Litera lansează colecția de cărți educative „Academia copiilor isteți”

Litera lansează o nouă serie de cărți cu activități educative pentru copii cu ajutorul cărora cei mici pot învăța noțiuni elementare de matematică, limba română, desen prin metode de lucru noi și atractive.

Înainte de începerea noului an școlar, volumele cu personaje Disney îi așteaptă pe copii în librării. Acestea conțin activități distractive și jocuri interactive ce îi apropie pe copii de noțiunile elementare pe care le vor folosi în clasa I. Activitățile ordonate progresiv, în funcție de cunoștințele asimilate, și prezentate de eroii îndrăgiți ai desenelor animate preferate, sunt menite să trezească interesul copiilor pentru învățare. Jocurile, lucrul cu planșe detașabile, diploma finală acordată pentru rezultatele obținute în rezolvarea tuturor exercițiilor vor asigura adaptarea lor la primii ani de școală.

Primele volume ale colecției „Academia copiilor isteți” sunt: Prima mea carte de matematică, Învățăm scăderea, Învățăm adunarea, Învățăm să numărăm, Prima mea carte de limba română, Prima mea carte de desen, Ne jucăm și decupăm.

Litera a dezvoltat pe parcursul anilor numeroase colecții de cărți educative pentru copii: Copilul deștept, Școala celor șapte pitici, Biblioteca pentru toți copiii, Disney english, Citesc și mă joc, caiete de lucru, caiete de vacanță, enciclopedii și dicționare.

Leapșa: Summer and books

Am primit acest tag super simpatic de la Simina acum câteva zile (bine, de fapt acum șase zile) și încă de atunci păstrez deschisă fereastra către postarea ei în Chrome, să nu cumva să uit de el. Cred că principalul motiv pentru care am întarziat atât este reprezentat de... pozele pe care trebuie să le introduc.
Dar acum am rezolvat și cu pozele și-abia aștept să răspund cerințelor. Prin urmare, în caz că vreți să descoperiți mai bine ce se ascunde în mintea persoanei din spatele acestui blog, să invit să parcurgeți rândurile următoare.

1. E vară. Ai nevoie de un suc rece. Să spunem că nu ai nimic la îndemână, rece și de băut, dar ai o carte răcoritoare, plină de vitalitate și de suspans. Care ar fi aceea ?

„Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge sau o vreo carte asemănătoare cu aceasta. Este o lestură plină de suspans care pur și simplu creează dependență. Totul este extrem de bine conturat și gândit. I-am scris și o recenzie luna trecută, o puteți citi AICI.

2. Să spunem că biblioteca ta are nevoie de o restaurare. Fă o poză bibliotecii tale, atașeaz-o acestei cerințe și spune-ne care ar fi detefctul ei. (poți atașa doar o parte dacă dorești).

Am patru răftulețe de genul acesta. PATRU. Și aș mai avea nevoie de vreo trei, să zicem. Dar nu mă supără atât de mult acest fapt pentru că am unde să le pun oricum, hihi. Acesta este raftul destinat editurii Trei, mai sunt și niște micuți „intruși” de la Epica și Curtea Veche pe care nu am unde să îl pun, prin urmare și-au găsit locul aici, alături de Trei. Eh, sper fie confortabil locul.

3. Ai o soră/frate pasionat/ă de cărți ? Dacă nu, ai dori să fie pasionat/ă de cărți ?

Nu am nici soră și nici frate. Adică deloc. Și nu cred că mi-aș fi dorit să am fiindcă nu-mi place deloc când cineva „își bagă nasul” printre lucrurile mele, ceea ce bănuiesc că s-ar fi întâmplat dacă aș fi avut. Dar dacă totuși ar fi fost să fie, mi-ar fi plăcut să fie pasionat/ă de lectură, astfel am fi avut mare multe cărți împreună.

4. De când ai devenit pasionată de cărți, și de ce?

Cred că primele cărți pe care le-am devorat și care mi-au deschis o poatră către această lume a cărților au fost cele trei volume din trilogia „Forțele răului absolut” de Kelley Armstrong. Încă îmi amintesc cum făceam o oarecare întrecere cu o vecină „cine termină mai repede cartea”. Apoi am continuat cu seria „Academia vampirilor” de Richelle Mead. Genul acesta de cărți sunt exact acel gen de care, în momentul de față, mă feresc cât pot de tare. Nu mai sunt atrasă de așa ceva. Oh, și „Nu plânge sub clar de lună” mi-a plăcut prima dată când am citit-o, apoi am încercat să o recitesc și m-am speriat. E de-a dreptul.. detestabilă.
Țin neapărat să menționez ceva legat de ecranizarea primului volum din seria „Academia vampirilor”: filmul acela nu are nimic de-a face cu cartea, pur și simplu. E cea mai slabă ecranizare pe care am văzut-o vreodată. Îngrozitoare. 

Și de când am devenit pasionată de citit? Păi cam de un an am început să citesc așa mai mult. Citeam și înainte cu 2-3 ani, dar mult mai puțin.

5.Ai cunoscut mulți oameni de când ai blogul ?

Da, cu siguranță da. Mai mult decât atât, deținerea acestui blog m-a aproapiat de fel și fel de persoane care împărtășeau aceleași pasioni cu mine, în acest fel am descoperit multe bloguri ce au legătură cu cărțile și pe care le citesc în mod frecvent. E-adevărat, cu unii dintre ei am conversat mai puțin, cu alții mai mult, cu alții poate deloc, dar asta se poate schimba. 

În calitate de persoană care s-a mai întâlnit cu persoane cunoscute în mediul virtual, vă spun că e atât de frumos să te întâlnești cu persoană pentru prima dată „face to face” și să o cunoști deja destul de bine. Sper ca pe viitor să ajung să întâlnesc și persoane din lumea bloggingului!

6. Colegii de școală și profesorii, cunoscuții și rudele știu despre blogul tău ?

Îmi place întrebarea asta, îmi aduce aminte de un moment atât de drăguț din timpul școlii. Da, colegii mei de clasă știu de blogul meu, unii chiar îl urmăresc, alții mai puțin. Despre profesori nu știu ce să zic, știu doar că profesoara de franceză știe, asta pentru că întâmplarea face ca la ora dânsei să afle și restul clasei. Să vă povestesc. Vorbeam despre viitor, despre ce studii avem de gând să urmăm, dorințe pentru viitor, chestii de genul acesta. Eu sunt o fire destul de nehotărâtă, prin urmare când mi-a venit rândul am spus că mă gândesc să dau la Farmacie și ca să nu fie răspunsul meu atât de vag și nesigur am adăugat și faptul că orice aș face, o să continui să scriu recenzii pe blogul meu. Și-apoi, cum url-ul blogului meu poate părea destul de dificil, am fost rugată să-i scriu doamnei profesoare adresa blogului meu pe cartea de franceză. Asta s-a întâmplat anul ăsta școlar, cred că chiar în semestrul doi.

Cât despre rude.. hmm, nu cred. Părinții mei știu că am blog și că scriu recenzii la cărți, adică nici n-ar fi fost posibil să nu știe fiindcă na, atunci când primesc cărți „gratis” (adică pentru recenzii) cred că orice și-ar pune ceva întrebări. Oricum, de citit, nu cred că îl citesc. Mie mi-e indiferent.

7. Spune o carte cu o copertă extrem de roz.

„Turnul sinucigașilor” de Nick Hornby sau „Alegerea” de Kiera Cass.

8.Asculți muzică ? Care sunt artiștii și melodiile tale preferate?

Bineînțeles că ascult muzică, cine nu face asta? Oh, presimt să răspunsul ăsta va fi mai mult decât vă așteptați. Momentan sunt blocată pe James Bay și Years & Years. Am o mică obsesie pe unele melodii cântare de aceștia. De pildă, „Scars” și „Let it go” de la James Bay mi se par două piese pur și simplu perfecte. La fel și videoclipul de la „Let it go”, căci cealaltă piesă încă nu are un videoclip, dar vă recomand ACEST clip. Mai recomand și „Clocks go forward”!

De la Years & Years nu-mi plac multe melodii, dar îmi place mult coverul lor „Breathe”, după melodia ce-i aparține lui Sean Paul (dar sună mult mai bine decât melodia originală, părerea mea!). Îmi plac mult și trupe românești precum: Alternosfera, Robin and the Backstabbers, Les Elephantes Bizzares, Coma, Luna amară și Pistol cu capse. De asemenea, melodiile lui Ben Howard mă liniștesc sau cele ale lui Ed Sheeran. 

9. Dorești să scrii cărți ?

Momentan nu, poate în viitor. Am mai început ceva povestioare în trecut, dar de finalizat n-am finalizat nimic. Chestia e că sunt extrem de critică privitor la textele pe care le scriu și ajung greu să fiu mulțumită de ele și cred că de-asta mă feresc de asta. Iar în momentul de față, după cum am mai spus câtorva persoane, nu am ceva atât de special de trimis mai departe încât să merite să fie scris. Nu știu dacă înțelegeți ceva din ceea ce încerc să spun, dar pur și simplu n-am acel impuls care să mă îndemne să încep să scriu o carte; prefer să citesc operele altora.

Și că tot veni vorba de scris, cred că a venit momentul să vă spun că da, mai scriam pe un blog (tot personal) înainte să-mi creez acest blog. Dar nu despre cărți, ci texte persoane, versuri sau simple gânduri. Nu știu exact când și de ce n-am mai scris acolo, poate pentru simplu fapt că n-am mai simțit nevoia.

10. Să vedem dacă ești ordonată. Fă o poză unei părți din camera ta, chiar acum.

Pentru cerința aceasta am pregătit poza postată la cerința numărul 2, întrucât uitasem de acea provocare cu biblioteca și-avem de gând să vă arăt cât de ordonată mi-e biblioteca (sau doar un raft din ea), dar având în vedere împrejurările improvizez puțin și să vă las poza asta cu chestii portocalii și galbene, două culori care-mi plac atât de mult.

11.Ești pasionată de limbi străine ?

Nu chiar. Engleza îmi place, evident, dar cea de-a doua limbă pe care o studiez la școală, anume franceză, nu prea. Nu se prea prinde de mine mare lucru.

12. Au existat vreodată persoane care să te facă să nu mai citești ?

Nu, doar persoane care încearcă să mă facă să mă simt prost pentru că citesc, zic ei, „foarte mult”. Dar, bineînțeles, pentru mine asta e un compliment.

13. Cu ce limbă străină, sport, activitate, mâncare, sau om ai asemăna cititul ?

După cum zicea și Simina, pentru unii chiar ar putea fi o „limbă străină” cititul, dar eu mai degrabă l-aș asemăna cu mâncare, poate ceva fructe, că doar actul de a citi e la fel de sănătos și hrănește extrem de bine mintea.

14. Spune-ne 20 de lucruri ciudate sau interesante despre tine.

1. M-am gândit de dimineață la cerința asta, dar probabil tot voi scrie alte chestii decât cele la care m-am gândi.
2. Iubesc pisicile.
3. Îmi place ploaia.
4. Dacă aș putea, aș alege să dorm ziua și să stau noaptea trează;
5. De fapt fac des ceea ce am scris mai sus.
6. De fapt (x2) aș vrea să nu trebuiască să dorm deloc.
7. Iubesc Clujul.
8. De cele mai multe ori, când sunt supărată sau pur și simplu nu mă simt bine - mă găsiți pe tumblr sau pe pagina celor de la berlin-artparasites. Saaaau în grădină citind.
9. Mi se spune că scriu mai mult decât vorbesc.
10. Port aparat dentar de aproape un an de zile și îl iubesc.
11. Acest tratament ortodontic mi-a schimbat viața și sunt foarte mulțumită de el până acum.
12. Îmi place să îmi admir cărțile și să le aranjez.
13. Urăsc pepenele galben (că tot e vară).
14. Îmi plac la nebunie evenimentele precum „Color Run” - pline de culoare și fericire.
15. Vreau să-mi vopsesc vârfurile verzi.
16. Asta pentru că verdele e culoarea mea preferată.
17. Iubesc din tot sufletul să merg cu trenul, mai ales să citesc pe tren.
18. Coloratul mă relaxează.
19. Recomand filmul The lovely bones!
20. Mă gândesc să scriu o postare în care să vă recomand și filme, nu numai cărți.

15. Ce zodie ești ?

Fecioară. 31 august.

16. Ce fel de elevă ești ?

Hmm, nu știu! Eu zic că-s destul de cuminte!

17.Atașează o poză cu multe dintre cărțile tale (aranjate în ce fel vrei tu, absolut oricum)

*repostată; e de câteva luni poza, acum arată destul de schimbat raftul*

18. Atașează o poză cu tine și cartea preferată.

Doar asta o am, deși n-aș putea spune că am o singură carte preferată.

19. Ai un animal de companie ? Atașează o poză cu el.

20.Atașează o poză amuzantă.

21 Atașează câteva poze cu desenele tale.

Nu le găsesc, îmi cer scuze. Le am într-un dosar, însă habar nu am pe unde e! Poate cu altă ocazie, hihi. Oricum nu am talent la așa ceva.

22. În încheiere, ce dorești să le transmiți cititorilor tăi?

Să fie ei înșiși și să nu renunțe niciodată la ceea ce îi definesc. Și multe mulțumiri pentru prezența pe blog!

P.S: Precizez că acest tag a fost început săptămâna trecută și terminat... acum (și n-am mai modificat începutul).

Dau acest tag tuturor celor care vor să-l preia!

„Neamul Corbilor: Copiii întunericului, vol. 1” de Lavinia Călina - Recenzie

Ce faci atunci când ești în pericol, când întreaga ta existență stă sub semnul întrebării, când răul e pretutindeni? Fugi, te ascunzi, încerci să mergi mai departe, apoi fugi și mai tare, cât mai departe.. dar ce se întâmplă când nu mai ai unde să fugi, când ești prins, când ești captiv în propriul tău coșmar? Ei bine, atunci începe adevărata aventură..

Pentru început, vă invit să faceți cunoștință cu autoarea acestui roman, Lavinia Călina.
Lavinia Călina s-a născut revolutionară, în decembrie ’89.Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timisoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul ca poate într-o zi se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firma (Calina Audio-Video). „Neamul Corbilor: Copiii întunericului” este cel de-al doilea volum publicat de Lavinia, primul fiind „Ultimul avanpost”.

„Neamul Corbilor: Copiii întunericului” mi s-a părut un roman foarte bine construit, plin de originalitate care nu a încetat să mă surprindă până la ultima pagină.

În acest roman este vorba despre două adolescente cu personalități relativ diferite, Roxana și Nicol.

  Roxana este tipa cuminte, eleva care avea doar note bune la școală, participa la diferite olimpiade și pierdea nopțile în camera sa de cămin alături de câte o carte bună. Nicol, pe de altă parte, e cea care trece la acțiune, cea care ia inițiativă în orice situație, tipa dură, să zic așa. Cu toate acestea, viețile acestora două se schimbă radical în noaptea aceea... în noaptea aceea în care cele două adolescente sunt nevoite să îngroape o parte din ele în adâncul acelei nopți - și să adopte un alt stil de viață împreună.Prin urmare, aceste două tinere se văd nevoie să se mute într-un orășel nu prea cunoscut, ascuns între munți, care nu figurează pe hartă. 

 Roxana și Nicol, cu toate că sunt vrăjitoare și dețin puteri supranaturale, nu fac parte din niciun neam de vrăjitori. Tocmai de asta nu sunt în nicio secundă în siguranță, întrucât răul poate pândi la cel mai apropiat colțișor, iar „întunericul” e mai aproape decât ar fi crezut... Vor fugi oare și de data aceasta sau îi vor înfrunta pe cei care le vor răul? Răspunsul îl veți afla doar citind cartea.

Bun, acum că v-am relatat, pe scurt, despre ce este vorba în acest roman, permiteți-mi să fiu ceva mai subiectivă. Mărturisesc că, personal, n-am mai citit de mult un roman fantasy, cu vrăjitoare, ființe cu puteri supranaturale sau chestii din această sferă literară, însă acest roman a venit exact la momentul potrivit, mi-era dor de o astfel de lectură - genul ăla de lectură care te ține cu sufletul la gură. 

Mi-a plăcut mult faptul că întâmplările sunt relatate din două perspective, anume din perspectiva Roxanei și a Nicoletei (Nicol). Mi s-a părut interesant modul în care alternează capitolele, având astfel posibilitatea de a observa lucrurile din două unghiuri diferite.

Alt lucru care m-a surprins în mod plăcut a fost acțiunea, căci se întâmplă atât de multe evenimente, care mai de care mai neașteptate și mai palpitante, iar unele dintre ele mai că îți dau fiori. Un roman asemenea unui amalgam de gânduri, de sentimente. Frică, magie, iubiri neașteptate, acțiune, intrigi tensionante, putere, libertate - toate sub același acoperiș, adică într-un singur roman. Recomand acest roman cu drag dacă sunteți în căutare de un roman captivant, care să nu vă lase să dormiți și, bineînțeles, în special iubitorilor genului.

Când ești pe fugă, nu te mai gândești la ce lași în urmă, la persoanele pe care s-ar putea să nu le mai vezi, la locurile frumoase prin care nu o să te mai plimbi, la prieteni în compania cărora nu o să mai bei o bere, la cartea pe care nu ai mai returnat-o la bibliotecă. Și cu siguranță nu te gândești că ai uitat pe noptieră CD-ul cu formația preferată. Nu, atunci când fugi, tot ce vrei e să scapi, să ajungi cât mai repde posibil într-un loc în care nimeni să nu te conoască și nimeni să nu știe ce ai făcut.

 Mai frică mi-a fost de oamenii care se amestecă printre razele soarelui, cei ce te amăgesc cu un zâmbet cald și o îmbrățișare, cei ce te ademenesc cu vocea lor suavă, cei care te trădează fără să clipească. Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric știi la ce te poți aștepta, să îți fie frică de lumină, cică lumina e cea care te orbește.

Mulțumesc frumos autoarei pentru exemplarul oferit spre recenzare!Puteți achiziționa și voi acest roman de pe Libris (AICI) sau direct de pe site-ul editurii Herg Benet (AICI).

Editura Herg Benet 

Nr. de pagini: 283
Anul apariţiei: 2014

Desigur, dacă ați citit deja acest roman puteți să-mi lăsați impresiile voastre într-un comentariu. 

Nou în bibliotecă (4)

Ei, iată că m-am mai cumințit puțin în ultima perioadă. N-am mai cumpărat nicio carte de câteva săptămâni, dar asta nu înseamnă că n-au mai „apărut” cărți noi la mine în bibliotecă. Ce pot să spun, când nu vin eu la ele, vin ele după mine.. haha. Bine, bine, lăsând gluma la o parte, să vă prezint cărțile:

Cartea cu care încep este „Falsă identitate” de Mirela Oprea, carte care a ajuns la mine acum câteva luni, însă se pare că am uitat să o includ în posările anterioare. Mă îndoiesc ca mulți dintre voi să fi auzit de carte, căci nu prea am văzut vorbindu-se de ea. Acum nu știu să vă spun mai mult decât faptul că Mirela Oprea este o scriitoare constănțeancă, iar acesta este romanul său de debut.

Am fost plăcut surprinsă când am fost întrebată dacă doresc să primesc romanul doar pentru simplu fapt că îmi place să citesc. Mai e și semnat de autoare. Mulțumesc!
Cartea poate fi achiziționată online accesând următoarele site-uri: Elefant.ro, Libris.ro, Pravaliacucarti.ro, Books-express.ro sau Self-Publishing.ro.

„Neamul corbilor: Copiii Întunericului” de Lavinia Călina. Primită direct de la autoare spre recenzare. Mulțumesc! Am citit-o deja și mi-a plăcut mult. În curând recenzia!

Dacă tot am început cu volume semnate, să mai continui cu unul, nu? Mulțumesc mult autorului pentru carte! Cartea asta a fost o surpriză încă de când am primit-o (fiindcă nu mă așteptam), până ce am terminat-o de citit (asta pentru că m-a surprins în mod plăcut). Recezia curând, de asemenea!

Încă o carte primită pentru recenzie. E vorba de un volum de poezioare, o să-l citesc zilele următoare. Recenzia va apărea pe site-ul GoodRead.ro, unde, după cum probabil știți, mai scriu recenzii.

În sfârșit am pus mâna pe frumusețea asta! Nu sunt tocmai un mare cititor „Leda” - dar cartea asta chiar mă atrage. Din nou, mulțumesc Cărți nemuritoare!

Și ultima, dar nu cea din urmă, cartea care mi-a făcut ziua mai bună: „Când Dumnezeu era iepure” de Sarah Winman. Atât îmi place când primesc colete surpriză, zău! Bine, de fapt așteptam coletul acesta de ceva vreme, însă azi se pare că nu m-am gândit deloc la el.. până ce am fost sunată de curier. Mulțumesc frumos, Editura Litera!

Atât deocamdată. Acum nu-mi rămâne decât să mă apuc serios de citit și de scris recenzii! :)

Voi ce cărți ați mai adăugat în bibliotecă? 

De asemenea, vă invit să-mi spuneți dacă ați citit vreo carte din cele menționate de mine și cum vi s-au părut!

Noutăți de la Editura Univers

1.      ll Maresi. Cronici dinMânăstirea Roșie, Maria Turtschaninoff, traducere Karmen Bålko

Primul volum al trilogiei Cronici din Mânăstirea Roșie, Maresi este o carte despre chipurile întunecate ale Răului și despre puterea magică a prieteniei capabile să învingă totul, povestea unei fete care descoperă pe insula femeilor nu numai cunoașterea din cărți, dar și forța străveche, irezistibilă, redutabilă a feminității.

Maria Turtschaninoff (n. 1977) a început să scrie încă de la vârsta de cinci ani. Autorii ei preferați sunt Michael Ende, J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis. A devenit cunoscută pentru abilitatea ei de a crea lumi fictive impregnate de realism magic, inspirate din istorie și conținând elemente din mitologie și povești. Romanele sale pentru adolescenți (Arra, Underfors, Anaché, Maresi) i‑au adus Mariei Turtschaninoff Finlandia Junior Prize, The Swedish YLE Literature Prize și Society of Swedish Literature Prize.

„Maresi este povestea dramatică, scrisă cu multă îndemânare și fantezie, a unei lumi matriarhale izolate pe o insulă, un refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și opresive. În această carte plină de un suspans feroce, memorabilă, cu acțiunea situată într‑un trecut nedeterminat, există multe analogii cu femeile și fetele din societățile moderne: cunoașterea îi oferă lui Maresi, personajul principal, puterea de a schimba lumea.“
Juriul Finlandia Junior Prize 2014

2.      Portretul reginei, Emmanuel Kattan, traducere Diana Crupenschi

Colecția Romanul secolului XXI

                     

„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străină viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască într‑un colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care n‑o va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).

Emmanuel Kattan a studiat filosofia la Universitatea din Montréal, orașul său natal, și la Oxford. Și‑a publicat primul roman, Nous seuls (Noi singuri), în 2008 la Éditions du Boréal. Au urmat Les Lignes de désir (Cărări clandestine), în 2012, tradus de Editura Univers, și Le Portrait de la reine (Portretul reginei).

 3.      Problema umană, François Emmanuel, traducere Irinel Antoniu

Ce legătură există între lumea corporatistă contemporană şi Holocaust? În această narațiune alegorică, François Emmanuel scoate în evidenţă dezumanizarea produsă prin cinismul unui limbaj abstract şi tehnic. Eroul cărţii, psiholog într‑o mare firmă, primeşte ingrata misiune de a‑şi supraveghea propriul şef, dar mizele se dovedesc mai mari decât bănuise, iar peste dramele prezentului (criză, concedieri, restructurare) se profilează în filigran ororile trecutului.

François Emmanuel (născut la Fleurus, în Belgia, în 1952) este de profesie psihiatru. Participarea, în 1979, la Teatr Laboratorium al marelui regizor Jerzy Grotowski îl va stimula să scrie ficțiune. Debutează în 1989 cu romanul Retour à Satyah şi continuă să publice constant atât proză, cât şi poezie. La Passion Savinsen îi aduce în 1998 Premiul Rossel, iar Regarde la vague Premiul Trienal pentru roman în 2007. În 2004, devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia. La question humaine (2000), tradusă în cincisprezece limbi, este ecranizată de regizorul Nicolas Klotz, cu Mathieu Amalric în rolul principal.

4.      Escal-vigor, Georges Eekhoud, traducere Irinel Antoniu

Castelul Escal‑Vigor şi insula din jurul lui, Smaragdis, sunt scena pe care se construieşte utopia tânărului nobil Henry de Kehlmark. Dorinţa acestuia de a trăi conform naturii sale se loveşte de prejudecăţile unei întregi comunităţi care, deşi nu se dă înapoi de la propriile‑i excese, nu poate accepta dragostea dintre doi bărbaţi.

Georges Eekhoud (1854‑1927) a debutat cu două volume de poezii, dar avea să se impună prin romane precum Kees Doorik (1883) sauNoua Cartagină (1888; până acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se apropie de mişcările anarhiste. Romanul Escal‑Vigor (1899), unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea, provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de Zola, André Gide sau Anatole France. În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.

 5.      Ziua Morților, Cees Nooteboom, traducere Luminița Bobu

Seria de autor Cees Nooteboom

Un regizor olandez de documentare filmează lucruri socotite de ceilalţi banale şi neinteresante, într‑un Berlin care poartă, asemenea lui, o tragică urmă a trecutului. Existenţa lui în mijlocul unui grup pitoresc de prieteni – care amestecă discuţiile despre artă şi istorie cu ospeţe la fel de spectaculoase – este tulburată de apariţia unei femei misterioase. Cineastul încearcă atunci să unească toate acele cadre vagi şi să dea sens propriei sale vieţi, iar povestea de dragoste se inserează în întinsa meditaţie asupra istoriei şi amintirii care este romanul lui Nooteboom.

Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul Philip și ceilalți. Opt ani mai târziu, a publicat Cavalerul e mort, un scurt roman borgesian despre un scriitor care se sinucide, lăsându‑i manuscrisul cărții sale neterminate unui alt scriitor, care la rândul lui repetă istoria. Următorul roman, Ritualuri, a fost cartea care l‑a consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize, primită cu foarte multe elogii în Olanda și tradusă în mai multe limbi. Următoarea poveste, Paradisul pierdut, Vulpile vin noaptea i‑au adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel. Ziua Morților a fost salutată de presa literară ca „o carte de o frumusețe orbitoare“ (De Volkskrant), „un roman în care autorul aduce în discuție toate întrebările pe care ar trebui să și le pună oamenii secolului XX“ (De Telegraaf).

6.      Biografia, Didier Desbrugères, traducere Ana Mihăilescu

Colecția Globus

Fiecare copil vine pe lume cu biografia gata scrisă. E responsabilitatea părinţilor, desigur, să angajeze din timp un biograf bun. Dar biografii buni nu se găsesc chiar pe toate drumurile, iar tarifele lor sunt destul de pipărate. Cu bani puţini, Harry şi Zadel nu‑şi permit să‑i cumpere fiului lor, Simon, decât o biografie de mâna a doua, ba chiar una neterminată. Când viaţa lui se apropie de paginile albe, Simon descoperă că mai sunt şi alţii ca el, oameni cu biografii incomplete sau ale căror destine prescrise s‑au pierdut într‑un incendiu sau care s‑au revoltat şi au reuşit să se elibereze singuri din capcana cuvintelor. Biografia este o distopie transparentă care îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni le‑au schiţat părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul leneş şi prost‑dispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui corector bun, în vieţile noastre s‑ar strecura greşeli catastrofale?

Didier Desbrugères s-a născut în 1960 şi locuieşte în Bretagne. A ţinut o galerie de artă, a lucrat în domeniul aeronauticii, a practicat pictura şi sculptura. A debutat în 2010 cu romanul Delegatul (premiul Draveil pentru roman de debut), apoi a publicat romanul Biografia(2013) şi volumul de proză scurtă Limon (2014).

„Fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski“, Ouest-France.

„În Biografia, nu emoţia este cea care adânceşte un rid nou pe chipul cititorului, ci chiar surpriza. […] Astfel de romane sunt hrană, omagii aduse stomacului nostru literar. Se întâmplă adesea să te simţi absorbit de o lectură, mult mai rar să simţi cum ieşi din ea stors, răvăşit, încântat, ca de pe o altă planetă.“ Le Vif

„Un univers se impune. Şi, de asemenea, un autor cu o scriitură unică, vibrând de umanitate. Această poveste atemporală, volubilă şi complexă, devine, în acest fabulos teatru care e viaţa, rând pe rând amuzantă, stranie, umanistă şi profundă […] Cu un stil strălucitor graţie căruia redescoperim toată bogăţia limbii franceze şi curioasele ei subtilităţi, Didier Desbrugères ne conduce spre cel mai profund strat al sufletului omenesc.“ Librăria Gargan’Mots

Concurs de fidelitate (1)

Salut, salut! Ce mai faceți?

Da, da, știu, spusesem în postarea de AICI că voi posta concursul acesta imediat după ce termin de scris postarea respectivă, însă era prea târziu și trebuia să termin de citit și o carte, deci l-am amânat pentru.. câteva ore?

Oricum, acum sunt aici, mai pregătită ca niciodată să dau startul primului concurs de fidelitate de pe blogul acesta (blogspot, căci am mai organizat și altele, dar pe wordpress). Cărțile pe care le puteți câștiga sunt următoarele:

• „Oameni de hârtie” de Salvador Plascencia; „O carte ludică și îndrăzneață, violentă și macabră.” – New York Times
• „Casa de la malul mării” de Santa Montefiore (vol 1+2);două volume numai bune de citit acum vara, de luat la plajă sau pur și simplu savurate alături de o cană de ceai, într-o zi călduroasă
• „Pentru cine bat străzile” de Valeria Sitaru; o carte în care scriitoarea ne prezintă diferite străduțe din București; fiecare capitol reprezintă o stradă sau bulevard, ceea ce mi se pare foarte original și interesant.
  „Țineți în mâini un volum scânteietor, inedit. Nici un scriitor n-a mai făcut ce a reușit Valeria Sitaru, să dea viață (colorată, surprinzătoare, tensionată) unor biete străzi, ridicându-le la rangul de subiecte care mai și vorbesc, dacă pui cartea aproape de ureche le poți auzi” – Răzvan Petrescu

Pentru a participa la acest concurs tot ce trebuie să faceți este să îndepliniți următoarele cerințe:

1. Urmăriți prin GFC (Google Friend Connect) acest blog (în bara din dreapta, vă înregistrați cu ajutorul contului de Google unde scrie „Comunitatea blogului”)
2. Adăugați-mă într-un cerc de-al vostru (tot în bara din dreapta – „Adaugă-mă într-un cerc”)
3. Distribuiți această postare pe Facebook în mod public
4. Apoi vă întoarceți aici și lăsați un comentariu în care vă anunțați participarea, incluzând, de asemenea, numele vostru GFC și linkul distribuirii

Acum tot ce trebuie ce trebuie să faceți este să fiți cât mai activi pe blog, comentând la postările din lunile IUNIE, IULIE și AUGUST (vor urma).

Concursul începe astăzi, 14 iulie 2015, și se termină pe data de 15 august 2015, urmând ca apoi să număr comentariile participanților și să aleg câștigătorii.

Am uitat să menționez: vor fi doi câștigători - cel cu cele mai multe comentarii își va alege două cărți sau trei (în funcție de cărțile dorite, fiindcă cele două volume „Casa de la malul mării” vin la pachet), urmând ca cealaltă sau celelalte să fie trimise către al doilea câștigător.

În cazul în care doi (sau mai mulți) participanți au același număr de comentarii, cel care a lăsat mai din timp comentariile va avea prioritate.
**Update: Comentariile trebuie să aibă un conținut, să conțină o opinie - nu doar două, trei cuvinte aruncate acolo doar pentru a face „un punct” în concurs.
Puteți comenta și de mai multe ori la aceeași postare, în cazul în care doriți să răspundeți unui comentariu publicat de alt cititor (sau de mine).

Acestea fiind spuse, vă urez succes tuturor!

Iar dacă aveți orice fel de nelămuriri sau întrebări, nu ezitați să mă întrebați și eu vă voi răspunde în cel mai scurt timp posibil.

„Clopotul de sticlă” de Sylvia Plath - Recenzie

Cum se face că uneori pare că avem totul, pare că viața ne surâde, însă, cu toate acestea, există un gol, acolo, în carapacea noastră interioară care ne împiedică să simțim bucuria reușitei, care ne fură din umanitate?

Născută în Boston, Massachusetts, în toamna anului 1932, Sylvia Plath este una dintre acele suflete feminine a căror prezență au marcat profund secolul al XX-lea. Confruntându-se cu depresia, aceasta trece prin diferite situații care îi schimbă, într-un fel sau altul, viața. Sylvia Plath este cunoscută în special pentru poeziile sale, talentul său fiind recunoscut încă de la o vârstă timpurie. În același an în care definitivează romanul de față, mai exact în anul 1963, roman publicat pentru prima dată sub pseudonimul Victoria Lucas, Sylvia Plath trece printr-o perioadă dificilă: mariajul îi eșuează, boala pune stăpânire pe ea și pe copiii ei, confruntându-se totodată cu o iarnă grea - astfel decurge la sinucidere. Printre volumele sale publicate ulterior se numără Ariel (1965), Crossing the Water (1971), Winter Trees (1971) și Collected Poems (1981). „Clopotul de sticlă” de primul și singurul ei roman.

Fiind un roman semi-autobiografic, romanul „Clopotul de sticlă” urmărește viața tinerei Esther Greenwood, o tânără cu un potențial mare care câștigă, alături de alte unsprezece fete, un concurs al unei reviste de modă, primind astfel o slujbă pe timp de-o lună la New York. În prima parte a romanului, să mă exprim așa, avem în prim plan viața acestei tinere din momentul în care ajunge la New York și începe a le cunoaște și pe celelalte fete. Totuși, încă de a început se observă o degradare a lui Esther. Ajunsă apoi acasă după acea lună petrecută la New York, Esther încearcă să se sinucidă, această întâmplare conducând-o la terapie psihiatrică și tratamente cu șocuri.

Personal, nu cred că este un roman brutal sau șocant, deși poate părea dur pe alocuri, însă ceea ce mi-a plăcut extrem de mult e că prin această duritate este înfățișată o realitate adevărată. Ar fi superficial din partea mea să spun că îmi place personalitatea protagonistei noastre, căci ce ai putea să apreciezi la un om care e distrus din punct de vedere psihic? Ceea ce mi-a plăcut, de fapt, a fost felul în care am putut exploata sufletul acestei tinere. Această tânără, Esther Greenwood, este un mister ea însăși, iar deciziile radicale pe care le ia nu știu dacă te înspăimântă, însă cu siguranță te intrigă. 

Un roman al rătăcirii și al regăsirii de sine. În tot acest timp, până la ieșirea din azilul la care urma să stea o perioadă de timp, Esther trăiește în interiorul unui clopot de sticlă, izolată de lume, de bucuria de a trăi, trăiește singură, în interiorul ei, observând cum viața trece pe lângă ea. Cred, de fapt, că fiecare dintre noi trăim sub propriul nostru clopot de sticlă, chiar dacă nu tot timpul, poate doar uneori; momentele acelea când ai nevoie de prezența ta desăvârșită, când vrei să fii singur cu tine însuți, să-ți faci ordine în gânduri.

În final pot doar să vă recomand cu căldură acest roman, nu este un roman care să te țină sufletul la gură, însă limbajul foarte accesibil și întâmplările prin care trece Esther (și totodată și însăși Sylvia Plath, în mod evident) îl fac un roman remarcabil. Să vă spun sincer, eu l-am terminat în doar câteva zile. Nu știu încă să vă spun de ce sunt atrasă atât de mult de romanele acestea semi-autobiografice sau doar autobiografice, poate pentru că sunt printre singurele care îți dau posibilitatea de a cunoaște mai mult ca niciodată o persoană, un suflet uman.

Ca întotdeauna, am selectat și câteva citate, pentru a vă familiariza puțin cu gândurile lui Esther:

Fete de genul ăsta mă îngrețoșează. Crăp de ciudă. În nouăsprezece ani, nu pusesem piciorul afară din New England până la excursia asta la New York. Era prima mea ocazie ca lumea și eu ce făceam? Stăteam ca fraiera și-o lăsam să-mi space printre degete.

- Spune-mi, Esther, munca ta nu te interesează. 

- O, ba da, ba da, i-am răspuns. Mă interesează foarte mult. 

- Îmi venea să strig în gura mare, de parcă în felul acesta aș fi făcut ca replicile mele să pară mai convingătoare, dar m-am abținut.

- Și cum vă simțiți în dimineața asta, domnișoară Greenwood?

Încercasem să-mi dau seama care dintre ei vorbise. Urăsc să spun ceva unui grup. [..] Și mai urăsc ca oamenii să te întrebe voios ce mai faci când știu că te simți ca dracu' și să se aștepte să spui „Bine”.

- Mă simt groaznic.

Editura Polirom
Nr. de pagini: 262
Anul apariţiei: 2012
Traducere din engleză de Alexandra Coliban

Voi ați citit acest roman? În caz că da, sunteți bineveniți să-mi spuneți ce impresii v-a lăsat vouă!

Un an de scris pe blog

Nici nu știu cu ce să încep. Da, astăzi, 13 iulie 2015, se împlinește exact un an de când am scris prima mea postare în calitate de „recenzor” sau „book blogger” sau cum vreți voi să-mi ziceți. Despre postarea de aici vorbesc.

Un an plin de bucurii și situații mai puțin plăcute, însă, cu toate astea, nu am renunțat să fac ceea ce îmi place: să citesc și să scriu despre cărțile citite. Totul a început din dorința de a-mi face eu ordine în gânduri, am început prin a scrie un fel de confesiuni legate de lecturile mele, apoi, cu timpul, mi-am dat seama că, vrând nevrând, nu scriu doar pentru mine, ci și pentru voi, cei care îmi sunteți alături zi de zi și fără de care atât eu, cât și blogul - nu am fi ajuns astăzi până aici. Pentru asta vă mulțumesc! Mulțumesc din suflet pentru fiecare comentariu ori postare citită, pentru fiecare sfat; mulțumesc sponsorilor (Litera, Univers, Herg Benet, librăria-anticariat Târgul Cărții, Libris) pentru sprijin, încurajări și pentru că ați crezut în mine și în munca mea!

Mutatea de pe platforma Wordpress pe Blogspot a fost un pas destul de mare și îndrăzneț, întrucât am pierdut unii cititori, însă n-am cum să regret o alegere care m-a făcut și mă face fericită în continuare. Aici scriu mai cu plăcere și sunt mulțumită în totalitate de aspectul blogului.

Una dintre constatările pe care le-am făcut anul acesta este următoarea: blogging-ul nu e numai despre „a te elibera de cuvinte”, despre a scrie doar pentru tine, nicidecum doar pentru sponsorizări, ci este despre oameni, despre a crea conexiuni, despre a descoperi în tine și în celălalt, în cel care te citește. Blogging-ul este o artă, „arta de a fi tu” aș zice, este despre a avea curajul de a-ți împărtăși gândurile cu persoanele care te citesc.

Concursuri am tot făcut și voi mai face, dar de asta m-am gândit o altfel de surpriză și, sper eu, să fi reușit să vă surprind în mod plăcut. Iată mica „surpriză”:

Tadaaaaam! Am încercat o aniversare cât mai colorată! :) Iar pentru că mi-a luat vreo 20 de minute să îmi amintesc de unde trebuie să iau codul pentru a insera clipul aici și pentru că timpul nu stă-n loc, am trecut în data de 14, daaar cel puțin am reușit să inserez video-ul aici!

Sper să vă placă și, că tot veni vorba, vă recomand cu căldură revista Pauza ta de relaxare (cea în care colorez eu aici), e foarte drăguță și chiar te poate face să te simți mai bine!

Bine, bine, întrebați-mă acum, dar voi cu ce vă alegeți din video-ul ăsta? Păi până vizionați voi chestiuța asta de mai sus, eu dau fuguța, fuguța să pregătesc o surpriză plină cu cărți, de data asta! Pentru voi, bineînțeles.

The sick book tag - Leapșa

Chiar mă întrebam când mai zăresc ceva tag-uri interesante prin blogosferă, însă nu a trebuit să caut mult, căci Diana de pe blogul Dreams Have Wings și Andrei de pe blogul Where the rain falls s-au gândit la mine și mi-au pasat numaidecât acest tag bolnav tare simpatic. Mulțumesc tare mult!

1. Diabet. O carte dulce, extrem de dulce.

Dulce, zici? Singura carte de dragoste care-mi vine și minte (și care mi-a plăcut foarte mult) e „Maitreyi” a lui Eliade, dar nu aș numi-o chiar „dulce”, ce să mai spun despre „extrem de dulce”. Deci asta nu merge.
Credeam că e nevoie să arunc o privire în bibliotecă, dar se pare că am găsit între timp exemplul perfect. E vorba de „Lorelei” de Ionel Teodoreanu. Cartea asta a fost atât de „dulce” încât nu am putut să o termin. Vorbesc serios. Am renunțat la ea nu pentru că nu ar fi fost scrisă frumos (pentru că are o scriitură foarte frumoasă), ci pentru că mă plictiseau îngrozitor lungile descrieri. Asta a fost vara trecută, așa că poate o să mai revin la ea în viitor totuși.

2. Varicelă. O carte pe care ai citit-o odată, dar nu o vei mai deschide vreodată.

Mă sperie gândul că poate nu voi mai deschide niciodată vreo carte care mi-a plăcut mult. Ceea ce vreau să spun e că da, există și posibilitatea de a nu mai deschide cărți care mi-au plăcut fiind prea ocupată cu altele sau din mai știu eu ce motive. Oricum, cartea ce urmează să o menționez nu cred că o voi mai deschide vreodată fiindcă nu mi-a plăcut aproape deloc (e singura carte de pe contul meu de Goodreads cu o singură steluță). Este vorba despre „Dacă aș rămâne„ de Gayle Forman.

3. Gripă. O carte contagioasa care s-a raspandit ca un virus.

Cărțile lui John Green? „Sub aceeași stea” și „Orașul de hârtie”. Cred că aș putea să menționez și „Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown, am observat că e destul de căutată și citită.

4. Ciclul. O carte pe care o citești în fiecare lună, an sau mai des.

Hmm, adevărul e că rar se întâmplă să recitesc vreo carte. Nu mai e același lucu ca și prima dată, pur și simplu. Mi-ar plăcea să recitesc cărți și să fie tot pentru prima dată, dacă asta are vreun sens. Când mă gândesc câte cărți necitite așteaptă să le descopăr, parcă nu m-aș întoarce în urmă..

5. Insomnia. O carte care te-a ținut treaz toată noaptea.

Foarte simplu: „Jumătatea rea” de Sally Green. Nu îmi mai amintesc mai nimic din ceea ce se întâmplă în această carte, sincer să vă spun, dar am devorat-o. Alte cărți care mi-au furat din somn o bună parte a nopții au fost „Înainte să adorm” S.J.Watson și „Ghici cine moare primul” de M.J. Arlidge, iar cartea care urmează să-mi mănânce puțin din orele de somn este „Neamul Corbilor: Copiii întunericului” de Lavinia Călina. Atât mă ține pe jar cartea asta! Mi se pare foarte captivantă până acum, o să revin cu o recenzie săptămâna viitoare, cel mai probabil.

6. Amnezie. O carte pe care ai uitat-o și a eșuat în a lăsa o impresie puternică în mintea ta.

Din păcate, mi se întâmplă destul de des să uit detalii cu privire la anumite cărți și asta mă doare atât de tare. Cam asta mi se întâmplă la romanele care au foarte multă acțiune și atunci uit anumite aspecte; ori a trecut o perioadă foarte lungă de timp de la citirea lor, un astfel de exemplu fiind „Singur pe lume” de Hector Malot. Cu rușine mărturisesc că n-am terminat cartea asta. Ce pot să spun?! Am fost un copil rebel (nu-i chiar cuvântul potrivit, știu) care nu prea iubea cărțile.

7. Astm. O carte care ți-a luat respirația (care te-a impresionat).

Citită chiar luna trecută: „Exuvii” de Simona Popescu. O carte absolut superbă. V-o recomand cu căldură! Ar mai merge menționate și „Jurnalul Annei Frank” sau „40 de zile” de Chris Simion.

8. Malnutriție. O carte care te-a lipsit de a mai vrea să mănânci.

„Suflet pierdut” de Silviu Urdea să fie? Nu sunt sută la sută sigură, dar parcă așa îmi amintesc că am întâlnit niște pasaje care parcă nu le-aș fi citit în timp ce mâncam.

9. Boala „călătoare”. O cartea care te-a luat într-o „călătorie” prin timp și spațiu.

Călătoare...Călătoarea...seria Outlander.. Te-ai prins? Bineînțeles că atunci când aud cuvântul „călătoare” mă gândesc numai la „Călătoarea” de Diana Galabdon, primul volum din seria Outlander care tocmai ce a apărut recent la Nemira! Am împrumutat de la bibliotecă primul volum (în engleză), dar am renunțat la el nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că lectura în engleză mi-ar fi luat mai mult timp și dacă tot apare și la noi am decis să citesc varianta în română după ce apare în librării și prind o reducere bună ca să o cumpăr!

Asta a fost tot. Având în vedere că mare parte din persoanele la care mă gândeam să dau tagul ori l-au făcut deja, ori au fost deja nominalizate - chiar nu știu pe cine să menționez. Prin urmare, vă nominalizez pe toți cei care citiți asta și nu ați făcut deja tagul!

Vă aștept cu un link către tag-ul vostru, după ce îl postați, iar în caz că nu aveți blog sunteți bineveniți să răspundeți într-un comentariu celor nouă cerințe.

„Extrem de tare și incredibil de aproape” de Jonathan Safran Foer - Recenzie

Amintirile nu ne definesc în totalitate, ci ne completează. Fără ele - nu am fi cine suntem în momentul de față. Dar ce se întâmplă când ne îngropăm prezentul în ele? Fugim, fugim în trecut

pentru a ne regăsi eul trecut, ne îndreptăm către o himeră care să ne ofere confortul sufletesc de care avem nevoie. Trebuie să luăm în considerare, totuși, că există riscul de ne pierde cu totul în ele..

Jonathan Safran Foer s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura şi filozofia la Princeton University, unde ia mai multe premii de creative writing şi este remarcat de scriitoarea Joyce Carol Oates, iar în 2000 i se acordă premiul Zoetrope. Publică povestiri în reviste prestigioase ca Paris Review, Conjunctions, The New York Times şi The New Yorker. Este editorul antologiei de succes A Convergence of Birds: Original Fiction and Poetry Inspired by the Works of Joseph Cornell, un bestseller pe lista Boston Globe. În 1999 pleaca în Ucraina pentru a face cercetări asupra biografiei bunicului său, călătorie care îi inspiră romanul de debut, „Totul e iluminat” (Everything is Illuminated, 2002), premiat cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award şi ecranizat în 2005, în regia lui Liev Schreiber, cu Elijah Wood în rolul principal.

Nu știu câți dintre voi ați citit acest roman, așa că dați-mi voie să încep această recenzie spunându-vă că „Extrem de tare și incredibil de aproape” este exact genul acela de roman de care te îndrăgostești de la primele pagini și care îți frânge apoi inima. O carte care te scoate din monotonie, care te aruncă în viață, în miezul ei, acolo unde trăirile sunt simțite cel mai puternic. Este povestea tragică a unui suflet de copil care încearcă să-și găsească un sens vieții, cotrobăind trecutul. O combinație surprinzătoare între Jurnalul Annei Frank și Hoțul de cărți de Markus Zusak, întrucât Oskar Schell, personajul principal al romanului, prezintă iscusința Annei Frank, calități precum curajul și inocența vârstei caracterizându-l. Pe de altă parte, asocierea cu romanul lui Markus Zusak se datorează poveștii în sine, care m-a emoționat la fel de mult.

Pentru a vă introduce câte puțin printre paginile cărții - să vă spun câteva vorbe despre cum debutează această poveste. Romanul urmărește povestea (aș putea-o numi și dramă)  tânărului Oskar, al cărui tată a murit cu un an în urmă. Cotrobăind într-o zi printre lucrurile rămase ale tatălui său, Oskar găsește o vază albastră în care se află o cheie într-un plic. Această întâmplare declanșează intriga romanului, întrucât tânărul este cât de poate de determinat să descopere ceea ce deschide respectiva cheie - asta pentru a fi mai aproape de tatăl său. Întâmplarea face ca acesta să observe că pe plic este scris un nume, anume „Black”. Deținând acest indiciu, Oskar urmează să caute și să identifice toate persoanele cu acest nume din New York - pentru ca apoi să viziteze fiecare persoană în parte pentru a-i întreba dacă nu l-au cunoscut pe tatăl lui, Thomas Schell. De aici începe, într-adevăr, aventura vieții lui Oskar: își înfruntă fricile, face cercetări minuțioase, întâlnește persoane noi care urmează apoi să-i schimbe, într-un fel sau altul, viața.

O carte cu adevărat impresionantă, care te poate emoționa până la lacrimi. De menționat este că, pe lângă personajul lui Oskar, mai există doi naratori în acest roman - acest lucru conferind romanului o notă de autenticitate, după părerea mea, căci este primul roman pe care îl citesc în care doi dintre naratori (pe lângă Oskar) îmi dau impresia că mi se adresează mie, când de fapt aceștia se adresează fiecare unui alt personaj. O lectură antrenantă, din punctul acesta de vedere.

Misterul romanului este sporit și de chiriașul bunicii lui Oskar, un bătrân cu care Oskar nu are voie să discute, nici măcar să îl vadă. Nu am să vă spun acum care este rolul lui în roman, însă cred că de îndată ce aprofundezi lectura începi deja să ai o bănuială în legătură cu el. Totuși, Oskar ajunge să îl cunoască și de atunci decide să îl ia cu el în „expedițiile” lui în căutarea răspunsului referitor la acea cheie. Iarăși un lucru foarte interesant este faptul că acest bătrân nu vorbește deloc, ci comunică cu oamenii scriind notițe într-un carnețel, iar palmele acestuia sunt tatuate cu DA și NU pentru a avea „mai la îndemână” aceste răspunsuri.

Oskar se atașează numaidecât de bătrân și astfel se țese o frumoasă aventură a lor în căutarea necunoscutului. Vor găsi oare aceștia doi încuietoarea care să fie deschisă de acea cheie veche? Șanșele sunt mici, ne închipuim cu toții, însă nimeni n-are cum să-l subestimeze pe Oskar - căci determinarea lui întrece orice limită. Ce situații neprevăzute va genera toată această căutare? Vor găsi oare ceea ce căutau? Aș fi nedreaptă dacă nu v-aș lăsa pe voi singuri să aflați, nu-i așa?

Stau și mă uit la ecranul ăsta din fața mea și zău că singurul lucru care-mi vine în mine e: emoționantă! Copleșitoare! Jucăușă! Bine, se pare că îs mai multe lucruri care îmi vin în minte. Doar.. citiți-o! E genul acela de carte pe care îți dorești s-o mai poți citi o dată... pentru prima dată.

Limbajul abordat este unul simplu, iar textul este însoțit de o gamă variată de ilustrații care mai de care mai frumoase și mai semnificative (și trebuie să mă credeți pe cuvânt, căci nu am acum poze la îndemână să vi le arăt). Personal, ultimele ilustrații - chiar alea de la sfârșit - m-au terminat, m-au copleșit, mi-au pus capac și chiar vă recomand să nu vă uitați la ele decât atunci când ajungeți acolo, căci ele, însoțile de cuvintele lui Oskar din ultimele pagini, îți creează așa.. un gol în stomac; își au rolul doar însoțite de ultimele cuvinte ale lui Oskar pe care autorul ni se împărtășește.

Romanul de față a fost ecranizat în 2011, coordonat de către Stephen Daldry. Am ținut mult să vizionez și ecranizarea înainte de a scrie recenzia pentru a putea să spun câteva cuvinte și despre aceasta. Ei bine, mi-a plăcut, este o ecranizare reușită - cu precizarea că m-a deranjat faptul că au fost scoase multe momente din carte care mi s-au părut destul de importante. Cu toate acestea, am apreciat enorm faptul că, deși s-au omis unele lucruri, momentele care au fost prezentare au fost lucrate foarte bine și asta s-a văzut. M-a emoționat până la lacrimi și, sincer să vă spun, n-am mai plâns de ceva timp atât de mult la un film. Așa că merită să vă delectați și cu filmul - bineînțeles, după ce veți fi citit cartea!

Sper că nu v-am plictisit cu atâta textul, încerc să mă opresc aici, deși v-aș mai putea vorbi despre mama lui Oskar, o femeie inteligentă care își iubește atât de mult fiul și care ajunge chiar să.. intre în lumea acestuia, să gândească precum el. Sau despre persoanele pe care Oskar le întâlnește. Sau despre tatăl lui. Despre trecutul familiei Schell. Dar gata, gata, vă las pe voi să aflați..

„Mi-am petrecut viața învățând să simt din ce în ce mai puțin. Cu fiecare zi, simțeam mai puțin. Asta înseamnă să îmbătrânești? Sau e ceva mai rău? Nu te poți apăra de tristețe fără să te aperi de fericire.”

Editura Humanitas (Colecția Raftul Denisei)
Nr. de pagini: 424
Anul apariţiei: 2007
Traducere din engleză de Andra Matzal

Cartea poate fi comandă de AICI, cu o reducere de 20% și, bineînțeles, transport gratuit.

..iar în caz că ați făcut deja cunoștință cu acest Oskar și cu întreaga lui poveste, vă invit să-mi lăsați impresiile voastre într-un comentariu!