duminică, 28 iunie 2015

„Exuvii” de Simona Popescu - Recenzie

Am 16 ani. Citesc. Îmi plac mai mult cărțile decât oamenii. Ele - cele adevărate - nu vor să te convingă de nimic, nu vor să aibă „dreptate”. Asculți vocile cărților. Dacă nu se potrivesc cu vocea ta interioară, le-nchizi. Și nimeni nu se supără pe tine.

Vin momente când nu știi încotro s-o apuci, când te cauți, dar nu ești acolo - sau poate doar ai greșit ascunzătoarea. Momente când ai chef să petreceți ceva timp cu tine însuși, să discuți între patru ochi cu sinele tău pentru a te aduna, pentru a-ți reîntregi ființa complexă ce ai fost, ești și vei fi. Uneori uiți lucruri, amintiri, frânturi din ceea ce erai acum trei sau zece ani, iar câteodată, fie că recunoști sau nu, ai nevoie de cineva care să-ți amintească toate aceste lucruri. În momente ca astea - această carte este alegerea perfectă.

Născută în martie 1965, în județul Brașov, Simona Popescu este poetă, prozatoare și eseistă. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti în 1987. În prezent este lector la aceeași facultate. Iată volumele de poezie scrise de aceasta: Xilofonul si alte poeme (1990; traducere maghiara, 1998), Pauza de respiratie (1991, volum colectiv), Juventus (1994), Noapte sau zi (1998), Juventus si alte poeme (antologie, 2004),  Lucrari in verde. Pledoaria mea pentru poezie (2006; tradus fragmentar în franceza și germană în volumul Travaux en vert, Edition Phi, Luxemburg, 2008).
Proză: pe lângă Exuvii (1997, cu trei ediții ulterioare, dintre care două la Polirom), a coordonat romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008). Eseuri: Volubilis (1998), Salvarea speciei. Despre supra­realism si Gellu Naum (2000), Clava. Critifictiune cu Gellu Naum (2004).

Întâi de toate, să vă explic ce sunt exuviile. „Exuviile” sunt pieile lepădate, carcasele subțiri lăsate în urmă de fluturi atunci când ies din pupe, învelișurile năpârlite ale vietăților care, crescând, se transformă cu totul. Poate te întrebi ce legătură are acest titlu cu conținutul acestui roman - ei bine, reprezintă chiar esența romanului, întrucât la fel facem și noi cu ipostazele noastre vechi, imanure pe care le dăm uitării. În acest roman, Simona Popescu strânge fiecare părticică a ființei umane, constituie un întreg, fără a abandona nimic, căci aceasta crede cu desăvârșite că nu suntem doar ceea ce suntem, ci și ce am fost.

„Exuvii” de Simona Popescu este un roman autobiografic în care autoarea evocă diferite amintiri și trăiri din copilăria și adolescența ei cu scopul de a-și regăsi sinele, de a aduna toate simonele la un loc. Un roman suflet pentru suflet. Naturalețea și modul extraordinar de a-și așeza cuvintele pe hârtie, de a alcătui un întreg, de a răscoli amintiri și de a le descrie într-un mod atât de plăcut - toate acestea denotă nevoia de a scrie care izvorăște din spontaneitate, care reprezintă un mod de viață, iar eu tind să cred că atunci când un scriitor scrie din toată inima, când acesta trăiește ceea ce scrie cu adevărat, atunci e imposibil să nu remarci asta în modul în care scrie. E posibil să mă înșel, dar asta am simțit citind această carte: de fapt n-am văzut aceste capitole adunate la un loc ca pe o simplă carte, ci ca pe o ființă umană, am simțit o inimă pulsând printre paginile acestei cărți, și mai mult decât atât - lecturând, m-am întâlnit de nemumărate ori cu propria persoană.

Mi se pare pur și simplu incredibil cât de mult m-am regăsit în acest roman. E o chestie pe care încă o procesez, aproape că nu îmi vine a crede. Acum constat că, deși am acordat 5 steluțe din 5 pe Goodreads multor alte cărți înainte de a citi această carte, singura pentru care ar fi trebuit să păstrez cele 5 stele este aceasta. Nu pentru că nu ar fi existat alte cărți care să-mi placă foarte mult, ci pentru că simt că această carte întrece pur și simplu orice carte pe care aș fi citit-o până acum.

Un aspect care îmi place extrem de mult la acest roman este faptul că, odată ce te-ai adâncit în lectură, nu-ți mai dai seama dacă citești despre Simona Popescu sau dacă citești despre tine. Această alternanță dintre persoana I, singurar și persoana a II-a, singular creează un fel de imagine întortocheată în mintea cititorului și te trezești la un moment dat întrebându-te „Păi stai puțin, ăsta-s chiar eu pe paginile astea?”. Pe parcurs nu m-am mai întrebat asta, căci mi-am dat deja seama că n-am cum să scap de mine atât timp cât citesc această carte.

Acest roman a cotrobăit atât de mult printre amintirile mele și nu numai, mi-a amintit de jocurile din copilărie, de felul cum, treptat, m-am îndrăgostit de literatură; de somnul de după-amiază. Am pătruns în văgăuni de mult uitate, am simțit parfumul tuturor florilor din grădina bunicii, mi-a amintit de nopțile când mă hrănesc parcă nesătulă cu câte o carte bună, cum îi extrag cuvintele, frazele. 
Sugeam sângele mustos al frazelor, mă hrăneam, creierul meu era doar stomac, stomac uriaș. Hăpăiam, plimbam propozițiile pe cerul gurii, încercam să le simt gustul. Prindeam cu chelicerele simțurilor câte un cuvânt și-l întorceam pe toate părțile înainte să-l înfulec.
Recomand din tot sufletul acest roman, în special dacă sunteți în căutare de un roman care să vă lase cu întrebări, dar și dacă doriți o simplă plimbare prin propria viață; o mică amintire a ceea ce ați fost într-un timp anterior. Eu zic că e aproape imposibil să nu te regăsești câtuși de puțin în acest roman - și chiar și-așa: merită din plin să faceți cunoștință cu toate aceste simone etalate; merită pentru felul lui atât de aranjat și bine gândit în care este scris!
Îl puteți achiziționa de pe Libris sau Elefant.

Am selectat o grămadă de citate și-mi este foarte greu să aleg dintre ele.. dar să vedem, trebuie să o fac și pe asta:
Îmi trece prin cap că aș fi o pură ficțiune. Mă apucă groaza. Mi-e frică de ficțiuni, de fantome. Scriu de frică. O iau înaintea altor ficțiuni despre mine. 
Ne lipseau însă cuvintele, adjectivele, elementele de legătură și tot așa. Dar cine avea nevoie de ele? În absența lor, a ideilor, a conceptelor, a noțiunilor, a schemelor de vorbire, lumea era o mare și înnebunitoare mulțime de suprafețe colorate, parfumate și moi, reci, delicate, rugoase, fetide, catifelate, mătăsoase, lăcuite, polisate, oxidate, glazurate, suprafețe de furnituri și glaspapiruri, împletituri, tapiserii.
Nu, copilăria nu e „paradisul pierdut”. Nici „paradis” și nici „pierdut”, pentru că uite-l, nu în urma ta, ci mai degrabă-n față. Nu e nimic pierdut, chiar dacă unii uită mai mult ca alții. Ca și cum un copac ar putea trăi doar cu frunzele!
Omul din fața mea e grăbit. Refuz să vorbesc pentru că ar trebui să simplific, ar trebui să elimin și golurile, pauzele necesare. Asta m-a făcut, poate, să scriu, din când în când. Liniștea își are aici rostul ei, ca vidul din oasele păsărilor care zboară, ca golul din masa lemnoasă a instrumentelor muzicale.
Mă costumasem ca pentru carnaval, în draperii de cuvinte, franjuri încâlcite. Nu se iese așa în lume!
Editura: Polirom
Nr. de pagini: 308
Anul apariţiei: 2011 (pentru ediția curentă)

6 comentarii:

  1. Adevărul e că niciodată nu ne dăm seama când pierdem bucăţele mici din noi. Cine îşi aduce aminte când a renunţat să se mai joace cu păpuşile sau când s-a oprit din mers în parc la joacă? Ne aducem aminte numai de momentele în care pierdem mult.
    Cartea pare grozavă şi cred că merită să o citeşti mcar ca să îţi aduci aminte cine erai înainte să fii cine eşti azi. Eu una am pus-o pe lista de lectură, mi-e dor de mine mică şi inocentă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur să aud asta, să-mi spui cum ți s-a părut după ce o citești!

      Ștergere
  2. Foarte frumoasă recenzia și acum, mai mult decât oricând, vreau să citesc acest roman. Un roman despre regăsire, meditație asupra condiției noastre de a ne accepta, așa cum suntem, indiferent de circumstanțele în care ne aflăm. De a vorbi cu noi pentru ca, mai apoi, să ne deschidem universului și să ne primim răsplata. Frumoase cuvinte spuse, mulțumim mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și eu! Abia aștept să îți citesc și ție recenzia cărții!

      Ștergere
  3. Cartea mi-a placut foarte mult.As vrea sa mai citesc carti de ea ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot decât să mă bucur că ți-a plăcut și ție! :) Pentru mine, cartea asta zici că-i o bucată ruptă din mine, mi-a plăcut extrem de mult. Și eu aș citi cu siguranță orice carte scrisă de Simona Popescu!

      Ștergere