Chiar dacă nu suntem neapărați adepți ai cărților Young Adult, mulți dintre noi ne mai aruncăm uneori în brațele unei astfel de lecturi, căci, la urma urmei, sunt de părere că și o astfel de lectură este necesară câteodată. O lectură ușoară, de vară - numai bună pentru o zi însorită pe plajă, că tot e sezonul.
Meg Wolitzer este o scriitoare americană care a scris primul său roman, Sleepwalking, pe când era studentă la Brown University, în acest roman fiind vorba despre trei fete obsedate de poezie și moarte. Scriitoarea a predat scriere creativă la Universitatea din Iowa și Skidmore College. De asemenea, a fost artist invitat la Princeton University.
Printre romanele sale se numără The Interestings (numită una dintre cele mai bune cărți ale anului 2014 de către The New York Times Book Review, The Washington Post și The Chicago Tribute; roman care a fost publicat la Editura Trei), The Uncoupling, The Ten-Year Nap, The Psition și The Wife.
Belzhar de Meg Wolitzer este o carte tipică care îi are în prim plan pe cinci adolecenți (citez) „fragili emoționali și foarte inteligenți”, aceștia cunoscându-se la cursul de Teme Speciale în Engleză din cadrul școlii cu internat, The Wooden Barn. Fiecare dintre cei cinci au fost aleși de către profesoara care predă cursul respectiv să participe la oră, iar acest algoritm de alegere sporește misterul cărții, întrucât niciunul dintre ei nu are habar de ce a fost ales. La acest curs toți cei cinci trebuie să citească Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și, de asemenea, fiecare dintre ei primește câte un jurnal în care să își scrie gândurile din când în când - acest jurnal reprezentând cheia către Belzhar, cu precizarea că Belzhar este numele ales de ei pentru a descrie acea lume „suprarealistă” în care pătrund de îndată ce încep a scrie în jurnal.
De menționat este că personajul nostru principal, Jam Gallahue, ajunge în această școală cu internat datorită suferinței care o cuprinde încă de când moare băiatul de care este îndrăgostită, Reeve Maxfield.
Bun, un început frumos, o idee interesantă și originală, un concept interesant, însă nu exact ceea ce mă așteptam eu să găsesc printre paginile acestei cărți. Îmi permit să fiu puțin subiectivă și să menționez că au existat mai multe aspecte care nu mi-au plăcut, decât cele care mi-au plăcut.
Fiind o carte destinată adolescenților - inevitabil să nu ne întâlnim cu clișeul „fata bună și cuminte care se îndrăgostește pe băiatul singuratic, retras și atrăgător”. De aici se desprind niște drame adolescentine ale unei adolescente care poartă doi băieți în inimă - unul dintre ei fiind fostul ei iubit care a murit.
Și ca și cum n-ar fi fost adăugate deja destule clișee, finalul e cireașa de pe tort, îți trosnește așa una în față de nici n-ai idee ce te-a lovit. N-am să vi-l spun și o parte din mine chiar vă îndeamnă să citiți cartea doar ca să vedeți cum se termină și-apoi să-mi spuneți ce sentimente ați trăit. Să vă spun sincer, aș vrea mai mult să vă văd expresiile - dar mă mulțumesc și dacă îmi descrieți doar cum v-ați simțit.
Trecând peste toate aceste aspecte care, pe lângă faptul că mi-au displăcut profund, m-au și enervat pe alocuri, Belzhar este o carte care se citește ușor, destinată unui anumit public țintă: adolescenților. Cu toate că nu aș putea spune că mi-a plăcut cartea, i-am găsit și câteva plusuri: cumva este învăluită în mister, un mister care sporește lecturarea cărții și, de asemenea, conține multe dialoguri și nu există posibilitatea de a te împotmoli în descrieri lungi - ca, de altfel, orice Young Adult. Cred, de fapt, că sunt mai supărată pe personaje decât pe carte în sine. Mi-ar fi plăcut ca autoarea că creioneze personajele mai atent, cu mai multă minuționizate, nu să apeleze la primul clișeu pe care-l găsește pentru a descrie astfel lumea adolescenților. Dacă pesonajele astea cinci ar fi fost atât de „inteligente și speciale” pe cât sunt descrise în carte, m-aș fi așteptam la ceva mai mult, aș fi sperat ca viețile lor să depășească cumva monotonia, să iasă din tipar cumva, să impresionze. Mă scuzați, nu inteligente, ci „foarte inteligente”.
Iarăși, un lucru care mi-a plăcut și m-a intrigat a fost ideea de a scrie în jurnale și cum prin intermediul acestor jurnale cei cinci pătrundeau fiecare într-o lume himerică, perfectă, departe de latura realității. Lucrurile devin și mai interesante când jurnalul e pe sfârșite, căci nu știm ce se va întâmpla apoi. Această lume, Belzhar, va dispărea cu totul?
O idee foarte frumoasă, așezată însă pe lângă alte aspecte care lasă de dorit, din păcate.
Aș introduce și unele pasaje din carte care, personal, mi s-au părut complet banale (să nu zic penibile) și lipsite de sens, însă cred că am evidențiat deja destule puncte slabe ale acestei cărți (slabe din punctul meu de vedere, bineînțeles), așa că nu am să fac asta. Încerc, dar nu știu dacă îmi iasă, să scot de la cartea asta ce are ea mai bun.
Dacă a fost din cauza traducerii sau nu, aici n-aș putea să-mi dau cu părerea. Nu-mi place deloc arunc vina pe traducător căci, la urma urmei, trebuie să le apreciem munca traducătorilor pentru că ei fac posibilă publicarea atâtor volume străine.
Totuși, cumva cumva, în aceste 301 pagini am găsit și două secvențe care mi s-au părut simpatice, așa că am să le menționez pe acestea:
Vorbim despre roman, nu-i așa? Sau poate că nu. Vorbim despre noi înșine. Presupun că se poate întâmpla și una ca asta, atunci când vorbești despre o carte bună.
Uneori crezi că oamenii o să continue să existe pentru totdeauna, iar apoi îi pierzi fără niciun avertisment.
Editura TREI
Nr. de pagini: 301
Anul apariţiei: 2014
Traducere din engleză de: Ciprian Șiulea
În caz că ați citit și voi această carte vă invit să-mi spuneți într-un comentariu ce v-a plăcut (sau ce nu v-a plăcut), sunt foarte curioasă!
