa că am adăugat și această carte în „Coșul de cumpărături”.

„Eat, pray, love” de Elizabeth Gilbert - un alt roman de care am tot auzit. Știu că nu e mare diferență între ediția în romană și cea în engleză, dar eu, din nu știu ce motiv, tot o găsesc mai atrăgătoare pe aceasta, iar cum varianta în română nici nu era pe stoc pe site-ul celor de la Târgul Cărții, am ales această ediție. Sper să-mi placă!

Și.. tadaaaam, carte câștigată! Îi mulțumesc frumos Alexandrei de pe blogul Cărți nemuritoare pentru această carte. După câte se pare, este al treilea volum dintr-o trilogie, deci o să mai aștepte puțin până fac rost de primele două volume. Oricum mă bucur așa mult că am câștigat-o, mi se pare super interesantă!

Întâmplarea face să primesc această carte de la o verișoară de-a mea care nu prea citește, așa că a decis să îmi dea mie cartea. După cum puteți observa - este o biografie a lui Leonardo Da Vinci. Sună bine. Nu știu dacă și când o voi citi, dar cel puțin acum știu că am posibilitatea de a face asta.

Aici se încheie acest tur și, deși sunt doar șase cărți, sunt destul de stufoase toate, vorbind de numărul de pagini, ceea ce înseamnă că o să mă solicite ceva mai mult. Dar voi ce cărți ați mai cumpărat? Ce mai citiți?