joi, 30 iulie 2015

Litera lansează colecția de cărți educative „Academia copiilor isteți”

Litera lansează o nouă serie de cărți cu activități educative pentru copii cu ajutorul cărora cei mici pot învăța noțiuni elementare de matematică, limba română, desen prin metode de lucru noi și atractive.

Înainte de începerea noului an școlar, volumele cu personaje Disney îi așteaptă pe copii în librării. Acestea conțin activități distractive și jocuri interactive ce îi apropie pe copii de noțiunile elementare pe care le vor folosi în clasa I. Activitățile ordonate progresiv, în funcție de cunoștințele asimilate, și prezentate de eroii îndrăgiți ai desenelor animate preferate, sunt menite să trezească interesul copiilor pentru învățare. Jocurile, lucrul cu planșe detașabile, diploma finală acordată pentru rezultatele obținute în rezolvarea tuturor exercițiilor vor asigura adaptarea lor la primii ani de școală.

Primele volume ale colecției „Academia copiilor isteți” sunt: Prima mea carte de matematică, Învățăm scăderea, Învățăm adunarea, Învățăm să numărăm, Prima mea carte de limba română, Prima mea carte de desen, Ne jucăm și decupăm.

Litera a dezvoltat pe parcursul anilor numeroase colecții de cărți educative pentru copii: Copilul deștept, Școala celor șapte pitici, Biblioteca pentru toți copiii, Disney english, Citesc și mă joc, caiete de lucru, caiete de vacanță, enciclopedii și dicționare.

7 comentarii:

  1. Cea mai mare problemă cu aceste cărticele este că sunt mult prea simple. Pur şi simplu copiii se plictisesc cu ele, ar trebui să aibă exerciţii ceva mai grele pentru fiecare nivel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, de altfel în general copiii se plictisesc repede, deci da, presupun că e foarte probabil să se întâmple asta... Totuși mi se par interesante toate proiectele astea coordonate de Litera, poate unora chiar le prinde bine și aceste cărțicele, cine știe? :D

      Ștergere
    2. Da, au o echipă care gândeşte bine proiectele, ideea unor cărţi pentru şcoală cu personaje Disney e chiar foarte bună. Şi probabil sunt şi unii copii pentru care nu sunt prea simple, probabil depinde de la clasă la clasă cât de repede avansează materia, dar ar putea să le facă pe nivele de dificultate, cum au cărticelele pentru învăţarea limbilor străine.

      Ștergere
  2. Si eu sunt de acord cu Anca Ciochina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mereu am spus că cei de la Litera se bagă în numeroase proiecte și inițiază foarte multe campanii. :) Îs felicit din tot sufletul, se vede că e o editură te TOP și cunoscută! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici o editură medie nu şi-ar permite să cumpere licenţa Disney, iar apoi statutul te obligă. Dintre proiectele lor preferatul meu a fost cel cu Şcoala Altfel, mi s-a părut o idee genială.

      Ștergere
    2. Evident. Daaa, și mie mi-au plăcut, au multe activități extra prin care-și promovează imaginea și, de altfel, și produsele. :) Bravo lor!

      Ștergere